Pentru mine, Spania inseamna Morile de vant in lupta cu Don Quijote si monumentul dedicat lui Cervantes la Madrid, monument strajuit de Cavalerul Tristei Figuri insotit de scutierul sau, Sancho. Spania inseamna muzeul Prado cu panzele lui Goya, Velasquez, Zurbaran si Murillo, dar si La Guernica, cutremuratorul tablou zugravit de Picasso, pentru a face neuitat primul bombardament impotriva unor locuitori pasnici, executat de aviatia germana, in timpul razboiului civil, exemplu sangeros, urmat, din pacate, de numeroase alte aviatii. Spania inseamna coridele, dar si "Fiesta" si "Pentru cine bat clopotele" ale lui Hemingway, dansurile Flamenco, bisericile superbe si Cidul, cel curajos pana la moarte, si Carmen si filmele intunecate ale lui Bunuel, cele acide ale lui Bardem impreuna cu impudicele lui Almavodar si picturile rupestre de la Altamira, vechi de 15.000 de ani. Spania inseamna Federico Garcia Lorca, impuscat miseleste de fascisti, si expozitia internationala de la Sevila si sabiile de Toledo si jocurile olimpice de la Barcelona, orasul care se mandreste cu "Sagrada Familia", inca neterminata pentru ca genialul ei arhitect, Gaudi, a murit stupid sub rotile unui tramvai. Pentru mine Spania inseamna si cei 16.000 de romani care muncesc acolo, dar si drama lui Don Carlos, asupra caruia ma opresc, deoarece subiectul articolului meu de azi il constituie el, tatal sau, regele Filip II si, mai ales, Escorialul, decorul in care s-a desfasurat drama.
Aflat la 45 de km. nord-vest de Madrid, El Escorial a fost ridicat in urma victoriei lui Filip II asupra trupelor lui Henric II, regele Frantei. Batalia a avut loc chiar de ziua Sfantului Laurentiu, la 10 august a anului 1557.
Edificiul este un palat dar si o manastire a lui "San Lorenzo". Filip urma exemplul tatalui sau, imparatul Carol Quintul, care a abdicat in anul de gratie 1556, retragandu-se la o manastire, unde a si murit doi ani mai tarziu. El a cedat mostenitorului sau, regatul Spaniei, uriasele teritorii din America de Sud, regatele Neapolului, Siciliei, Milanului si ale Tarilor de Jos, dar si misiunea de a combate Reforma care cucerea Europa, si de a apara cu orice pret catolicismul.
El Escorial este opera mai multor arhitecti intre care se disting figurile lui Juan Batista de Toledo si Juan de Herrera. Acesta lucrase cu Michelangelo la Vatican. Dar cum Filip a urmarit zi cu zi constructia, intervenind mereu cu noi idei, edificiul poate fi considerat o manifestare a caracterului acestui suveran auster si bigot. Initial Escorialul a avut forma unui gratar, in amintirea felului cum a fost ars San Lorenzo. Dupa diverse modificari, a capatat forma unui patrulater care inscrie in centrul sau o cruce. Patrulaterul inconjoara: Manastirea San Lorenzo, chiliile celor o suta de calugari, cu misiunea de a se ruga "ad perpetuum" pentru sufletele suveranilor, morti sau vii, o bazilica avand un dom impresionant, un colegiu si un seminar teologic, o biblioteca plina cu manuscrise, carti rare, harti si globuri pamantesti, alcatuite inainte si dupa marea descoperire a lui Columb, si, in sfarsit, "Casa del Rey", pentru monarh , familia sa si suita regala. De asemenea mai cuprinde un Pantheon, unde sunt cuprinse separat sicriele regilor, ale reginelor (doar ale celor care au dat nastere unui mostenitor), ale celorlalte neveste de regi, ale printilor si printeselor morti de timpuriu. Patrulaterul are laturile indreptate catre cele patru puncte cardinale, si in ciuda uniformitatii zidurilor, fiecare are cate o alta fatada cu un caracter deosebit. Pentru a ajunge la intrarea principala, cea mai bogat impodobita, trebuie ocolita intreaga cladire. Aici sunt de fapt trei intrari. Cea din stanga duce la seminar. Cea din dreapta este rezervata calugarilor, iar cea din mijloc duce catre bazilica, unde te intampina statuile celor sase regi biblici din Iudea. Statuia lui David il reprezinta pe razboinicul Carol Quintul, cea a lui Solomon, pe prudentul Filip. De altfel in interior exista si o mare fresca infatisandu-l pe regele Solomon primind-o pe regina din Saba
La moartea monarhului, trupul neinsufletit era asezat in "pudriero", un mormant provizoriu, in vederea descompunerii. Dupa ani, urnele erau pastrate in sicriele bogat ornamentate din Panteon, acesta fiind cladit abia dupa moartea lui Filip, dar poruncit de el.
In dreptul altarului din dom sunt, in dreapta cenotaful lui Carol Quintul, iar in stanga al lui Filip, fiecare cu insemnele heraldice respective. Este interesant ca dormitorul lui Filip era legat de un mic oratoriu in care se afla un amvon, asa incat, regele putea urmari din pat slujba de dimineata. Ba chiar se poate spune ca Filip II dormea deasupra viitorului sau mormant si se ruga dedesubtul locului unde urma sa se aseze statuia sa sepulcrala. Acolo, el este inconjurat de pietrele tombale, cu chipurile sculptate ale celor trei neveste: Elisabeta de Franta, Maria de Portugalia, mama lui Don Carlos, al carui mormant este alaturi, si de Ana de Austria careia i se mai spunea si Isabela. Istoria relateaza despre caracterul instabil al lui Carlos, ceea ce ar fi determinat incarcerarea sa, la ordinul lui Filip. Printul a si murit acolo din pricina tratamentului pe care si l-a autoimpus. Schiller insa, sub influenta curentului preromantic - Sturm und Drang (Furtuna si Avant), presupune in drama sa, "Don Carlos", o legatura de iubire cu Isabela, tanara sotie a lui Filip. Desigur ca descrierea El Escorialului, devenit muzeu, ar trebui sa continue, dar cine poate sa cuprinda intr-un articol un edificiu cu 9 turnuri, 9 orgi, 73 de statui, 86 de scari monumentale, 88 de fantani, 1600 de usi, 2673 de picturi? Iar lista ar putea continua. Totusi trebuie sa amintesc iubitorilor de turism ca acolo vor putea vedea opere de Tizian, Tintoretto, Velazquez, Veronese si mai putine de El Greco, acesta din urma, fiind desconsiderat de Filip. La Escorial se afla totusi capodopera lui Domneikos Teodokopulos, supranumit El Greco, "Martiriul Sfantului Mauriciu", si nu numai ea. Inca un amanunt: Benvenuto Cellini si-a sculptat pentru propriul sau monument funerar, un Crist rastignit, din marmura de Cararra. Dar Ducele de Toscana l-a rugat sa-i permita sa i-l cumpere, pentru a-l oferi in dar "Regelui Catolic". Insa pe toate acestea le puteti admira numai vizitand Escorialul, cronicarul abia putand sa vi le enumere si nici macar sa va dea o imagine cat de palida a lor.