Banca centrala ne ofera posibilitatea sa ne imprumutam mai mult, dar asta nu inseamna obligatoriu ca vom si putea cumpara mai mult pe credit.

Isarescu a dat o veste mare romanilor care au de gind sa traiasca pe credit: banca centrala a renuntat la normele impuse bancherilor comerciali la acordarea de imprumuturi pentru populatie. O veste mare, insa nu neaparat si buna. Aparent, omul dornic sa se imprumute la banca are motive sa se bucure: avansul la credit nu mai e impus „de sus", dupa cum nu se mai dicteaza bancilor nici care este gradul de solvabilitate a clientilor - celebra limitare a ratei lunare la 30, 35 sau 40% din venit in functie de imprumutul solicitat. In plus, este un semn ca intram si noi in normalitate: raportat la Europa, doar la Bucuresti se mai intimpla ca banca centrala sa impuna astfel de norme.

Vestile proaste pot fi doua. Prima ar fi aceea ca bonitatea unui client, care va fi calculata de banca, nu este obligatoriu sa fie mai buna decit cea calculata pe baza normelor BNR.

Dupa sistemul „cine plateste lautarii alege si muzica" este normal ca banca sa ia in calcul diverse riscuri asociate persoanei pe care o va credita.

Poate astfel aparea, teoretic, situatia ca o categorie de clienti sa fie mai putin „bancabila" decit inainte. Nu ne ramine decit sa speram in concurenta de pe piata bancara, accentuata si de aderarea la UE, care aduce mai multi jucatori pe piata, concurenta in care batalia pe clienti poate face bancile ceva mai „indulgente" in calculul potentialelor riscuri.

A doua veste proasta ar fi scumpirea unor active care pot fi cumparate pe credit, mai precis a celor imobiliare. Este foarte probabil ca, pe piata imobiliara, pur speculativa si cu un dezechilibru masiv intre oferta si cerere, oferta sa devina mai scumpa. Nu trebuie uitata scumpirea masiva a proprietatilor de acum citiva ani, cauzata de extinderea creditului ipotecar. Si de data asta, vom asista la acelasi fenomen: vor fi bani mai multi, care vor avea ca destinatie achizitia de proprietati, deci situatia se poate repeta, iar singura frina in calea scumpirilor nu poate fi decit o oferta mai bogata, adica mai multe case noi.

Chiar daca a pomenit in trecut de un „asset bubble", guvernatorul BNR n-are, formal, de ce sa se teama. Asta pentru ca dezinflatia, principala preocupare a BNR, n-are de-a face cu pretul proprietatilor, pentru ca acesta nu intra in calculul inflatiei. Iar in ceea ce priveste posibila depreciere a garantiilor bancilor (adica temuta prabusire a preturilor la imobilele pe care bancile le au drept garantie pentru creditele acordate), guvernatorului nu i se mai pot aduce reprosuri: bancile au liber sa faca totul de capul lor.