Lectura cartii „Intelectualii romani in arhivele comunismului" te introduce intr-un univers kafkian-orwellian: stenograme ale interogatoriilor, delatiuni, rapoarte, planuri de masuri, note ale informatorilor, sentinte, referate ale cenzurii.
Scarba se-nsoteste cu spaima si revolta: asa a fost odata, ca de n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Era perioada (pana prin 1963) in care nu mai putin de 232 scriitori, artisti plastici, muzicieni, oameni de teatru, universitari, au fost fara reala vina condamnati la 2185 ani de puscarie! Varful represiunii s-a situat intre anii 1950-1952 si (mai ales!) intre 1958-1959.
Aflam noutati: si Zaharia Stancu, si Mihai Beniuc au fost exclusi din partid la verificarile din 1949-1950 (reprimiti cu sustinerea lui Dej). Era vremea sedintelor de „demascare"; citite azi, par de un ridicol inimaginabil; atunci, erau terifiante. In nov. 1959, la o astfel de sedinta a Televiziunii, tov. Pascu (?) a semnalat vigilent ca „Pintilie (regizorul Lucian Pintilie n.n.) poarta barba, desi nu-i sta bine." De unde acuza de cosmopolitism si ploconire in fata „apusului decadent."
Cititorul observa, din rapoartele informatorilor, ca fiecare urmarit era turnat cu voluptuoasa minutie nu de securistul X, ci de bunul sau coleg si amic Y, care-i intra mereu in casa ca musafir, prieten si confesor. Blaga o avea pe „Iolanda Popescu", Agarbiceanu il avea pe „inf. Chioreanu", Crohmalniceanu pe „St. Dragomirescu", Ciulei pe „N. Ionescu". Numele „surselor" sunt, desigur, false, dar, pana la urma, lesne transparente chiar prin natura atat de stransa a relatiilor cu „obiectivul". Nedumireste bizareria unor termeni „tehnici".
Ordin scris si semnat: „Agentul Dragomirescu va fi marsrutizat" pe langa Lucian Blaga. Ce-o fi aia „marsrutizat"? Din cate stiu, termenul desemneaza fie un tren de marfa direct, fie persoana care lucreaza la mai mult masini concomitent.
Ce-o fi semnificand in limbaj securistic? Cine (mai) stie, sa ne ajute: sa zicem ca-i simpla curiozitate. Si apropo de Blaga, unul dintre intelectualii romani urmariti pas cu pas: rapoartele de filaj il definesc cand ca „filozof idealist si scriitor mistic", cand „poet reactionar clujean", dar abia intr-un tarziu (1959) se ia hotararea „cunoasterii temeinice a lucrarilor lui Blaga Lucian; dir. a III-a, Serv. VII, va procura si studia toate aceste lucrari".
Va sa zica, intai se taia si abia apoi se numara: acuzele de idealism, reactionarism, misticism, erau „din dotare" (consilierii sovietici?), afisate fara cunoasterea operei poetului! De altfel, cultura anchetatorilor era sublima. Raport: „La 4 mai 1957 (Noica, n.n.) expediaza o scrisoare din Campulung unui oarecare Emil Cioran, cu domiciliul in Paris."
Un oarecare Cioran! Pe masura ce trec anii, limbajul securistic devine tot mai elevat, ceea ce nu inseamna numaidecat ca s-au luminat „cadrele" trimise sa citeasca filosofia lui Blaga, ci ca, probabil, au fost atrasi catre colaborationism intelectuali fie slabi de inger, fie prea dornici de foloase imediate.
Un demers de-a dreptul oribil de acest tip ii apartine lui N. Tertulian (care, mai tarziu, l-a onorat si pe sus-semnatul cu un articol de condamnare in „Era socialista"). Onorabilul primise locuinta in casa lui Ion Minulescu. Dupa metoda puiului de cuc, voia sa-i dea afara pe urmasii poetului, spre a ramane singur in vila. Drept pentru care toarna: „Minulescu nu este o figura menita sa reprezinte trecutul progresist al culturii noastre", iar urmasii poetului „poarta discutii mistico-religioase si joaca bridge."
Afara cu ei! Nu stiu cum a evoluat mizeria; oricum, n-a trecut mult si inflexibilul aparator al marxismului a emigrat in Israel... Trista, dar necesara lectura!