Cronica tvEliade pe teve

Eliade, adeca Mircea Eliade. Istoric al religiilor si romancier roman, cum zice la Dictionar. Extrem de mediatizat dupa 1990, mai mult decat pana in 1989, pe cand doream Nobelul si-l chemam in tara. Pe vremea aceea nu se stia ce prostie facuse prin indepartarea lui Petru Dumitriu de la Gallimard, birjar, la instigarea monicilor abandonate de talent si innabusite de invidie unsuroasa, dar austera. Eliade a fost un cal pe care au pariat multi criticusi, multi gazetari, multi poliftologi si multi moftologi. Descoperit, ca la noi, mai ales dupa deces si la orden, nu a fost mai niciodata cetit cum trebuie, cu creionul adiacent, ci mai mult propagandistic. Mai mult de atat, adeziunea lui, vadita, la extrema dreapta - care, de altfel, nu are nicio legatura cu literatura lui, nici nu o scade, nici nu o creste, fireste - a contat fie intr-un sens, fie intr-altul. A fost, deci, plusat dinspre dreapta, a fost, timid si cu mijloace gazetaresti, scoborat dinspre stanga si criticat indeosebi pentru atitudine. In ultimul timp, jurnalisti mediocri de provincie culturala mediocra isi permit sa-l considere cea mai importanta personalitate in-telectuala romaneasca a secolului doua-zeci! Exageratiuni, bibicule! In mi-zera campanie intitularisita "mari romani", Eliade a avut parte de o privire pe cant (nu Kant!) din partea unui scoler ce dezvelise si el activitatea de istoric al religiilor si se batea obraznic cu tratatul in piept.
Aici, inainte de a avea pareri despre, trebuie sa fim insa de acord cu "divinul cri-tic", G. Calinescu - cine i-a zis astfel, pare-mi-se marele scriitor Eugen Barbu, se referea, vreau sa cred, si la Divina lui Commedie, Istoria ..., scrisa in 1941! - care vedea in Eliade asa ceva: "un ganditor, in sensul cel mai larg al cuvantului, un om stapanit in orice clipa de o idee generala. (...) a scris roman, dar nu este si nu cred ca va fi vreodata romancier. Inclinatiunea de a intelege empiric universul ii lipseste cu desavarsire, atent cum este numai fata de probleme. Dar cum aceste probleme sunt numai date ale spiritului sau abstract, este de la sine inteles ca autorul nu poate crea decat o lume de idei, fara interes estetic". Sigur ca opiniile din 1932 s-au mai decantat, s-au mai rafinat, s-au mai revizuit, dar tonul a ramas, in linii mari, acelasi: "cel mai servil gideism", "generatie", "trairism", apropieri de Pierre Loti si de Felix Aderca, ele insele fiind o judecata de voalare a valorii! Nici Vianu, nici Lovinescu nu sunt prea departe, in vreme ce profesorul Simion, cel mai aplicat comentator al ultimelor decenii, recunoaste ca nu este un autor de raftul intai, dar este productiv pentru literatura romana - descope-ritor de spatii launtrice, de spatii exotice, de spatii fantastice.
Dupa mine, Eliade este un bun profesor de istoria religiilor, departe totusi de talia lui Levy-Strauss, un remarcabil cercetator al miturilor si al culturilor primitive (Aspecte ale mitului este un eseu deosebit de serios), un bun prozator in linie simbo-lico-fantastica (La tiganci este o capodo-pera), autorul primului roman, al adolescentului miop, autoreferential constient de la noi (Amintirile lui Creanga, mult mai bune, sunt voluptuos neingradite in /de vreo teorie!), in fine, un articlier taios, dar prea vehement. Neindoios, un autor de raftul doi, in comparatie cu Arghezi, Sadoveanu, Rebreanu, Camil Petrescu, Hortensia Papadat-Bengescu, chiar Cezar Petrescu, un asiduu frecventator al Indiei, desi, personal, imi place mai mult micul reportaj al lui Ilya Ehrenburg, si un modest teoretician al romanului (Camil Petrescu si Sebastian nici nu se comparezeaza, chiar au idei!). Sa vedeti la ce de dari pe spate vom asista in ziulicile ce urmeaza, la ce discutii in doi peri si la ce ridicari la puteri nebanuite pe canalettele televizive! Abia astept opiniile literare ale lui Cotabita!

---

Despre autor: