Liderii providentiali de opinie se incaiera

"Tu cu cine tii?" Raspunsul la aceasta intrebare, repetata obsesiv, imparte pe tabere societatea romaneasca. Mi se pare ca traiesc o versiune "upgradata" a isteriei de la inceputul anilor '90. O recidiva violenta, mai periculoasa chiar decat febra primului contact cu "democratia". N-am invatat, se pare, mare lucru in ultimii 17 ani. Din nou, patimile politice ni s-au suit la cap. In loc de dialog, avem bombardamente cu laturi. In loc de argumente, reactii viscerale. Presa s-a umplut, brusc, de militanti. Neutralitatea nu mai este o optiune.
"Cultul lui Basescu nu este ilegal" - s-a aparat, intr-o emisiune televizata, editorialistul favorit al Cotrocenilor. Sigur, dar nici nu e o dovada de profesionalism. Mi se pare dezolant ca un gazetar cu scoala BBC-ului nu face diferenta dintre a sustine o idee, un proiect, chiar o doctrina politica, si a deveni apologetul neconditionat al unei persoane. Nimeni nu merita un asemenea cec in alb. Cu siguranta, nici un politician.
Acesta este, de fapt, reprosul adus "apelului celor 60 de intelectuali" mobilizati in apararea presedintelui. Documentul a produs o avalansa de replici si contra-replici. S-au format din nou tabere. Polemica a degenerat, rapid, in mahala. Urmand exemplul politicienilor, jurnalisti si reprezentanti ai societatii civile se intrec intr-o competitie a insultelor, balacarindu-se copios intre ei. Fiecare echipa isi are campionii la atacuri murdare, insinuari josnice, interpretari tendentioase. Nu mai conteaza ce scrii, ci cui i-ar putea fi de folos. Nu se mai infrunta argumente, se demoleaza biografii si se intenteaza procese de intentie. E trist cand incepi sa simti nevoia sa-ti atasezi CV-ul la inceputul fiecarui articol, alaturi de o declaratie de avere, o fisa de la CNSAS si o caracterizare din partea vecinilor.
In presa, atmosfera a devenit de nerespirat. Tonul, inchizitorial. In loc de opinii, editorialistii emit sentinte. Capitale. Unul impotriva altuia. Evenimentele de pe scena publica par sa fie simple pretexte pentru defularea unor vechi antipatii, pentru reglari de conturi si razbunarea orgoliilor ranite. Ocupati sa se canibalizeze reciproc, liderii de opinie nu prea se mai sinchisesc de agenda cetateanului. Au inceput sa se creada ei insisi "actualitatea". Ofensarea lui Liiceanu a devenit un subiect mai dezbatut chiar decat vesnica paruiala dintre premier si presedinte. Integrarea europeana nu intereseaza, desigur, pe nimeni. Am uitat si de Rosia Montana, de masacrarea centrului istoric al Bucurestiului, de noua lege a invatamantului sau de dezastrul din Sanatate. E trist ca astfel de teme nu genereaza niciodata pasiuni si efervescente similare celor consumate pentru chibitarea sau discreditarea unor indivizi. Exista cauze care justifica activismul. Nu si persoane.
Spatiul public romanesc a fost invadat de "jucatori". Multi dintre ei se vor si arbitri. Asa a aparut o noua specie: liderul providential de opinie. Incrancenat, infailibil, obsedat in primul rand de propria celebritate. Ocupat sa-si contabilizeze admiratorii si sa-si injure detractorii, se crede subiect de interes national. Ziarele si televiziunile ii stau la dispozitie pentru exercitiile zilnice de vanitate.
Este halucinant cat spatiu (tipografic si de emisie) se consuma in ultima vreme pentru rafuielile celor care ar trebui sa fie simpli observatori, onesti, ai actualitatii. Cuprinsi de un delir narcisist, cei care ar trebui sa puna lupa pe clasa politica isi contempla la microscop propriul buric. "Baietii destepti" isi pot vedea linistiti de treaba. Presa se bruiaza singura. Spontan? Poate ca nu.

---

Despre autor: