Nu radeti, va rog, de titlu. Dupa cum singuri veti constata, sper, nu vreau nici sa persiflez, nici sa fac din tantar armasar. Vreau doar sa atrag atentia asupra unui lucru cat se poate de serios.
Se vorbeste, de ani intregi, de Palatul Cotroceni, Palatul Victoria sau Palatul Parlamentului. Si, inainte de toate, nu in sens arhitectural, deoarece doar unul ar indeplini strict criteriile pentru a fi numit "palat". Dar, primele doua simbolizeaza locurile in care salasuieste puterea executiva, bicefala la noi, iar al treilea, sediul puterii legislative.
In aceasta logica ar trebui sa existe si un Palat al Justitiei, cu arhitectura sa proprie, caci, de cand batranul Montesquieu a descoperit, in "spiritul legilor", ca e necesar sa existe o separatiune a puterilor in stat, puterea judecatoreasca ar trebui sa fie total independenta. Simbolistica merge mai departe si presupune existenta si a unei a patra puteri in stat, care ar avea menirea sa vegheze mereu la corecta relationare si functionare a celorlalte trei puteri, sa strige in gura mare la posturile TV si radio, sa scrie cu cerneala iritanta, sa se dea peste cap pentru ca adevaratul suveran, poporul adica, sa afle la timp despre toate cele si sa poata pronunta judecata finala.
Ce constatam, insa, in Romania ultimilor ani (si, mai ales, a ultimelor luni!)? Mai intai, vedem ca intre cele doua palate ale executivului se poarta un razboi de uzura, neobisnuit pentru alte democratii. Cum pozitia geo-constitutionala a celor doua palate este de asa natura incat nu permite un castigator net, tunarii-sefi, recte Presedintele si Primul ministru, cu echipele ca-
re-i sprijina (ba, uneori, ii mai si atata!) incep sa aiba un rol tot mai important in impunerea ritmului si intensitatii luptei, dar si in stabilirea tipurilor de arme care se folosesc. Acuzatiile de minciuna, trafic de influenta, abuz in serviciu, coruptie, comportament nedemn s.a., pe care si le aduc reciproc cei doi cei mai importanti oameni in stat, sunt mai frecvente decat saluturile cotidiene sau strangerile de mana.
Caci, de convorbiri si consultari nici nu mai poate fi vorba. Deja razboiul pare a fi care pe care, iar daca zvonurile puse in circulatie in aceste zile chiar de sefi de partide parlamentare, cum ca premierului Tariceanu i se pregateste o suspendare din functie, cu ajutorul parchetului, atunci, vorba lui badea Chichisan de la mine din Jibou: "apai suntem de tata mninunea!". Ghiulele trase si din deal si din vale au inceput sa lase urme serioase in zidurile celor doua palate.
Palatul Parlamentului freamata si el. Se aude zanganit de arme. Se vrea, nu discut daca justificat sau nu, capul unor ministri. Mai intai a fost tuns pentru descapatanare ministrul justitiei si se pregateste esafodul pentru ministrul invatamantului. Guvernul, ca entitate, nu este inca luat in vizor. Dar "vanatul cel mare", trofeul trofeelor, ravnit de cateva partide politice este insusi seful statului, presedintele Traian Basescu. Procedura de suspendare a acestuia a inceput. Si inca in modul cel mai cinic si mai provocator pentru presedinte. Anume prin infiintarea unei comisii parlamentare de ancheta, condusa de nimeni altul decat dl Dan Voiculescu.
Traian Basescu a inghitit insa multe la viata lui. Seamana cu soldatul sovietic, care, dupa ce a trecut Donul inghetat inot, prin apa de sub gheata si cu tigara aprinsa in gura, cand a ajuns pe malul celalalt a mai tras un fum. Ba, a mai tras chiar o tigara intreaga in vazul intregului popor, ceea ce nu-i deloc frumos, la sedinta de guvern la care, in treacat fie spus, mai degraba s-a autoinvitat. Nici la bilantul Ministerului Public, de alaltaieri, seful statului nu a pierdut ocazia de a acuza o fratietate nelalocul ei intre oameni de afaceri, politicieni, unii ziaristi si chiar magistrati. Este ceva misterios in aceste indemnuri repetate ale presedintelui adresate celor a caror singura menire (profesionala) pe aceasta lume este respectarea legii, sa "aplice legea!". Aceste indemnuri, dar si acuzatiile reciproce de coruptie dintre presedinte si primul ministru, anchetele de presa si nemultumirile celor ce au treaba cu justitia, pun sub semnul intrebarii independenta reala a justitiei, dar si reforma ei, ca si marile succese in lupta impotriva coruptiei.
Dupa cum se vede, Justitia nu prea locuieste intr-un Palat. Ea abia daca a apucat sa-si ridice, cat de cat, un adapost, acolo, deasupra capului Si pana cand dna Justitie nu devine independenta, nici puterea judecatoreasca nu va fi o Putere.
Presa, "cea de a patra putere in stat", n-a prea avut ea niciodata palat. Dar a avut cazemate greu de expugnat, legate intre ele de un sistem de transee si de linii de comunicatii care au functionat si asta i-a si conferit putere. In ultima vreme insa, presa e divizata. In pro - si anti - Basescu, divizata de interese, de suspiciuni, de neincredere. Ziaristii si ziarele se ataca intre ele, uneori cu o duritate extrema. In razboi au intrat si televiziunile. Credibilitatea si, ca atare, puterea presei sunt in scadere.
Si in acest context (de cel al partidelor politice, parlamentare sau nu, nici nu discut), se insinueaza, incet-incet, dar tot mai puternic o idee surprinzatoare: "Palatul Becali".
De cateva ori, Gigi Becali a spus, fie ca a invitat "istorici de prestigiu la palat", fie ca "Berlusconi imi va face o vizita la mine, la palat", fie ca "am invitat pentru maine ziaristele sa vina la Palat, sa le ofer martisoare". Nu cred ca miliardarul din Pipera este un naiv. Si nici ca foloseste expesia "am invitat la Palat", doar din orgoliu, sa arate ca el are un palat. Nu! Actiunile caritabile ale lui Becali, facute nu cu maruntisuri, ci cu maxima generozitate si inca din banii lui si nu din banii publici (cum fac sau faceau unii baroni politici locali), persistenta intr-o zona ideologica neexplorata in perioada post-decembrista, cresterea spectaculoasa a lui (40% incredere) si a partidului sau (17% intentii de vot), atragerea in PNG a unor intelectuali si a tinerilor sunt, toate, semne ca dl. Becali urmareste cu fanatism chiar, un tel. Anume, Palatul pe care si l-a achizitionat recent, trebuie sa devina un simbol, trebuie sa devina un centru de putere, "Palatul Becali".
Daca ai nostri politicieni se vor mai juca mult cu lopatelele in nisip, daca isi vor pierde bruma de energie si competenta in lupte sterile in care uita de tot ca Romania este populata totusi, atunci "fenomenul Becali" nu va fi deloc un simplu foc de artificii.