Dumnezeul democratiei - poporul - a dat Cuvantul, prin Constitutie, mandatarului sau - presedintele Romaniei - spre a mentine echilibrul intern si coeziunea natiunii prin dialog, respectiv mediind intre stat si societate precum si intre institutiile statului. Multi sustin ca pentru un "simplu" rol de mediere nu era necesar ca seful Statului sa fie ales prin vot universal. Aceasta pretinsa disparitate intre modestia rolului constitutional si greutatea politica data de alegerea directa ar fi la originea tensiunilor intre presedinte si celelalte institutii ale statului. In realitate, spre a ne aduna intr-un efort national solidar Cuvantul prezidential trebuia sa fie superior legitimat. Din pacate micimea oamenilor nu este la inaltimea intelepciunii metafizice a Constitutiei.
Presedintele Basescu - asemenea lui Faust - a declarat ca vrea sa puna la inceput nu Cuvantul, ci Fapta. El a ales sa fie "jucator"; o pozitie in conflict cu cea de mediator. Astfel s-a ajuns la un refuz al Constitutiei pe care seful statului a jurat. Asocierea "Cuvantului legitimat" cu "Fapta politica" - adica a dreptului de a fi consultat, de a avertiza si de a incuraja cu initiativa legislativa, monopolizarea si manipularea informatiei secrete, sustinerea sau discreditarea unor ministri, construirea sau subminarea unor coalitii politice etc. - duce la concentrarea unei puteri excesive in manile presedintelui avand ca rezultat dezechilibrul institutional, blocajul politic si nevroza civica.
Interpretarea sistematica a Constitutiei arata ca atributia de baza a presedintelui este de a actiona ca un liant inter-institutional deopotriva omniprezent si discret, penetrant si elastic, adeziv si necoroziv. Celelalte competente prezidentiale sunt exceptii de la regula si se interpreteaza prin prisma ei. Toate duc la concluzia ca presedintele prezideaza (CSAT, unele sedinte ale Guvernului etc.) dar nu guverneaza. El faciliteaza dialogul social si institutional precum si demersurile institutiilor statului de a-si coordona actiunile, dar nu conduce acele insitutii si nu le poate da ordine.
Domnul Basescu spune ca nu vrea sa fie un notar de lux care autentifica deciziile Guvernului sau partidelor. Constitutia ii cere, insa, tocmai asta. Oficializand hotararile jucatorilor politici el are dreptul de a verifica respectarea procedurilor dar nu de a se opune deciziilor Legislativului, numirii demnitarilor, politicilor guvernamentale, contractelor publice etc. Guvernul este acela care are plenitudinea competentelor in domeniul politicii interne si externe, sub controlul Parlamentului.
Domnul Basescu zice ca nu poate fi pasiv cand vede ca Guvernul este incompetent, Parlamentul iresponsabil si Justitia corupta. Aceasta inseamna ca nu poate fi presedinte. Caci daca presedintele ia rolul Opozitiei ori se substituie administratiei cine mai indeplineste rolul presedintelui?
Daca cineva se indoieste ca presedintele a incalcat Constitutia este suficient sa-i revedem declaratiile. El insusi recunoaste ca a facut-o si ca este sperjur. Daca cineva se indoieste de gravitatea acestor incalcari este suficient sa ne uitam imprejur la efecte. Cuvantul presedintelui nu ne-a unit, ci ne-a dezbinat; nu a catalizat intelegerea dintre stat si societate, ci a blocat-o. Mai ramane intrebarea daca asa se poate trai bine? Categoric nu!