"E greu de arbitrat in Romania, chiar i-am felicitat pe arbitri pentru ca inca mai exista si duc jocurile la bun sfarsit. Presiunea creata asupra lor este foarte mare. L-am vazut pe Lajos, care a fost suspendat mai mult timp, la finalul unui meci ii
"E greu de arbitrat in Romania, chiar i-am felicitat pe arbitri pentru ca inca mai exista si duc jocurile la bun sfarsit. Presiunea creata asupra lor este foarte mare. L-am vazut pe Lajos, care a fost suspendat mai mult timp, la finalul unui meci ii tremura vocea cand vorbea cu mine. Ii facem rau arbitrului respectiv daca e prea tanar", si-a inceput Costica "Valcea" pledoaria in favoarea oamenilor aflati in subordinea sa. Acesta a explicat una dintre fazele controversate si cu urmari nebanuite, eliminarea lui Karamian la meciul Rapid-Poli, din etapa a 20-a, care a dus la suspendarea armeanului pentru doua etape si la protestul banatenilor, care au jucat cu tineretul meciul cu Dinamo. "Coltescu a mentionat in raportul de arbitraj aproape cum trebuia incidentul. Incadrarea a fost de violenta. Parerea mea e ca nu a trecut toate elementele in raport. Observatorul a spus comportare nesportiva, arbitrul comportare violenta", a spus Constantin. Arbitrul si-a facut "mea culpa" pentru faptul ca nu l-a eliminat pe stelistul Nesu in meciul de duminica de la Vaslui. "Dupa ce am vazut caseta, sunt convins ca am procedat corect la prima faza, pentru ca nu a fost o tinere persistenta. Pentru mine nu a fost o faza suta la suta de galben si implicit rosu. La faza din prelungirile primei reprize, se impunea acordarea unui cartonas galben, dar m-a prins putin neconcentrat, pentru ca ma pregateam sa fluier sfarsitul primei reprize si nu am mai ramas concentrat la ciocnirea dintre cei doi. Din partea jucatorului vasluian a fost o neglijenta, iar din partea lui Nesu a fost o imprudenta, dar asta nu scuza ca nu am acordat cartonas galben", a afirmat Coltescu, respingand categoric ideea ca si Radoi ar fi meritat "rosu" in acelasi meci. Arbitrul a tinut si el o pledoarie in favorea sa si a colegilor de breasla: "Sa ne pedepseasca ca si pana acum. Asa cum jucatorii sunt judecati de Comisia de Disciplina si stau doua etape, asa si noi suntem judecati de CCA. Ei, dupa ce revin, iau iar rosu, noi cand gresim ce ar trebui sa patim? Sa ne taie mana cu care am dat penalty? Sa ne dea afara din tara? Daca ne da sapte etape, nu iti mai vine sa te antrenezi, cand stii ca nu mai ai meci doua luni".


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.