Asteptata cu nerabdare, cu speranta dar si cu oarece teama, aderarea la structurile Uniunii Europene ar fi presupus cunoasterea – cel putin de catre autoritati – a mecanismelor destul de complicate gratie carora functioneaza aceasta masinarie politica, economica, sociala si culturala la care ne-am dorit atat de mult sa fim parte. Trecand peste tentativele de campanie de informare a populatiei asupra a ceea ce inseamna Uniunea Europeana si pentru a evita pericolul (real) de a deveni un popor de neintegrati intr-o tara integrata, este de datoria fiecaruia dintre noi sa incercam, ca cetateni europeni ce ne pretindem a fi, sa intelegem ce se intampla cu noi dupa 1 ianuarie 2007 si, mai ales, de ce.
Cu siguranta ca putini sunt romanii care sa nu fi auzit de prezenta militarilor nostri pe teatrul de operatiuni din Irak sau de angajamentele atat de des invocate ale tarii noastre fata de SUA si / sau NATO. La fel de putini stiu insa ce inseamna Politica Externa si de Securitate Comuna a Uniunii Europene; si mai putini stiu ca PESC vizeaza in principal gestionarea crizelor interne prin operatii de mentinere si restabilire a pacii si misiuni umanitare si mai putin sau deloc interventii militare de genul celor cu care suntem deja obisnuiti.
Procesul de aderare a fost unul lung si migalos; dialogul politic intre autoritatile romane si UE a existat cu mult inainte de momentul ianuarie 2007, urmarindu-se convergenta dintre pozitia Romaniei si cea a UE; a urmat faza in care tara noastra a dobandit statutul de observator PESC, faza ce a presupus prezenta, dreptul de a lua cuvantul, dar nu si cel de a vota (deci fara a putea influenta deciziile de politica externa ale Uniunii).
Aflata acum, alaturi de partenerii UE la pupitrul de comanda al PESC, Romania este – de fapt – in fata unui dificil examen de diplomatie: afirmarea propriilor interese, atingerea propriilor obiective pe plan international, formularea propriei pozi?ii de politica externa fara a intra insa in contradictie cu pozitia oficiala a UE si cu acordurile pe care Uniunea (a carei parte suntem) le are cu actorii de pe scena politica internationala. Altfel spus, examenul pe care diplomatia romaneasca il are de sustinut consta in demonstrarea abilitatii acesteia de a "face diferenta" dintre noi si celelalte state fara a crea insa diferente de substanta intre politica externa romaneasca si politica externa oficiala a Uniunii Europene.
Romania a intrat in UE cu un tezaur al sau privind relatiile cu SUA, tezaur care nu trebuie nici minimizat si nici trivializat si care ii poate permite sa-si valorifice o vocatie a armoniei transatlantice. Cultivarea acestei vocatii, pastrarea unor relatii speciale cu SUA trebuie facuta insa cu inteligenta si subtilitate, cu rabdare, preocupare si pasiune. O sustinere bruta, liniara sau automata a pozitiilor americane in orice situatie nu poate servi exercitarii autentice a vocatiei sale. O alta directie a racordarii Romaniei la PESC ar trebui sa fie abordarea principiala si inteleapta la mecanismele formularii politicii externe comune, ca si a altor pozitii politice si economice ale UE. Alunecarea in jocul constituirii "grupurilor de interese" dupa criterii precum dimensiunea statelor sau puterea lor financiara se poate dovedi daunatoare pe termen lung atat Romaniei cat si Uniunii in ansamblu.
In final, dar nu in cele din urma, oricata pondere va avea in politica externa romaneasca Politica Externa si de Securitate Comuna a Uniunii Europene si oricat de insemnata va fi contributia noastra la elaborarea acesteia, creativitatea, imaginatia si forta diplomatiei Romaniei se va verifica in raporturile cu Rasaritul, cu Moldova, cu Ucraina, cu Rusia, China sau India. Pentru succesul ori esecul politicii rasaritene romanesti, Uniunea Europeana si NATO ne pot lauda sau ironiza, eventual ignora in anumite limite, daca nu aducem poveri suplimentare celor doua entitati, dar greul, raspunderea, avantajele si ponoasele raman pe umerii diplomatiei romanesti. Promovarea sau nu a examenului testului de politica externa rasariteana poate aduce nu doar beneficii sau neplaceri in relatia cu tarile direct vizate ci si recunoasterea sau oprobriul public din partea partenerilor dinauntrul Uniunii Europene. Ceea ce trebuie sa nu uitam este ca relatiile politice, economice, diplomatice se construiesc uneori foarte greu si se strica extrem de usor in anumite situatii. Iar deteriorarea respectivelor relatii este, adesea, o bomba cu explozie intarziata, ale carei efecte nu le mai resimt "artizanii" distrugerii puntilor diplomatice ci cei care trebuie, mai tarziu, sa reia aproape de la zero constructia lor.

• Materialul este rezultatul dezbaterii care a avut loc la Fundatia Europeana Titulescu, astfel de dezbateri existand saptamanal, la ele participand fosti si actuali ambasadori, jurnalisti, politicieni si studenti