Am spus-o si o mai spun, si o sa repet pana la obstinatie: cultura romana trebuie sa se dezbare de ideea stupida si falsa ca o presonaliate-doua, hai sa spunem trei sunt suficiente pentru a-i da continut si personalitate. Atata timp cat ignoram sau si mai rau ocultam cu buna stiinta valori, inseamna ca ne-am atasat la ochi ochelari de cai numai buni sa ne faca vazatori intr-o singura directie.
Am intalnit oameni aflati in slujba culturii, care se sperie de nume "care-nu-le-spun-nimic", pentru ca n-au fost pronuntate de zeci, de sute de ori in mass-media.
De aceea, incerc pe cat pot in dialogurile mele, sa aduc la cunostinta cititorului, o fata mai putin vizibila a actului artistic, dar cu nimic mai prejos decat omologarile zgomotoase.
Astazi, Dragos Iuga (foto), un tanar scriitor si regizor de film (36 de ani), ale carui scurt-metraje au primit nu mai putin de 7 premii importante in tari precum: Spania, Germania, Irlanda, USA, Cehia si Romania, filme care au fost selectate in competitii oficiale de pe mai multe continente, si ale carui poezii tiparite intr-o carte: "Cosmarul florii de cires" (1996) si in reviste literare, i-au adus de asemenea cateva premii si critici elogioase.
Dragos Iuga, am citit recentul tau scenariu "Hello Lenin", si mi se pare excelent. Asumarea trecutului, a vinei, intr-un "a rebours", scris in cheie ironica, mi se pare excelenta si ca idee si ca realizare.
Conteaza pe ce ton faci revendicarea. Dar trebuie sa spun ca nu cred in umorul menit sa relativizeze binele si raul.
Sa intram acum, pe un teritoriu mai putin cunoscut mie: cinematografia. Faci filme de autor
in zona scurt-metrajului.
Care-i directia lui in clipa de fata?
Nu cred ca exista o directie anume. Sunt ani cand au succes filmele cu structuri narative clare, sunt ani cand au castig de cauza cele non-narative. Apoi, trebuie spus ca exista festivaluri de film care an de an isi aleg cate o tema. Daca ai noroc sa pici pe tema respectiva, ai o sansa in plus. Tocmai lipsa unei directii clare face ca scurt-metrajele sa fie asa interesante.
Despre dificultatea productiei unor astfel de filme, ce ai de spus?
Finantarea este foarte dificila. Aparent este mai usor sa strangi o suma mica de bani. In realitate este mai greu pentru ca nu exista o miza reala. Un scurt-metraj reusit nu poate aduce unui sponsor o expunere similara celei adusa de un lung-metraj modest.
Printre premiile internationale pe care le-ai primit se numara si acela pentru filmul "NU". Ce a entuziasmat la el?
Povestea si magia imaginilor alb negru. Filmul respira o autenticitate care provine si din acel interior de casa taraneasca ce mi-a servit drept decor. Universul rural imi este foarte aproape sufleteste datorita familiei tatalui meu din Maramures.
Tatal tau, regretatul poet Ion Iuga, a purtat cu sine toata viata acest fascinant Maramures, in scrisul lui, si in cantul care-l insotea peste tot.
Tu, ai ajuns totusi pana hat, in America. De ce nu ai ramas definitiv acolo?
Am crescut din asfalt, dar nu pe carosabil. Am puternice reflexe de pieton. Si ca pieton imi place sa fiu inconjurat de pietoni. In USA mi-au lipsit in primul rand pietonii.
In schimb, la noi sunt in exces.
(Dragos zambeste).
In LA, in downtown, dupa ora 5-6 pm strazile deveneau pentru mine ceva de cosmar. Se goleau de oameni. La fel si in San Diego si in majoritatea oraselor din America de Nord. New York este doar o exceptie. USA ramane totusi o destinatie oricand posibila. Pana la urma vorbim despre un continent.
Sa ne intoarcem la film, cu precizarea ca esti si un poet foarte bun.
Cum se simte poezia in zona metaforei cinematografice?
Initial am resimtit ca pe un efort mare descarnarea scenariilor de tot ce se presupune a fi sarea si piperul intr-un text literar. Intr-un scenariu bun nu exista nici macar adjective. Femeia frumoasa trebuie descrisa in imagini ca fiind frumoasa.
Criminalul prin comiterea crimei...
Nu avem imbecili, avem doar moace si comportamente de imbecili. In cazul unui "copil orfan" exista doar fie un "copil vesnic cu lacrimi in ochi", fie un "copil vesnic incrancenat", fie un "copil exagerat de fericit in orice ocazie". Urmand ca din alte detalii vizuale sa castigi informatia completa vizavi de conditia copilului respectiv - "copil orfan".
Un mestesug la urma urmei.
Da, este un "mestesug" pe care il poti deprinde.
Avem si filme in care informatia este livrata VRAC prin dialog. Astea nu-s pe gustul meu, dar gusturile nu se discuta.
"Hello Lenin" are mult si savuros dialog.
Viitorul meu scurt-metraj are insa dialog cat cuprinde. Este justificata insa optiunea mea: despre Securitate avem din 1990 doar vorbe. O maree de vorbe. Atunci cum poti spune povestea unui colonel de securitate care se autodenunta la procuratura timp de 17 ani? Tocmai apasand pedala dialogului pana la podea. In fond este vorba despre un colonel de securitate care imediat dupa Revolutie se autodenunta la procuratura pentru miseliile comise inainte de '89. Si se tot autodenunta pana in 2007 cand procurorii decid sa-l ia la intrebari pentru un pacat mult mai mic. Canditatura lui din 2004 pentru Parlamentul Romaniei. Colonelul a candidat mintind asupra trecutului sau pentru ca sa se autodenunte la doar o saptamana dupa alegeri. Asta doar pentru a fi luat in "vizor" de procurori. Lucru ce se intampla in 2007. Relatia dintre victima (turnat) si calau (securist) este una stupefianta. Nici acum, in Romania anului 2007, victima nu are puterea de a-si acuza calaul pentru cele indurate inainte de 1989. Mai mult, victima isi felicita calaul la sfarsitul procesului atunci cand acesta este declarat nevinovat de catre instanta. Pana si calaul te lasa fara replica fiind foarte grabit in a se autodenunta, procesul avand loc doar la insistenta calaului. Lucru de neimaginat mai ales in ROMANIA unde, chiar si cand sunt dovediti ... calaii pozeaza in ingeri, ba chiar in victime.
A se vedea voluptatea unora dintre ei in a-si povesti trecutul odios,
Romania pare mereu dispusa sa cautioneze derapajele morale ale personajelor prezente pe ecranele TV.
Dragos Iuga, te gandesti la revenirea in tara, ca la un esec?
Deloc. Mai ales ca in anul 2001 cand am plecat sa-mi fac un masterat in USA nu mi-am dat foc la buletinul de identitate cocotat pe ARCUL DE TRIUMF.
Ai obtinut atunci o bursa importanta.
Am obtinut o bursa "full funding" si o pozitie de "teaching assistant" la UCSD. Fusesem acceptat la mai multe universitati din USA.
In 2001 am sosit in San Diego chiar pe 10 septembrie, in jurul orei 6 pm. Am dormit rupt pana a doua zi cand am aflat amanunte despre cumplitul atentat. Reactia mea de atunci este graitoare. Intr-o prima faza mi-am sunat prietenii din NY dupa care mi-am sunat rudele si prietenii din Romania ca sa-i intreb daca sunt bine.
Cam la fel am reactionat si dupa primul cutremur simtit in California. Am sunat acasa ca sa-i intreb daca l-au simitit si ei. Si asta nu pentru ca nu as fi avut cu cine sa stau la taclale in US. In situatii de panica mamiferul din mine se gandea instinctiv la Romania.
Ai ramas trei ani.
A trebuit sa petrec aproape trei ani departe de Romania ca sa inteleg cu adevarat cele spuse de tata imediat dupa Mineriada din '90. Fiind poet el avea mai mereu exprimari plastice. "O sa pleci si abia atunci o sa intelegi ce inseamna cele cateva sute de cruci cu numele de IUGA pe ele". ION IUGA era foarte mandru de familia noastra din Maramures care este atestata documentar de sute de ani.
Nu se pot uita asemenea cuvinte spuse de un tata fiului.
Ai decis deci, cel putin pentru un timp nedeterminat, sa faci filme in Romania.
Da, pentru ca in Romania ma simt cu adevarat acasa. Pentru ca publicul din Romania este pentru mine cu adevarat cel important. Pentru ca ma simt bine alaturi de cel ce scuipa seminte in autobuz dar si alaturi de cel ce-l dojeneste. Si, mai ales pentru ca cei doi se mai si injura in autobuz in chicotelile unora si in dispretul altora. Imi place faptul ca romanii sunt mai mereu cu capsa pusa.
Stand de vorba cu mine
ai mai... scris un scenariu...
Ce-ti mai place in Romania?
Exista si o dinamica a evenimentelor in Romania care-mi lipsea "dincolo".
Atunci cand imi gadila limba o injuratura in limba romana papilele mele gustative se trezeau la viata. Cand incercam sa injur in engleza iesea o chestie vlaguita. Nu ma racoream deloc.
Am fost martorul unei scene de film in avion. Ma intorceam din USA. Chiar in fata mea era un barbat la 40 de ani cu fiul sau de numai 4-5 ani. In dreapta, peste culoar, o doamna de 30 de ani cu doua fetite. Fiicele ei cu varste de pana la 6 ani. Barbatul si femeia dialogau in engleza peste culoarul ce-i despartea. Intre timp fiul domnului se juca cu un mic dinozaur din plus care-i tot cadea pe jos. Fiicele doamnei se paruiau cand si cand, fiind despartite prompt de mama printr-o dojana in limba romana. La fel, domnul din fata se rastea la fiu in limba romana cand acestuia ii cadea pe jos dinozaurul. Dupa care cei doi isi reluau dialogul in limba engleza. Doar asa mi-am dat seama ca erau romani, engleza lor fiind fara de cusur. I-am privit fascinat tot drumul. Cred ca a fost singurul zbor cu avionul cu adevarat agreabil pentru mine. Asa mi-a iesit si un scenariu pe care in alte conditii nu l-as fi scris poate.
Ai facut precizarea tocmai cand ma pregateam sa spun: inca un scenariu.
Ce ai de spus despre alti regizori romani tineri?
Din pacate, regizorii in jurul carora se fac valuri, sunt doar cei care reusesc sa castige premii in festivaluri. Au fost festivaluri care m-au ignorat complet neselectandu-mi filmele pentru ca in alte festivaluri sa fie selectionate si premiate. Atunci care-i valoarea reala a filmului la noi? Cea ignorata de X sau cea premiata de Y?
Sunt regizori care ma cuceresc prin povestile spuse si nu musai prin felul cum ne soptesc la ureche povestile respective. Si sunt regizori care ma fascineaza prin talentul lor de a "gonfla" o poveste seaca. Nu inseamna ca unii sunt mai regizori decat altii. Dupa mintea mea.
Pe unii i-am "adulmecat" inca din timpul scolii. Deja Mitulescu, Porumboiu, Giurgiu, Mungiu, Helmis, si regretatul Nemescu au depasit statutul de "speranta a filmului romanesc" si deci nu o sa ma refer la ei.
Am avut colegi de an precum Doru Nitescu, Dorin Stana, Gabriel Sarbu, Andrei Enache, Sebastian Nesu. Pe aceste nume eu mizez in viitor, sunt regizori care au facut dovada ca pot realiza scurt-metraje valoroase.
Si pentru ca acum aproape ca a devenit un sacrilegiu daca nu-l mentionezi si pe Cristi Puiu cand vine vorba de tineri regizori... "ultimul pe lista cu voia dv" este Cristi Puiu.
Nu ma supar ca-l mentionezi.
Dar ma simt dator cu o explicatie. Ma incita filmul "Moartea domnului Lazarescu", dar refuz sa ma entuziasmez in fata modului in care a obtinut finantarea acest proiect. Este ca si cum as aplauda un viol doar pentru faptul ca in urma violului a rezultat un copil frumos, inteligent, talentat si de toata lumea indragit.
Nu intram aici in culisele finantarii.
Ce te pasioneaza mai mult? Socialul, politicul, culturalul?
Depinde de subiect. Depinde de moment. In 2007 ma pasioneaza politicul, nu pot ramane indiferent la ce se intampla in Romania. Saptamana trecuta am rasfoit dosarul de urmarit al tatalui meu la sediul CNSAS. Este mai subtire decat o alta versiune a dosarului, despre care am eu date. Dar exista, si, potrivit acestei versiuni, poetul ION IUGA a fost urmarit din anul 1973 pana in anul 1986 avand convorbirile telefonice inregistrate si corespodenta desfacuta. Deci, in mod firesc, in 2007, in urmatorul meu scurt-metraj simt nevoia sa vorbesc despre delatiune si mai ales despre CULPA. Prea putin s-a vorbit despre asta in filmul romanesc de dupa 1989 si prea din varful buzelor.
Ca de altfel si in literatura.
Sa nu uitam totusi ca limba romana scrisa incepe cu o... "nota informativa" - scrisoarea lui Neacsu din Campulung.
Sa nu uitam sa vorbim
si de literatura ta.
Mai scrii poezie?
Da. Insa dupa volumul COSMARUL FLORII DE CIRES publicat la editura Eminescu (1996) si prezentat de catre regretatul Laurentiu Ulici nu am mai publicat. Am un volum pregatit, dar inca nu am energia necesara abordarii editurilor. Volumul din '96 l-am publicat dupa multa alergatura.
Sunt convinsa ca scrii si proza. Scenariile tale confirma lucrul asta.
Am in pregatire o antologie de proza scurta care este gata si un roman inca in lucru. Prioritate are insa romanul inspirat din viata mamei mele.
Felicia Iuga, care scrie poezie si publicistica.
Totul privit prin ochii mei. Felicia Iuga (nascuta in 1942) a aflat amanunte despre parintii ei naturali abia in anul 1976. Si asta de la cine? De la niste ofiteri de Securitate. Oficial a fost invitata la Evidenta Populatiei pentru niste probleme cu actele de identitate de catre ofiterul Tobosaru. Atunci si acolo a aflat ca este fiica unui ofiter german venit in Romania sa instruiasca trupele romane. Potrivit celor de la DSS, mama ei ar fi fost evreica. Ironia soartei a facut ca mama sa fie adoptata de o familie de intelectuali cu simpatii legionare. Punerea mamei in legatura cu familia ei naturala a fost conditionata insa de catre Securitate in 1976. "Sau lucrati pentru noi si maine plecati in RFG cu sotul si copilul la familia dv sau nu lucrati pentru noi si atunci nu o sa va cunoasteti parintii naturali". Felicia Iuga a preferat sa semneze o declaratie prin care refuza sa ia legatura cu parintii naturali. In anul 1976 cand altii se ofereau voluntari ca informatori!!!
Iata ca a venit si anul 2007 in care am dat de urma familiei ei, ajutati fiind de catre doamna Ingeborg Weimer si Kirchlicher Suchdienst. Lipsea ultimul capitol din roman care este in lucru.
O alta prioritate o reprezinta pentru mine readucerea in atentia cititorilor a scriitorului ION IUGA. Am pus in ordine multe dintre poemele sale inedite, traduceri din lirica americana, articolele lui publicate in presa de dupa '89 dar si cele pubicate in tinerete.
Trebuie facut intr-adevar mai mult pentru scriitorii de valoare disparuti in ultimii ani.
Dragos Iuga, pe cand un lung-metraj?
Cand o sa primesc finantare de la CNC. Cand scenariile mele de lung-metraj or sa placa comisiei si mai ales cand scenariile declarate castigatoare or sa fie publice. Si cand regulamentul concursului de scenarii nu o sa mai fie scris pe genunchi. Si macar daca ar fi fost scris pe genunchii unui singur om. Dar s-a tot plimbat regulamentul asta pana a intrunit o unanimitate demna de cauze mai bune.