Povestea lui Nicolae Dobrin este cea a unui talent cazut in pacatul sinuciderii. Azi, glorificarea lui nu are o tarie mai mare decit o sticla de tuica.

Poezia gleznei fine scrisa pe maidan sau in iarba stadionului era printre putinele alternative la odele inchinate lui Nicolae Ceausescu. Si din subtilitatea metaforelor trase din siret a iesit, cum-necum, o analiza la singe a societatii romanesti sub pecetea comunista. O sentinta trista de condamnare la moarte a talentului. Numele ei: Nicolae Dobrin.

Cel mai iubit dintre fotbalistii acelei epoci, speranta dupa care chibitii mai suspina si azi prin Cismigiu cind vad cum echipei nationale ii lipseste un Dobrin. Dezamagirea unui Campionat Mondial, la care nu a intrat in ghete, cele citeva minute de glorie acumulate pe stadionul lui Real Madrid, pasele fenomenale, driblingurile ametitoare, toate stau la baza legendei. O legenda periata de tot ceea ce era urit si murdar din cauza sentimentului de frica. Frica romanilor de a-si recunoaste metehnele. Altfel, acestia ar vedea ca bruma lor de legenda se rezuma la viata unui fotbalist talentat, dar care nu ar fi putut niciodata sa ajunga atit de mare pe cit sperau ei. Ei, oamenii aceia simpli, care il cinsteau cu cite-o tuica dupa meci. Oameni pentru care era o onoare sa bea impreuna cu printul din Trivale. Iar lui, printului, i-a lipsit acea putere pe care monarhii adevarati ai sportului o au, indiferent de tara in care isi revendica tronul. Puterea de a-si cistiga coroana in timp. De a putea sa poarte batalii lungi, unde caracterul lor le este cel mai puternic aliat, iar alcoolul si tutunul, inamici de soi. Sint batalii sportive, care prin natura lor cer sacrificii. Cei ce nu le pot face, de obicei, ii privesc pe ceilalti din tribuna. Isi recunosc locul si nu e nici o rusine in asta. Desi os domnesc, Dobrin a renuntat de tinar la coroana, pentru ca nu s-a opus incoronarilor de care avea parte zilnic. Incoronari efemere si triste ca o fata de masa in patratele intinsa intr-o crisma de linga stadion. Poate n-a avut nici sfetnici pe masura. Posibil. Dar nici singe albastru inseamna ca n-a avut.

Privit pe de-a-ntregul, Dobrin este exemplul perfect al modului in care un talent ce a scos capul din turma a fost decapitat discret. Si mai apoi, din tirg in tirg, aceasta capatina a fost plimbata si continua sa faca furori printre admiratorii moastelor unor vremuri in care sfintii erau buni doar dupa moarte. Cei care atunci l-au impiedicat pe Dobrin sa ajunga rege, dar si cei ce l-au admirat naiv nu il vor privi in veci pe de-a-ntregul. Caci Dobrin intreg este un talent imens, care, pe masura ce era ucis incetul cu incetul de altii, a cazut el insusi in pacatul sinuciderii. Glorificarea sa recurenta si, pe alocuri, mincinoasa prin omisiune spune povestea unei majoritati sociale gata oricind sa schimbe valoarea adevarata pe o sticla de tuica.