In esenta, Mona Musca a devenit un precedent. Nu e putin lucru. E chiar o onoare. Batalia pierduta de Mona Musca in Justitie musteste, semipostum, de bune servicii viitoare. Caci precedentele deschid serii lungi de decizii, iar acestea fixeaza conturul legii.

Pe scurt, precedentele infiinteaza dreptatea. Dar asta numai si numai in conditiile logicii strinse pina la dogmatism care da consecventa si gloria sistemelor de drept anglo-saxon. Fara aceasta geometrie stricta, precedentele tac neurmate, iar eroii lor damnati trec in celuloza. Va fi Mona Musca preambulul unei enorme si intirziate reparatii? Va deschide cazul Musca seria despartirilor de consecintele in viata si de reprezentantii in functie ai Securitatii? Sau se va adauga acest caz, judecat cu o severitate exemplara si suspecta pentru obiceiurile juridice ale locului, marelui travesti?

Curtea de Apel s-a incarcat cu o raspundere enorma. Stabilind ca Mona Musca e vinovata, pina la capat, de colaborare cu Securitatea, instanta s-a pronuntat anticipat asupra unei intregi clase istorice si asupra tuturor vietuitoarelor care o compun. Asta cu atit mai mult cu cit vina Monei Musca e mai mare prin declaratiile ei recente decit prin faptele ei trecute. Ramin la parerea din clipa declansarii scandalului: Mona Musca a fost un colaborator voluntar minor al Securitatii. Abia declaratiile in care Musca si-a inaltat eroarea la rangul de „datorie patriotica" au facut din ea un sprijinitor necugetat al cauzei securismului romanesc. Insa Curtea de Apel a hotarit ca atit cit a facut in trecut Mona Musca e de-ajuns pentru a pune capat vietii ei publice prezente. Curtea a lovit cu o duritate magistrala o captura banala a Securitatii si a lasat, astfel, impresia ca nu distinge intre pedestrime si corpul de elita, intre colaterali si profesionisti. Pedepsind sever un voluntar semianonim, Curtea nu poate fi mai blinda cu voluntarii calificati si galonati ai Securitatii. Urmeaza proba consecventei. Cum va continua teorema Musca?

Cu o razie fara exceptii prin gloata de lista parlamentara? Sau cu traditionalul „mai vedem, in functie de procedura"?

Vom afla pe 20 martie, cind Curtea de Apel se va pronunta asupra contestatiei inaintate de Dan Voiculescu. Daca Mona Musca a facut „politie politica", ce a facut Dan Voiculescu? Politie politica rutiera?

Doua imprejurari vicioase invita Curtea la o uriasa eroare de judecata. Mai intii, caracterul inadmisibil al regimului probelor. El decurge din lipsa istorica si politica de control asupra documentelor de arhiva. Distrugerile si tainuirile au lasat la indemina CNSAS o selectie otravita de dosare care feresc de incriminare oamenii-cheie ai tranzitiei pe aripile Securitatii. Ion Iliescu e cap neprihanit de lista. Dan Voiculescu, parazitul politic nascut din valurile ICE Dunarea, e sfidarea absoluta. A doua imprejurare care poate impinge Curtea spre un verdict catastrofal si Justitia la descalificare totala e un act grav si putin remarcat al Parlamentului. Aceasta institutie, ocupata de mercenari de lista, comite programatic si fatis acte de sabotaj impotriva regimului romanesc de drept. Insa ultima performanta in materie e nespus de vicleana. Ea echivaleaza, practic, cu un act de presiune asupra Justitiei. Astfel, Parlamentul l-a ales pe piritul Voiculescu Dan in fruntea Comisiei parlamentare de ancheta a „faptelor" presedintelui, stiind foarte bine ca Voiculescu insusi e in ancheta. Un anchetat a devenit principalul anchetator public al Romaniei. Norma elementara dicta Parlamentului sa se abtina. Refuzind, parlamentarii au devenit parte a apararii in procesul Dan Voiculescu.

Aceasta fabula tembela, in care un inculpat se ocupa de etica presedintelui, elitele Securitatii fac legea, iar vinovatii eroilor mici sint executati public, trebuie curmata. Sarcina revine Curtii de Apel. In fata ei, o intrebare elementara: e vinovata Securitatea de colaborare cu Securitatea? Raspunsul ne poate plasa in ordinea de drept sau in ridicol imprescriptibil.

Citeste si Blogul lui Traian Ungureanu