Cineva care are Internet s-a gandit sa ma puna la incercare. Mi-a dat transcrierea unei „replici" la articolul meu de martea trecuta.

Cum n-am internet (si nici nu doresc sa am, fiind eu, din punct de vedere tehnic, un om al secolului trecut), nu sunt la curent cu reactiile pe care le provoaca pe „forum" articolele mele. Aud de la prieteni ca sunt injurat uneori pentru incapacitatea mea de a-l pretui pe Traian Basescu, de a vedea in el presedintele de care are nevoie Romania azi. Dar ce pot face? Tot ce pot incerca e sa ma conving ca viata adevarata e dincolo de politic. Si ca, deci, orice infamie e trecatoare.

De altfel, am ceva experienta in privinta modului in care se intelege la noi democratia. Insultele de care am avut parte prin ’90-’91, pentru ca nu nutream sentimente pioase fata de FSN si d-l Iliescu, precum si diatribele „incasate" prin ’97-’99 pentru ca mi-am marturisit deceptiile datorate administratiei Constantinescu au reprezentat lectii foarte instructive. Ele mi-au dat prilejul sa-mi aprofundez cunostintele despre psihologia poporului din care, cu modestie, fac parte.

Cineva care are Internet s-a gandit, totusi, sa ma puna la incercare. Mi-a dat transcrierea unei „replici" la articolul meu de martea trecuta, zicandu-mi ca in ea mi se punea o intrebare interesanta.

„Ei – mi-a zis -, ai curajul sa raspunzi?"

Transcriu provocarea d-lui M. Negrescu.

„Ei dar iata ca acum am sa pun si eu - cu tot respectul - o intrebare d-lui Paler, la care ma tem nu doar ca nu mai poate raspunde, ci chiar se.... va recunoaste invins. Domnule Paler, ce va faceti daca Basescu practica populismul lui ordinar avand in vedere o singura tinta: prostimea de la tara - si nicidecum pe dumneavoastra sau pe mine etc., etc.!? Care prostime-i multa si... proasta. Si ce va faceti daca toate populismele astea marinaresti sunt exact ceea ce cere respectiva prostime („populatiunea" de care ne-ati vorbit chiar dumneavoastra de atatea ori!)? Nu credeti ca a interveni in acest amor pervers e exact acelasi lucru cu a te baga intre doi soti mahalagii care se paruiesc - si care drept rasplata (pentru interventia impaciuitoare) il iau la bataie chiar pe... impaciuitor?!"

Domnule Negrescu, ati intuit bine: ma recunosc invins! Doar o precizare as tine sa fac. Si eu vin din „prostimea de la tara", la care va referiti. Si nu numai ca vin din ea. Tot ce exista, cat de cat, temeinic in mine - daca exista ceva - o datorez acelei „prostimi". Ea mi-a dat mai mult decat toate diplomele mele inutile. Mi-a dat cei „sapte ani de-acasa", singurii din care nu am nici un regret, pentru ca nu fac parte din biografia mea, ci din mitologia mea. Dar stiti ceva, domnule Negrescu? Ma tem ca acea „prostime" care a descoperit si metafizica, instinctiv (a se vedea „Miorita") inainte de a avea noi profesori de metafizica, nu mai exista. A disparut. Si n-o spun ca sa polemizez cu dumneavoastra, ci ca sa explic de ce ma exaspereaza ce se intampla azi. Evident, stiu ca „prostimea" din care provin eu era condamnata de istorie! Atasata prea mult de traditii, se acomoda greu cu progresul. Numai ca dincolo de toate pacatele ei, de clasa prea conservatoare, aproape reactionara, avea o calitate, pierduta azi (si, mai ales, pierduta de „destepti"). Nu avea nevoie de vorbe ca sa-si exprime patriotismul! Ea n-a facut niciodata demagogie. Nici nu intelegea, de fapt, demagogia. Si, in fond, ce rost are sa faci galagie pe seama unor sentimente nefacultative? Iata unul dintre motivele pentru care eu am oroare de populism.

In plus, oare tot „prostimea de la tara" e incantata de Vanghelie si-l crede „produsul" ei?

Oricum, admit ca traiesc cu senzatia ca ne aflam intr-un fel de anticamera a inevitabilului, unde zarurile cad fara sa vedem ce anunta ele. Dar nu ne pasa, se pare. Ne satisface „amorul pervers". Risc, ziceti, sa fiu „luat la bataie"? Fie. Cauza resemnarii mele e ca nu pot confunda „prostimea" din care provin nici cu fanii d-lui Basescu, nici cu cei ai lui Gigi Becali sau ai lui Vanghelie. Imi e imposibil. Cel mult, imi mai pun niste intrebari.

Ca de pilda: Romania de azi mai are un stat? Mai exista vreo institutie credibila, acum, la noi? Vad ca intre Palatul Cotroceni si Palatul Victoria s-a ridicat o cortina de fier. Presedintia si Parlamentul se lovesc cu pietre. Justitia e contestata. In guvern, liberalii ii detesta pe democrati, democratii ii detesta pe liberali, iar UDMR se gandeste doar la sine. Practic, intreaga administratie seamana cu un musuroi isterizat. Mai are cineva timp pentru interesul public?

Alta intrebare e atat de penibila, incat aproape ma tem s-o formulez. Romania mai are, oare, un „popor"?

Nu ma refer la „poporul" de care face caz Traian Basescu. Acela, ca in toate spusele demagogilor, e un simplu „pretext". Ma gandesc la ceea ce inseamna, cred eu, un popor: o comunitate care recunoaste ca, deasupra tuturor intereselor egoiste, exista un interes comun. Ei bine, ce ne mai solidarizeaza azi? Exista vreun ideal care sa ne lege pe toti, sa ne faca sa privim in aceeasi directie, chiar daca nu ne iubim unii pe altii? Mai exista vreo valoare pe care s-o respectam? Mai exista ceva neatins de ura, de disolutie, ceva care sa nu te faca sa te simti insuportabil de singur?

In final, ma recunosc - inca o data - invins. Unica mea speranta e sa fiu injurat, daca se poate, cu talent si inteligenta.