Mi-as dori cu ardoare sa fiu pentru putin timp in mintea Monei Musca. Sa aflu cum si-a raportat trecutul la ea insasi. Caci raportarea la public a devenit irelevanta.

In luna septembrie citeam la CNSAS, la invitatia Monei Musca, cele doua note informative pe care le-a dat Securitatii, gasite de investigatori in arhiva. In una vorbea despre o colega de serviciu, profesoara la Literele din Timisoara, iar in cealalta despre secretara facultatii. Erau caracterizari foarte laudative si e putin probabil ca ele sa le fi afectat in vreun fel sau altul pe cele vizate. Profitind de faptul ca nu erau accesibile, unii membri ai Colegiului au incercat sa acrediteze ideea ca notele cu pricina au provocat racolarea. Dosarele lor aratau insa, fara dubii, ca „Rodica" si „Mimi" erau deja informatoare. Angajamentul semnat in propria casa, precum si o lista cu 15 note pe care le-ar fi dat despre colegi si studenti straini erau celelalte doua probe importante din dosar. Dar nici ele nu puteau dovedi in sine activitatea de politie politica. Asta la o privire rece si judecind prin raportare la alte cazuri similare. Fireste, tinind cont de minciunile care i-au „scapat" Monei Musca atunci cind s-a aflat ca are un dosar, am pastrat o rezerva. Nu mi-am putut permite sa cred ca nu a facut ca informatoare mai mult decit arata bruma de documente gasite in arhiva CNSAS. Atit Colegiul CNSAS, cit si Curtea de Apel au facut la fel, desi ambele instante ar fi trebuit sa ia in calcul doar probele amintite, si nu neadevarurile rostite post-factum de Mona Musca, in timp ce era incoltita de camerele de luat vederi. Daca nu cumva CNSAS a produs intre timp si alte dovezi, pe care le-a prezentat la Curtea de Apel si care pun in alta lumina sentinta, Mona Musca are de ce sa fie nemultumita, juridic vorbind. Daca ea isi va dovedi, in cele din urma, nevinovatia la CEDO, nu mai conteaza insa, in contextul deciziei radicale de a demisiona din Parlament si partid in urma sentintei.

Mai important de stiut ar fi cum si-a gindit ea strategia de autoaparare de la inceputul scandalului. E greu de crezut ca o femeie cu atita experienta in expunerea publica nu a realizat consecintele pe care o minciuna descoperita le-ar fi putut avea asupra carierei. Ar fi ca si cum nu ar fi stiut ca lipsa premeditarii nu te scuteste de pedeapsa, ci poate cel mult sa ti-o indulceasca. In aceste conditii, se nasc alte citeva intrebari, ce trebuie puse macar de dragul jocului de-a exhaustivitatea: Si daca Mona Musca nu a considerat totusi importante si grave intilnirile cu securistii? Si daca nu s-a stresat niciodata inainte de 2006 din acest motiv, implicindu-se cu convingere si seninatate in promovarea lustratiei? Si daca, intr-adevar, dupa trei decenii, nu-si mai amintea ca a turnat si colegi, si nu doar studenti straini? Pentru raspunsurile astea as vrea sa ma aflu putin in mintea Monei Musca. Restul este deja istorie.