Comisia parlamentara de ancheta privind presupuse fapte anticonstitutionale savarsite de presedintele Traian Basescu este pusa la indoiala de PSD, prin vocea fostului presedinte Ion Iliescu si a lui Nicolae Vacaroiu, dar si de catre democrati. Iliescu a sustinut ieri ca aceasta Comisie nu are rolul de a-l ancheta pe presedinte, ci poate doar sa completeze argumentele privind suspendarea din functie. In opinia fostului presedinte, Basescu nu are obligatia sa se prezinte in fata Comisiei. Mai mult, liderii PD au sesizat Curtea Constitutionala, contestand activitatea Comisiei conduse de Dan Voiculescu. Emil Boc a aratat ca presedintele nu poate da explicatii decat in fata Camerelor reunite, conform Constitutiei. Boc a amintit si faptul ca membrii Curtii Constitutionale, intr-o decizie din 1994, au stabilit ca anumiti demnitari, intre care si presedintele Romaniei, nu pot fi controlati de comisii parlamentare de ancheta. In ciuda acestor declaratii, Comisia a inceput sa lucreze ieri, stabilind si cine sunt primii audiati. Cei chemati sunt obligati sa se prezinte in fata Comisiei, sustine senatorul UDMR Peter Eckstein, dar el admite si ca nu exista nici o sanctiune pentru cei care refuza. (Anca HRIBAN)
"Nu e o comisie de ancheta"
Pesedistii au taiat ieri din elanul conservatorilor care s-au repezit sa vorbeasca despre posibilitatea audierii lui Traian Basescu de catre Comisia de ancheta privind suspendarea din functie a presedintelui. Ion Iliescu si Nicolae Vacaroiu au iesit ieri in fata presei cu un mesaj fara echivoc: Basescu nu poate fi obligat sa se prezinte in fata Comisiei care, de altfel, nu are rolul de a-l ancheta pe seful statului. Mai mult, pesedistii au sustinut ca nici Curtea Constitutionala nu are vreo legatura cu aceasta Comisie parlamentara de ancheta.
"Nu este o comisie de ancheta, s-a interpretat prost, este o comisie pe care Parlamentul, conform Regulamentului, poate sa o constituie pentru a completa eventual argumentele (n.r.-cuprinse in sesizarea depusa pentru suspendarea din functie a presedintelui). Deci, nu il cheama la ancheta pe presedinte, are alt rol", a afirmat fostul presedinte. Acelasi punct de vedere l-a avut si presedintele Senatului Nicolae Vacaroiu. "S-a tot lansat acest zvon. Presedintele nu este obligat sa vina la comisia de ancheta, nu exista o procedura de a-l chema pe presedinte in fata Parlamentului, el poate veni cand adreseaza un mesaj prin intelegere cu presedintii celor doua Camere", a spus Vacaroiu. El a mentionat ca numai ministrii sunt obligati sa se prezinte in fata unei comisii parlamentare, dar nu si seful statului pentru ca este ales direct de popor. Pe de alta parte, Vacaroiu a spus ca nici Curtea Constitutionala nu are vreo legatura cu aceasta Comisie parlamentara de ancheta, raspunzand astfel afirmatiilor presedintelui PD Emil Boc care a spus ca democratii vor contesta la Curtea Constitutionala infiintarea acestei comisii.
Evitarea dezbaterii publice
"Consider ca initiativa PD de sesizare a Curtii Constitutionale pe tema Comisiei este o incercare a PD de a evita o dezbatere publica si transparenta in legatura cu functionarea institutiilor statului", a comentat purtatorul de cuvant al partidului Cristian Diaconescu. El a apreciat ca aceasta incercare de amanare nu va face decat sa prelungeasca criza politica. "Ne intrebam de ce PD, atunci cand s-au facut modificarile la Regulamentul Senatului si Camerei Deputatilor, nu a ridicat obiectii in legatura cu constitutionalitatea prevederilor", a spus Diaconescu. (Roxana ANDRONIC)
PD incearca boicotarea comisiei
Democratii au sesizat ieri Curtea Constitutionala, in incercarea de a contesta activitatea comisiei de ancheta a presedintelui Traian Basescu. Liderul PD Emil Boc a explicat ca la baza deciziei a stat articolul 146, alineat c) din Constitutie, care prevede ca presedintele nu poate da explicatii decat in fata Camerelor reunite ale Parlamentului, si nu in fata unei comisii de ancheta. Boc a mai adus drept argument in pledoaria pentru Basescu si faptul ca, potrivit unei decizii a Curtii Constitutionale, datand din 15 mai 2004, privind dreptul Camerei Deputatilor de a institui comisii de ancheta, anumiti demnitari nu pot fi anchetati. "Traian Basescu poate fi suspendat in Parlament, cu votul majoritatii senatorilor si deputatilor, iar eventualele explicatii privind faptele sale pot fi date in fata Parlamentului, si nu in fata unei comisii", a explicat Boc. Liderul PD a mai spus ca democratii vor cere Birourilor Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului sa suspende activitatea comisiei de ancheta pana la pronuntarea Curtii Constitutionale, desi a recunoscut ca nu exista vreo prevedere legala care sa opreasca functionarea comisiei, ci doar norme nescrise legate de "bunul simt". In context, liderul executiv al PD, Adriean Videanu, i-a atacat pe liberali pentru faptul ca au sustinut, pana acum, doua "demersuri neconstitutionale in Parlament, alaturi de Opozitie", in speta Legea Referendumului si comisia de ancheta. La randul sau, Boc a aratat ca democratii sunt surprinsi de votul dat de liberali pentru infiintarea comisiei anti-Basescu. "Ce sa ancheteze colegii liberali in aceasta comisie? Cum i-a ajutat Traian Basescu sa ajunga la putere sau ce sa ancheteze?", s-a intrebat retoric liderul pedistilor. (C.E.)
Curtea s-a pronuntat
Anumiti demnitari, intre care si presedintele Romaniei, nu pot fi controlati prin comisiile de ancheta deoarece Constitutia, stabilind raporturile juridice dintre autoritatile publice, instituie reguli distincte, se arata in Decizia Curtii Constitutionale nr.45 din din 17 mai 1994 privind constitutionalitatea Regulamentului Camerei Deputatilor.
"Astfel, Presedintele Romaniei poate fi pus sub acuzare pentru inalta tradare, in conditiile art. 84 alin. (3) din Constitutie, numai de catre Camera Deputatilor si Senat, in sedinta comuna, cu votul a cel putin doua treimi din numarul deputatilor si senatorilor. De asemenea, el poate fi suspendat din functie, in conditiile art.95 din Constitutie, de Camera Deputatilor si Senat, in sedinta comuna, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, iar eventualele explicatii privind faptele ce i se imputa pot fi date Parlamentului si nu unei comisii", se arata in Decizia amintita. La deliberare a participat si senatorul PSD Antonie Iorgovan, pe atunci judecator al Curtii. (O.B.)
"Felix" anunta primele audieri
Varujan Vosganian, Codrut Seres, Gheorghe Dobre si "Sefa Administratiei Prezidentiale, primii chemati la Parlament.
Comisia de ancheta privind suspendarea presedintelui Traian Basescu a decis sa-i invite maine, la audieri, pe actualul si pe fostul ministru al Economiei - Varujan Vosganian si Codrut Seres, pe Gheorghe Dobre si pe "Sefa Administratiei Prezidentiale", a anuntat ieri vicele Comisiei, Florin Iordache (PSD). Cu toate ca in prezent aceasta functie nu este ocupata, membrii forului anti-Basescu au insistat sa-l audieze pe sef, "oricare" ar fi acesta. La Comisie vor mai fi invitati, saptamana viitoare, seful SRI George Maior si fosta consiliera de la Cotroceni, Elena Udrea, a mai precizat Iordache. Anchetatorul sef, conservatorul Dan Voiculescu, a tinut sa pastreze misterul si in privinta intrebarilor care li se vor pune invitatilor: "nu va putem spune dinainte ce vom discuta cu cei pe care ii audiem. Nu mai puneti intrebari la timpul viitor", a declarat iritat "Felix". El a precizat ca decizia privind invitarea la Comisie a sefului statului sau a premierului Tariceanu va fi luata de-abia in cursul saptamanii viitoare. Desi Voiculescu anuntase cu multa pompa ca lucrarile forului vor fi publice, ieri conservatorul s-a razgandit si nu a mai permis presei accesul la dezbatere. Motivul: "nu putem lucra in lumina reflectoarelor si a bliturilor" si, in plus, "nu dorim sa transformam lucrarile Comisiei intr-o telenovela". Intrebat ce parere are despre solicitarea PD de suspendare a lucrarilor Comisiei pana cand Curtea Constitutionala se pronunta asupra constitutionalitatii forului, Voiculescu a spus: "PD face ce crede de cuviinta, noi avem mandat din partea Parlamentului si ne vom continua misiunea". (Raluca PAPADOPOL)
Prezenta la audieri, obligatorie
Persoanele invitate la audieri de catre reprezentantii comisiei parlamentare pentru analiza posibilitatii suspendarii presedintelui Traian Basescu, sunt obligate sa se prezinte in fata acestui for.
"Exista o prevedere in Regulament care obliga orice persoana sau autoritate sa raspunda pozitiv solicitarii unei comisii parlamentare de a se prezenta la audieri", ne-a explicat presedintele Comisiei Juridice din Senat, Peter Eckstein Kovacs. Acesta a aratat ca nu exista insa nici o sanctiune, in cazul in care persoana respectiva decide sa nu se prezinte in fata parlamentarilor din comisie. In opinia senatorului UDMR, aceasta prevedere din Regulamentul Camerei, privind obligativitatea prezentei la audieri, nu contravine normelor constitutionale. "Dupa parerea mea, singura constradictie intre Constitutie si Regulament este faptul ca legea fundamentala nu reglementeaza raportul dintre Parlament si presedinte si nu este mentionata posibilitatea constituirii unei comisii care sa-l ancheteze pe seful statului", a mai spus senatorul Peter Eckstein. (V.D.)
Birourile au luat act
Conducerile celor doua Camere ale Parlamentului nu au supus ieri la vot solicitarea PD de suspendare a activitatii Comisiei de ancheta anti-Basescu, luand doar "act" de aceasta. Secretarul Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea (PSD), a catalogat cererea democratului Cristian Radulescu de suspendarea forului pana la pronuntarea Curtii Constitutionale drept "hilara". Pesedistul a precizat ca "exceptia de neconstitutionalitate a unor articole din Regulament nu exonereaza aceasta comisie de atributele pe care le are". La finalul sedintei conducerii celor doua Camere, Zgonea a sustinut ca aceasta comisie de ancheta este un atribut constitutional al Parlamentului si, mai mult, forul trebuie sa isi finalizeze analiza. (R.I.P.)
PNL despre greselile PD
Vicepresedintele PNL Ludovic Orban (foto) a sustinut ieri la finalul Biroului Politic Central al formatiunii, ca democratii au gresit ca nu si-au desemnat reprezentanti in comisia parlamentara privind suspendarea presedintelui, considerand "o eschiva" actiunea PD in acest caz. "Motivele care au stat la baza sustinerii noastre in infiintarea comisiei parlamentare de ancheta a presedintelui Traian Basescu si a prezentei noastre in comisie sunt legate de inconsistenta sesizarii facute de initiatorii procedurii de suspendare, de absenta unor dovezi clare care sa indice incalcarea Constitutiei, precum si dorinta de a pastra un anumit echilibru", a declarat Orban. "Consideram ca este o mare greseala faptul ca PD nu a desemnat reprezentanti pentru aceasta comisie, pentru a sustine cu adevarat o activitate serioasa si care sa duca la concluzii obiective. Este un fel de eschivare a democratilor de la raspunderea care le-a fost oferita de alegatori", a mai spus el. (R.G.)
PC reclama "frica" PD
Conservatorii au aratat ieri, intr-un comunicat, ca atacurile "disperate" ale membrilor PD la adresa lui Dan Voiculescu "nu pot fi decat o dovada de frica a acestora si a presedintelui Traian Basescu in fata a ceea ce ar putea descoperi membrii comisiei de ancheta" privind posibilitatea suspendarii sefului statului. PC catalogheaza atacurile PD drept "o manipulare grosiera, tipica perioadei proletcultiste". "Atacurile democratilor la adresa presedintelui Dan Voiculescu sunt o incercare disperata de a decredibiliza legitimitatea comisiei parlamentare de ancheta. Incercarile PD de a-i crea o imagine negativa liderului Dan Voiculescu si de a o transfera asupra legitimitatii comisiei parlamentare reprezinta o manipulare grosiera, tipica perioadei proletcultiste", se mai arata in comunicat. (V.D.)