Satele fara curent electric, medici sau drumuri asfaltate exista in continuare in Romania, desi tara noastra este membra a Uniunii Europene. O astfel de localitate se afla ascunsa undeva intre colinele de la nord-vest de Barlad. Este vorba despre comuna Bogdanita in care traiesc urmasii catorva familii de razesi de pe vremea lui Stefan cel Mare. O localitate care are insa un alt specific extrem de interesant: Bogdanita este singurul loc din Romania unde casele se construiesc incepand cu acoperisul.
Am aflat de Bogdanita de la un camionagiu care a participat, in 2005, la pietruirea drumurilor satesti din Moldova si care spunea ca asa ceva nu mai vazuse: "Ba, ei nu au auzit de civilizatie, inca traiesc in colibe. I-a ascuns Stefan cel Mare printre dealuri, sa nu-i mai bata turcii degeaba... Sa te duci sa vezi cum isi fac casele incepand cu acoperisul. Nu au auzit nici de autobuz. Cand am ajuns prima data acolo, la Bogdanita, era o multime de oameni care mergea intr-o directie. Am crezut ca e revolta, ceva... De unde, ei mergeau la targ, pe jos".
Am mers sa vedem cu ochii nostri minunea. Ca de obicei, adevarul a fost la mijloc. Nu sunt cei din Bogdanita chiar asa de inapoiati, dar e adevarat ca isi fac casele incepand cu acoperisul. Au si un motiv.
Cand am intrat in comuna Bogdanita, satul Cepesti, soferul a incetinit brusc. Dar nu din cauza ca se terminase asfaltul. Drumul era destul de bun, pentru nivelul, sa spunem, unuia forestier. "Ma, ce e asta?", se intreaba soferul. Se referea la un acoperis suspendat pe niste bete. Avea prins pe el un numar de casa: 147. Langa aceasta chestie, un alt acoperis, sub care betele erau imbracate cu lut amestecat cu paie, doar in partea inferioara. Ceva mai inspre inima satului apar casele din lut terminate. Au si Digi TV. E clar, sunt locuinte. Dar de ce isi construiesc casele incepand cu acoperisul? O sa verificam mai tarziu. "Unde e primaria?", intrebam. "Inainte, inainte...", ni se raspunde. Mergem inainte si iesim din sat.
Dupa ce parasim satul Cepesti, mergem cativa kilometri printre coline, si intram din nou in Bogdanita, dar in satul Radaiesti. Casele mici, dar cochete, altfel decat cele din lut, din Cepesti. Desigur, toate au televiziune prin cablu. "La ce posturi va uitati?", intrebam. "La nici unul, pentru ca nu avem curent", ni se raspunde. "Dar unde e primaria?", ne interesam. Si primim raspunsul: "Inainte".
Mergem inainte si iesim din Radesti. Noroaiele devin din ce in ce mai mari. Pe culmi apar pete albe de zapada. Cerul e mohorat. Dupa cativa kilometri (s-au adunat deja vreo zece de cand am parasit asfaltul) apare o localitate placuta, cu gospodarii temeinic infipte in dealuri, cu oi, cu vaci, copii in centru, un bloc in stil ceusist. Ne si repezim: "Aici e primaria?" "Nu, nu, mergeti inainte". Urmam indicatiile.
Dupa ce evitam un un cocos rosu care se incapataneaza sa stea pe drum, iesim si din aceasta localitate. Pe culmile din zare se vad palcuri de paduri de brad inzapezite. Dupa o colina, apare o localitate. Scrie Bogdanita. Si chiar e Bogdanita. Avem nesfarsita bucurie sa gasim primaria chiar la intrare. Aici, secretarul institutiei ne invita inauntru, dupa care da drumul generatorului electric sa poata aprinde lumina. "Nu avem curent electric de o saptamana, pentru ca a fost o furtuna puternica si a rupt cablurile de inalta tensiune de pe dealuri", ne explica acesta.
Vraciul a murit acum doi ani
Suntem la 20 de kilometri departare de Barlad si, dupa cum spune secretarul primariei, Vergil Ursu, daca veneam mai devreme cu doi ani il prindeam in viata pe ultimul vraci din Bogdanita. Vraci, adica inlocuitorul doctorului, cel care prin vraji si leacuri stravechi vindeca orice boala. Stia chiar sa vindece un picior rupt. Informatia nu este gratuita. Aflam ca in primarie, un copil cu piciorul rupt asteapta sa vina Salvarea, de la 20 de kilometri distanta.
Mergem la familia Bolea, una dintre cele mai vechi din localitate, ai carei membrii sunt urmasii razesilor de pe vremea lui Stefan cel Mare. Seful familiei este Maria Bolea, de 85 de ani. O intrebam ce parere are despre integrarea Romaniei in Uniunea Europeana. "UE? Dumnealor cari o sa ni faca santurile, sa nu si mai inundi drumul". "Ei, nu mama, santurile le putem face si noi", intra in vorba Ion Bolea, fiul ei. Dar batrana nu se lasa: "Cum? Sa li facim noi? Da dansi ci treaba alta au?". Drumul din Bogdanita a fost pietruit printr-un program SAPARD. De aici deductia Mariei Bolea. "Cum e in Romania? E bine in Romania, sa fie sanatati si sa ne deii lumina", incheie batrana.
Muzica populara si telenovele
Dupa aproximativ doua ore revenim la Primarie. Copilul cu piciorul rupt este tot acolo. Salvarea nu a venit. Il va duce secretarul cu automobilul personal.
Drum de inapoiere. In Radaiesti doua femei, mama si fiica, stau de vorba in fata portii. Daca ar avea curent electric s-ar uita la televizor. Mama, Elena Grigore, s-ar uita la programe de muzica populara, iar fiica, Gabriela Pintilie, la telenovele. Le intrebam si pe ele despre Uniunea Europeana. "UE? Poati incetu, incetu sa faca treaba. Poate ne-a cresti pensiile", ne spun femeile.
Trecem apoi la lucruri mai concrete. Ne intereseaza de ce se construiesc locuintele incepand cu acoperisul. Aflam de la Gabriela ca nu este vorba de o traditie arhaica. Oamenii au primit terenuri in concesiune de la primarie, pentru a ridica locuinte, dar trebuie sa le construiasca repede. Nu intelegem ce vrea sa spuna Gabriela si mergem mai departe. Ajungem la o fantana cu cumpana, cum sunt majoritatea fantanilor din localitatile comunei. Aceasta e amenajata de Nicolae Baceanu, bun gospodar dupa cum se vede. Si pe el il intrebam de Uniunea Europeana. "UE? Am o pareri buna, eu asa spier. Da mai bini sa biem un pahar di vin", ne spune acesta.
Inventivitatea moldovenilor
Ultimul sat inainte de a parasi comuna Bogdanita: Cepesti. Ne invartim uluiti in jurul constructiilor stranii. O abordam pe Daniela Banceanu (din nemul de razesi ai Bancenilor), care iesise in poarta sa vada ce e cu masina de Bucuresti oprita pe ulita, si aflam de la ea cum e cu locuintele construite incepand cu acoperisul. Primaria a dat in concesiune terenuri pentru construirea de case, un fel de zona rezidentiala, dar a obligat concesionarul sa termine casa in maximum doi ani, altfel pierde terenul cu tot ce a investit pe el. Contractul are insa o chichita: cel care a concesionat teren este obligat ca in decurs de doi ani sa aiba acoperisul terminat. Primaria credea ca asa ii prinde, nu mai au ce face, trebuie sa-si termine locuintele in termenul specificat. Ce au facut moldovenii? Au infipt pari in pamant, au facut acoperisul, au pus numar pe structura ridicata si gata! Au respectat contractul. Restul constructiei se face in timp, dupa posibilitati. "Sunt unele acoperisuri ridicate de 11 ani, si casele nu sunt gata inca", explica Daniela Banceanu. Toate locuintele din aceasta zona a localitatii, desigur cele care sunt deja terminate, sunt din lut amestecat cu paie. Dau senzatia de arhaism, de case din neolitic. Fiecare are insa televiziune prin cablu.
Undeva pe deal, chiar la iesire din comuna, un bordei, ca un ochi deschis din pamant, vegheaza drumul noroios. E utimul bordei al comunei. Acum e parasit. Candva erau multe, dar locatarii lor s-au mutat in casele care se construiesc incepand cu acoperisul.