Control la Portile de Fier, doar la solicitarea Parlamentului
Curtea de Conturi va demara un control la Portile de Fier pentru a investiga contractul de retehnologizare semnat intre Hidroelectrica si VA Tech numai daca una dintre Camerele Parlamentului va cere acest lucru, a declarat, ieri, agentiei NewsIn, pre
Curtea de Conturi va demara un control la Portile de Fier pentru a investiga contractul de retehnologizare semnat intre Hidroelectrica si VA Tech numai daca una dintre Camerele Parlamentului va cere acest lucru, a declarat, ieri, agentiei NewsIn, presedintele Curtii de Conturi, Dan Drosu Saguna. "Nu putem sa facem un control cu de la noi putere daca a trecut mai mult de un an sau doi. Contractul dintre Hidroelectrica si VA Tech dateaza din 1997", a explicat Dan Drosu Saguna. Potrivit acestuia, Curtea de Conturi va demara un control in cazul retehnologizarii hidrocentralei de la Portile de Fier numai daca una dintre cele doua Camere ale Parlamentului va cere in mod expres o astfel de verificare. Presedintele Curtii de Conturi a aratat ca pe subiectul retehnologizarii Portilor de Fier, institutia sa nu a facut decat un audit in 2005, ale carui rezultate au fost transmise Presedintiei, Guvernului si Parlamentului pe 14 februarie 2006. "Un raport de audit nu stabileste decat niste recomandari pentru companiile sau institutiile implicate. Daca facem un raport de control, rezultatele acestuia vor fi trimise Parchetului si DNA", a subliniat Saguna. Potrivit raportului de audit al Curtii de Conturi asupra retehnologizarii hidrocentralei Portile de Fier I, Hidroelectrica a aprobat cu usurinta decalari de termene, incepand chiar cu primul hidroagregat retehnologizat, cel cu numarul 6.
Cronica Romana - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Control la Portile de Fier, doar la solicitarea Parlamentului":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
