Barilul de petrol s-a scumpit, marti, la aproape 61 de dolari, deoarece scaderea rezervelor de benzina din Statele Unite ale Americii a accentuat ingrijorarea legata de starea economiei americane, relateaza Reuters, preluata de NewsIn.
Scaderea pietelor bursiere internationale de saptamana trecuta a influentat doar moderat pretul petrolului. La pretul de aproape 61 de dolari, barilul de petrol brut tranzactionat pe piata americana este cu 10 dolari mai scump fata de cotatiile atinse la jumatatea lui ianuarie.
Pretul barilului de titei a urcat cu 16 centi, la 60,85 dolari, pe piata americana, fata de cresterea de 62 de centi, inregistrata marti. Petrolul Brent vandut la Londra s-a scumpit cu 30 de centi, la 61,69 dolari/baril.
Ca urmare, dealerii de petrol asteapta publicarea mai tarziu a unor statistici americane care sa arate puterea cererii din piata americana. Analistii care au participat la un sondaj Reuters estimeaza ca stocurile de benzina vor scadea cu 1,4 milioane de barili, inainte de cresterea cererii de carburant din timpul verii.