Cum am mai spus-o, marea mea preocupare e sa ridic in slavi tot soiul de lucruri. Probabil ca numai Ramon Gomez de la Serna, cu pasiunea lui secreta pentru batutul cuielor, in numele careia a si compus un decalog, imi injoseste oarecum particularitatea.
Cand soarta te-a inzestrat cu un viciu atat de rar, numai o intelepciune supraomeneasca te-ar mai putea impiedica sa te dai in spectacol. Din cate stiu, eu nu beneficiez de vreun dar neomenesc si, cat tine de intelepciune, poate ca nici macar modesta masura umana nu m-a atins. Ca atare am ajuns cu vremea sa practic un soi de ceremonie sociala, pe care o diagnostichez de teribilism admirativ; ma avant in cele patru zari pentru a prinde din zbor cate o situatie, cate un amarat asupra caruia sa-mi dezlantui puhoiul de osanale. Nu-i vorba, evident, de conformitatea cu vocile care si-au profesionalizat exaltarea in directia celor sfinte, inalte si marete, a lucrurilor de-o naucitoare masura dumnezeiasca. Mult mai sarac in pretentii, ciudatul meu moft proslavitor se adreseaza lucrurilor marunte, abia vizibile, pe jumatate ireale, intrucatva inchipuite, a fapturilor derizorii, celor jalnici si de nimic.
Nu-mi place sa ratez vreo ocazie de-a preamari, nici macar atunci cand nu prea imi dau seama de ce-o fac. Chiar de-aceea, atatat de ridicolul situatiei, debitul verbozitatii mele, vast si inflorat ca o rochie de unguroaica dansand, capata caracterul unui fenomen meteorologic. Ma reazem pe cumintenia deprinsa oarecand in compania babelor, in acea copilarie apocrifa ce-mi parvine odata cu masluirea ei nostalgica, anume ca nu vei pierde nimic daca o sa-i vorbesti pe toti de bine. O fi avand fiecare ceva laudabil, chiar daca tu nu stii - si poate ca nici el nu stie - deci nu gresesti cu nimic; il elogiezi pentru nestiutul bun al naturii lui, acela care poate i-a mai ramas neatins dupa iesirea lui din mainile preabunului Creator. Iar daca, totusi, se va dovedi ca nu are chiar nimic bun si vrednic de lauda, atunci lauda-l din mila. Cum sa nu te apuce un extaz dureros, cand dai de cineva completamente lipsit de vreo calitate, cineva aruncat intr-o soarta umana ca o cangrena intr-un picior de soldat ranit?
Teribilismul admiratiilor mele poate avea aceasta origine, partial falsa, ca tot ceea ce tine de natura explicatiilor biografice.
De-a ridicatul in slavi
Cum am mai spus-o, marea mea preocupare e sa ridic in slavi tot soiul de lucruri. Probabil ca numai Ramon Gomez de la Serna, cu pasiunea lui secreta pentru batutul cuielor, in numele careia a si compus un decalog, imi injoseste oarecum particularitat
Sursa: Adevarul
Adevarul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "De-a ridicatul in slavi":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
