Ciondanelile dintre diversele centre de putere se poarta de multa vreme si prin intermediul presei. De multe ori, politicienii suspecteaza in spatele unor articole critice diverse comenzi politice sau masinatiuni oculte. Inevitabil, televiziunea publ
Ciondanelile dintre diversele centre de putere se poarta de multa vreme si prin intermediul presei. De multe ori, politicienii suspecteaza in spatele unor articole critice diverse comenzi politice sau masinatiuni oculte. Inevitabil, televiziunea publica este atrasa in asemenea dispute. Suspiciunile legate de postul public de televiziune au ceva mai multa substanta din cauza antecedentelor acestei institutii. Ca si in cazul celorlalte organe de presa aflate in proprietatea statului. Nu a trecut chiar atat de mult timp incat sa uitam de zilele in care Adrian Nastase si Guvernul PSD se labarta pe jumatate din stirile TVR, desteptandu-ne amintiri neplacute din "Epoca de Aur". Scandalul a izbucnit din nou odata cu preconizata concediere a Rodicai Culcer din functia de director de la departamentul de Stiri. Speculatiile au aparut din cauza interviului pe care Culcer i l-a luat presedintelui. Apoi a urmat o cearta provocata de PSD pentru ca Iliescu nu ar fi primit drept la replica fata de acuzatiile pe care i le-a adus Basescu. Chiar si Tariceanu s-a simtit dator sa planga de mila lui Iliescu, calomniat si fara posibilitatea de a se apara, in cadrul unui interviu luat de aceeasi Rodica Culcer. Reprosul lui Tariceanu a survenit fara vreo legatura cu interviul, tam-nesam premierul reprosandu-i interlocutoarei ca nu l-a intervievat imediat si pe cel pe care liderul PNL l-a numit dupa alegerile din 2004 drept "bolsevic batran". Intre timp, demiterea directorului de la "Stiri" a devenit certa, iar vineri l-am vazut pe presedintele de onoare al PSD invitat la o emisiune la care nici cu gandul nu ganditi: "Stele de cinci stele". Un show la care pana acum au fost invitate doar personalitati din lumea artistica sau sportiva. Iliescu devine astfel primul politician care este prezent la "Stele de cinci stele". Eu unul credeam ca Iliescu are doar o stea galbena pe un fond rosu, dar la TVR lucrurile se vad acum altfel. Justificarea era ca fostul presedinte implinea a doua zi 77 ani, ocazie cu care mai multi interpreti i-au delectat urechile cu diverse cantecele, iar actorii l-au invitat la teatru. In plus, amfitrioana parea topita de veneratie in fata Bunicutei care depana amintiri din tinerete. Contextul in care a fost difuzata emisiunea lasa o suparatoare impresie de compensatie, de mea culpa pe care televiziunea publica o facea in fata lui Iliescu, tatucul unui partid care se impaca din ce in ce mai bine cu partidul premierului Tariceanu, adica cel care tine in mana cutitul cu care se imparte prajitura bugetara, inclusiv pentru TVR. Presedintele SRTV, Tudor Giurgiu, a refuzat sa faca vreo conexiune intre anuntata demitere si episodul Iliescu. A preferat, in schimb, sa invoce Jurnalul care nu arata cum ar trebui sa fie. Intr-un interviu, Giurgiu mentioneaza ponderea prea mare a stirilor politice in comparatie cu celelalte televiziuni completand cu afirmatia ca publicul nu este interesat doar de politica. Ambele asertiuni sunt adevarate, dar este discutabila folosirea lor ca niste reprosuri. Nu am competentele necesare pentru a evalua un buletin televizat de stiri, dar ma intreb daca Giurgiu a observat cu ce prefera multe din televiziunile generaliste sa umple spatiul alocat stirilor. De multe ori, evenimente importante pentru starea generala a tarii erau aruncate intre un viol si un incendiu. Din acest motiv, poate ca stirile de la postul public erau mai frecventabile. Ca senzationalul are audienta si se vinde este un lucru bine cunoscut de multa vreme, iar posturile private au un interes legitim sa-l promoveze. Dar audienta nu ar trebui sa fie principalul criteriu de evaluare la o televiziune de stat. Tocmai asta este rolul ei, ca scapa partial de presiunea audientei si poate satisface interesul public, nu setea de "infotainment".
Daca se conformeaza comportamentului posturilor comerciale, ne-am descurca foarte bine si fara SRTV. In plus, n-am mai plati banii pe abonament de pomana. Inca un lucru care ma mira este cum de se impune concedierea lui Culcer, iar sefii de la Sport s-au ales doar cu retrogradari temporare din functie sau retineri din salariu. Este vorba de niste oameni care au lasat postul public fara una din traditiile sale, transmiterea meciurilor de fotbal din campionatul intern.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.