Felix Motanul traieste la inchisoare, intemnitat de imaginatia limitata a ofiterului de caz. Numele de cod il imbraca fix, ii lasa loc de burta, de gusa, si atit. E un sarcofag cusut pe vecie, teribil si exact. Atentie, va zimbeste mumia!

In pauzele ei de publicitate, istoria merge la toaleta. Atunci conductele prezentului se infunda cu clovni, derbedei si desene animate. Numele lor e anagrama batjocurii, iar numarul lor mare - semn ca traim o noua invazie. De la inaltimea demnitatii de turnator, Dan Voiculescu il someaza pe presedintele Romaniei. Pentru ca timbrul sau de fost delator sa se faca mai bine auzit, colegii de idealuri de la PSD, PNL, PRM si UDMR si-au pus la dispozitie spinarile. Pe ele a urcat Dan Voiculescu pina in fruntea acelei comisii parlamentare de ancheta privind suspendarea din functie a inamicului comun. Cuvintul-cheie al actiunii si baza tropismului voiculescian e ANCHETA, tableta cu valoare afrodiziaca pentru o intreaga generatie de slugi violente. Perspectiva de a-l regula, in sfirsit, pe Basescu in public trezeste in securistul recuperat un fel de erectie tirzie, imposibila fizic, dar cu atit mai pretioasa pentru palmares.

Cine e Felix? Raspunsul trebuie cautat undeva intre nota informativa si navalirile barbare. Nasterea lui statistica acopera etnogeneza poporului roman. Inzestrati cu talentul de incolacire al speciilor nevertebrate, felicsii pindesc rabdatori, dupa perdea, momentele de oboseala nationala, cind normalitatea incepe sa caste. Atunci ei scot din fiset tupeul, numele conspirativ si devin voiculesti. In cazul de fata, la baza revirimentului stau banii dictatorului, iar in virf, legitimatia de turnator. Pe pirtie, acolo unde sint desfasurate jaloanele Crescent, mitologia fondatoare ocoleste raspunsurile cu indeminarea unui schior - in cazul de fata, a unui hocheist. Dar, spre deosebire de colegii de promotie, Felix Motanul are slabiciuni umaniste. El nu s-a oprit doar la sume mari, nedemonstrabile, fiindca albirea cosmarului din care provine nu cere doar resurse imorale. Era nevoie urgenta si de impostura, iar Felix s-a dat de trei ori peste cap si a devenit dom’ profesor. Ei, aici incepe sectiunea lirica a povestii, cea in care monstrul plinge si creste in secret canari. In adincul sufletului, fostul informator tinjea, de fapt, dupa spirit. Dorinta lui cea mare, barata temporar de trasul cu urechea si de redactarea cu greseli a notei, a fost sa ajunga intelectual. Si, cind acumularile cantitative au permis-o, saltul calitativ s-a produs. Sa-l rasfoim: „Atributele fiintei umane nu pot fi privite decit din perspectiva capacitatii sale cognitive calitativ diferite de cea a oricarei alte fiinte vii, rezultat al activitatii encefalului prin opozitie cu activitatea nervoasa a cerebelului, bulbului rahidian, maduvei spinarii, activitate de tip inferior pe care omul o poseda in mod nespecific, la fel ca si o serie de alte animale". Pina sa-si revina celelalte animale din lectura Societatii umaniste, dom’ profesor insista pe om: „Consideram activitatea nervoasa a unui creier mare hipertrofiat in raport cu celelalte organe ale activitatii nervoase ca reprezentind diferenta specifica si atributul definitor pentru fiinta umana, indiferent daca concepem creierul mare ca pe un organ autonom sau ca pe un «vehicul» mai mult sau mai putin performant, condus mai mult sau mai putin bine de un «sofer»".

Din respect pentru clasele a V-a si a VI-a ne oprim aici, nu fara a aprecia framintarile autorului. Efortul lui de a-si gasi locul oscileaza, aspirational, intre capetele frazei. Adica intre „un creier mare hipertrofiat" si pregatirea de sofer.

Din fericire, exista o lege universala a repetitiei care ne pune la indemina toate exemplele necesare. Cazul Voiculescu se regaseste pe undeva prin Rusia anilor ‘30. E imaginat, parca, de Danilo Kis. In vremea terorii staliniste, un dramaturg sovietic lipsit de talent dorea din rasputeri sa intre in istoria literaturii ruse. Scria zi si noapte piese inchinate biroului politic, si nimic. Nu-l publica nimeni, iar visul lui de a intra in istoria literaturii raminea de neatins. Intr-o zi, scriitorul a murit de inima rea si, la autopsie, medicul a observat ca mortul are testicule uriase. Prin urmare, dramaturgul nu a intrat in istoria literaturii. In schimb, i s-a facut loc, pe merit, in istoria medicinei. Lucru avantajos, fiindca, din eternitatea borcanului cu formol el zimbeste azi mai trainic decit un intreg curent literar.

Intelectualul Felix, nume de cod Voiculescu, e, la rindul lui, avid de nemurire. Dupa ce si-a tot jucat comedia autobiografica, vrea sa intre in borcanul cu valori. Atit ca nu incape cu impostura tinuta in curmezis. Ii mai ramine, asadar, istoria medicinei. Dar si pentru aia, s-a dovedit, iti trebuie coaie.