Promotorii referendumului privind autonomia Tinutului Secuiesc considera ca ancheta declansata de Parchetul instantei supreme, la sesizarile senatorului PRM Gheorghe Funar si informarilor SRI privind aceasta chestiune, nu face altceva decat sa mediat
Promotorii referendumului privind autonomia Tinutului Secuiesc considera ca ancheta declansata de Parchetul instantei supreme, la sesizarile senatorului PRM Gheorghe Funar si informarilor SRI privind aceasta chestiune, nu face altceva decat sa mediatizeze favorabil demersul de autonomie initiat de UDMR. "Este clar ca este vorba de un lucru exagerat din partea procurorilor, care nu au nici o baza legala, dat fiind faptul ca referendumul nu este ilegal sau anticonstitutional, insa ne fac o favoare deoarece orice mediatizare despre referendum mobilizeaza oamenii. Astfel ca multumim DIICOT si SRI ca ne fac aceasta favoare, a declarat presedintele Uniunii Civice Maghiare din Scaunul Sfantu Gheorghe, Gazda Zoltan. Acesta s-a declarat "revoltat" de faptul ca "sunt suprapuse" problema referendumului privind autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc alaturi de Asociatia Pro Tinutul Secuiesc, "o asociatie care inca nici nu este inregistrata si al carei scop nu este obtinerea autonomiei teritoriale". Gazda Zoltan a lasat sa se inteleaga ca verificarile declansate de Parchetul instantei supreme ar putea avea ca scop si "intimidarea" actiunilor de organizare a referendumului privind autonomia Tinutului Secuiesc. "Poate ca scopul lor este de a ne determina sa oprim actiunea, dar noi nu ne lasam intimidati si continuam initiativa noastra. Deja am vazut rapoarte Har-Cov, drept urmare nu ne aduce nimic nou aceasta ancheta, respectiv raport", a spus Gazda Zoltan. Serviciul Roman de Informatii a formulat, in 2005, mai multe "informari catre beneficiarii legali de informatii, printre care si Ministerul Public" legate de chestiunea autonomiei Tinutului Secuiesc. "Aceste informari au insa caracter clasificat, deci continutul lor nu poate fi facut public", ne-a declarat purtatorul de cuvant al SRI. Potrivit atributiilor SRI, informarile transmise Parchetului tin de fapte ce ar putea leza siguranta nationala. Parchetul instantei supreme a declansat doua anchete privind chestiunea Tinutul Secuiesc, ca urmare a unor sesizari din partea SRI si a senatorului Gheorghe Funar. Verificarile declansate de procurori sunt in legatura cu fapte ce ar leza siguranta nationala si ordinea de drept. (T.B.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.