Deputatul Mihai Malaimare membru al Comisiei de cultura, a declarat luni, pentru NewsIn, ca de la Camera Deputatilor se va cere o ancheta la TVR si ca s-a solicitat deja un memoriu de la TVR Cultural pentru a intelege ce se intampla cu postul si de ce a fost demisa directoarea Daniela Zeca-Buzura. "Valentin Nicolau (fostul presedinte al SRTv - n.red.) a lasat televiziunea cu plus si vad ca acum e cu minus. O sa cerem o ancheta inainte ca Giurgiu sa isi prezinte raportul de activitate", a declarat deputatul Mihai Malaimare (PNL), membru al Comisiei de cultura, arte, mijloace de informare in masa din Camera Deputatilor si director al Teatrului "Masca" din Bucuresti. Deputatul Mihai Malaimare a mai spus ca vrea sa afle si care este motivul pentru care a fost demisa directoarea canalului cultural al SRTv. "Am solicitat un memoriu de la TVR Cultural pentru a intelege ce s-a intamplat acolo. Mi se pare ceva in neregula cu argumentele invocate pentru demiterea directorului Zeca-Buzura. Orice televiziune de cultura, din orice tara, are o audienta mica", a mai declarat, pentru NewsIn, deputatul Malaimare. "A demite un director este ceva grav si nu cred ca a fost o decizie manageriala corecta sa anunte acest lucru in timpul conferintei de presa. Eu, ca director de teatru, nu imi permit sa dau afara un portar inainte de a discuta cu el. Ea (directoarea TVR Cultural, Daniela Zeca-Buzura - n.red.) mi-a spus ca a aflat de le televiziune ca a fost demisa. Nu mi se pare normal. Tudor Giurgiu era obligat sa ii cheme si sa ii anunte pe cei pe care i-a demis", a spus deputatul Mihai Malaimare. Deputatul a mai spus ca oamenii din subordinea directoarei TVR Cultural regreta demiterea acesteia. "Am primit telefoane de la operatori din TVR Cultural care imi spuneau ca Zeca-Buzura este un director bun si ca nu inteleg de ce presedintele vrea sa o de afara", a mai declarat, pentru NewsIn, deputatul Mihai Malaimare. El a spus ca vrea sa afle cine sunt consilierii presedintelui-director general al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), Tudor Giurgiu, si care sunt salariile lor. Mihai Malaimare mai declarat ca nu se poate creste taxa-radio TV doar pentru ca asa vrea presedintele TVR si ca se va opune maririi acestei taxe pentru ca reprezinta o povara pentru platitorii de taxe. "Mi se pare mult sa cresti taxa cu 2 lei daca ma uit la taranii mei din Botosani care au acasa un televizor alb-negru. Pentru aceasta Romanie e enorm sa maresti taxa ca sa acoperi cine stie ce deficienta. Trebuie sa vedem unde s-au dus banii", a declarat deputatul Mihai Malaimare (PNL), membru al Comisiei de cultura, arte, mijloace de informare in masa din Camera Deputatilor. El a mai spus ca "i se pare ciudat" ca fostul presedinte TVR, Valentin Nicolau, a lasat la televiziunea publica niste bani care acum nu mai sunt. "Nu poti creste taxa radio-TV ca asa vrea directorul TVR. Nu inteleg ce e cu cresterea acestei taxe", a mai adaugat Malaimare. Presedintele-director general al SRTv, Tudor Giurgiu, a organizat, duminica, o conferinta de presa pentru a explica situatia financiara a institutiei. El a declarat ca televiziunea publica nu se confrunta cu probleme financiare, dar ca, pentru ca TVR sa poata sa-si indeplineasca misiunea de serviciu public, este nevoie de marirea taxei radio-TV. Tudor Giurgiu a anuntat totodata demiterea directoarei TVR Cultural, Daniela Zeca-Buzura, si sanctionarea redactorului-sef al departamentului Sport din TVR, Vlad Enachescu, directorului departamentului Sport, Ioan Todan, a directorului Directiei Economice a SRTv, Cipriana Voicu, a directorului de marketing, Iulian Padurariu, si a sefului serviciului Juridic. Tudor Giurgiu a mai anuntat ca este in curs de a intrerupe colaborarea si cu directorul departamentului Stiri din TVR, Rodica Culcer.