Luni seara, la emisiunea „Lumea de aproape", de pe TVR 2, am vazut un reportaj despre un englez, Doug Clevely, care s-a asezat in Tara Hategului, in satul Baru, pentru a-si petrece restul vietii. A umblat prin lume si intr-un sfirsit a gasit un riulet care curgea prin spatele unei finete unde a decis sa-si infiga radacinile. Ca un extraterestru caruia i-a placut planeta Romania si a decis sa se retraga la pensie pe ea pentru a medita tihnit la disparitia stelelor si la extinctia finala a Universului. Are o casuta modesta, dar amenajata cu grija, fara prea multe fasoane, si se adapteaza moderat la civilizatia locului. Fara stresul cuplarii urgente la un mediu socio-profesional, dezlegat de orice constringeri pecuniare, Doug experimenteaza fericirea in varianta unui stoic pentru care lumea s-a terminat la Baru. Marturisea ca a fost de citeva ori in Bucuresti si nu i-a placut faptul ca bucurestenii ii privesc cu o superioritate pregnanta pe cei care locuiesc la tara. Ii intelege, dar crede ca inca nu s-au convins de virtutile unei vieti rurale curate si linistite. Era convins ca, asemeni occidentalilor, vor pricepe la un moment dat ca orasul e principala cauza a bolilor, stresului si nefericirii. El, unul, se considera „destul de fericit" in Baru si e bucuros ca are timp sa se gindeasca. Putini mai au timpul asta. S-a chinuit foarte mult sa spuna „friday" in limba romana, dar n-a reusit. Inca nu intelege motivul pentru care romanii insista sa puna articolul la sfirsitul cuvintului, desi nimeni nu-l pronunta. Mda, rar auzi un academician spunind „Calul este pe cimpul acela." Dar poate ca la un moment dat va afla ca asa sintem noi, romanii, ne place corectitudinea. Mai ales cea gramaticala. Aici sintem chiar maniaci, domnu’ Doug!