Intens mediatizatele consultari ale presedintelui Traian Basescu cu clasa politica au luat sfarsit. La prima vedere, nu a fost vorba de o confruntare, pentru ca nu avem, practic, nici invingatori, nici invinsi, si nici nu s-au facut concesii propriu-
Intens mediatizatele consultari ale presedintelui Traian Basescu cu clasa politica au luat sfarsit. La prima vedere, nu a fost vorba de o confruntare, pentru ca nu avem, practic, nici invingatori, nici invinsi, si nici nu s-au facut concesii propriu-zise, de ambele parti ale baricadei. O analiza mai atenta a situatiei ne arata insa ca nu avem nici o rezolvare propriu-zisa a crizei, ci doar un nou termen in meciul presedinte versus partide sau versus Parlament, ce va avea loc pana la sfarsitul lunii viitoare si s-ar putea dovedi, de aceasta data, unul decisiv. Prin invitarea reprezentantilor societatii civile, si, ulterior, a partidelor parlamentare la Cotroceni, seful statului a demonstrat, cel putin in aparenta, ca este deschis dialogului, si nu-si asuma raspunderea de a decide de unul singur- ceea ce nici legea nu i-ar permite, schimbarea sistemului electoral romanesc si introducerea controversatului vot uninominal. De altfel, la intalnirea cu organizatiile reprezentante ale societatii civile, Traian Basescu a dat cartile pe fata, recunoscand ca decizia este la mana Parlamentului, pe care nu poate si nu vrea sa-l forteze si declarand, intr-un mod dezarmant: "Asta e tot ce pot sa fac, sa declansez un referendum!" Pentru a nu fi acuzat ca prefera proiectul unui anumit partid, sau ca doreste adoptarea unui sistem de vot care sa favorizeze o anume parte a clasei politice, acesta a cerut, atat societatii civile cat si formatiunilor parlamentare, sa-si prezinte ideile si variantele de proiecte privind votul uninominal, aratand ca va analiza cu atentie nu numai documentele inaintate, ci si subtilitatile fiecarei observatii in parte. Mai mult, Traian Basescu a accentuat, de fiecare data cand a avut prilejul, ca nu a fost si nu este un adept convins al acestui sistem de vot, pentru ca nu exista sistem perfect, asa cum nu exista nici legi neperfectibile. La o saptamana dupa ce a dat unda verde dialogului cu societatea civila, a venit randul politicienilor sa-si spuna cuvantul. Sa ne amintim ca, inainte de a ajunge la Cotroceni, partidele parlamentare s-au intrecut in declaratii, sustinandu-si propriile proiecte privind votul uninominal sau incercand sa-i impuna conditii sefului statului, de genul "renunti la referendum, ne mai gandim cu suspendarea sau amanam alegerile pentru Parlamentul European". Premierul Calin Popescu-Tariceanu nu a ezitat sa arunce intreaga responsabilitate a amanarii euroalegerilor in contul presedintelui Basescu si al liderului PSD, Mircea Geoana, somandu-i sa lase pentru alta data problema referendumurilor privind introducerea votului uninominal si, respectiv, pentru suspendarea sefului statului.
Cu exceptia democratilor si, desigur, a liberal-democratilor, cele doua proiecte anuntate de Traian Basescu- uninominalul si referendumul, nu s-au bucurat de prea multa sustinere, opiniile fiind impartite intre sustinerea votului uninominal, dar nu si a organizarii referendumului, sau respingerea ambelor. Cu atat mai asteptate au fost discutiile de la Cotroceni, anticipandu-se chiar ca seful statului ar putea anunta ad-hoc semnarea decretului prezidential privind organizarea referendumului, uzand de prerogativele sale constitutionale. Rezultatul s-a dovedit insa la mare distanta de cel asteptat. Practic, seful statului a dat clasei politice un ultimatum ferm pentru iesirea din actuala criza: sau partidele ajung la o pozitie comuna si adopta in actuala sesiune parlamentara o lege privind introducerea referendumului privind votul uninominal, aplicabila de la alegerile din 2008, sau face ceea ce poate si a anuntat deja, adica declanseaza referendumul, cu sau fara acceptul acestora. Prin consultarile cu societatea civila si partidele politice, s-a pus practic punct actualei etape, intr-un mod democratic, constitutional chiar. Mingea a fost, elegant, pasata in curtea Parlamentului, mai exact, a nou-infiintatei Comisii pentru elaborarea Codului electoral, somata sa aleaga si sa promoveze o varianta agreata de comun acord, in mai putin de o luna. Este greu de crezut ca formatiunile politice vor reusi sa ajunga in timp util la un acord, avand in vedere pe de o parte faptul ca, la momentul de fata, atat viziunile pe aceasta tema, cat si proiectele de vot uninominal sunt extrem de diferite, iar pe de alta- termenul strans acordat de seful statului. In orice directie vor evolua lucrurile, decizia va fi luata in urma unei noi etape de consultari dintre seful statului si partidele parlamentare, cand activitatea Comisiei pentru elaborarea codului electoral va determina raspunsul definitiv la intrebarea "Cu sau fara referendum?" Iar de acesta data, parlamentarii, daca nu-si vor face la timp temele, asa cum li s-a solicitat si, implicit, au acceptat in urma cu doua zile, nu vor mai putea invoca argumentul ca Traian Basescu incalca flagrant Constitutia, adoptand decizii vitale fara consultarea legislativului.


Despre autor:

Cronica Romana

Sursa: Cronica Romana


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.