Fa-te sau prefa-te ca lucrezi, a devenit o replica definitorie pentru stadiul nostru de... iaca, mai avem putin si sunt doua decenii! Replica inregistrata pe banda, replica de aparte, cu accent, indicatie de regie nedata direct pe postul de televizie. Replica si indicatie, sa fim seriosi, de camin cultural, de schita de batranul Caragiale, moment sau monument de metabolism revolutionar, zbor de-o clipa tratat cu mijloacele rudimentare ale smecheriei bisnitaresti, de pe Covaci. In jargon actoricesc ii spune caccola, carlig, facere grosolana cu ochiul catre public. Un act de limbaj ce putea ramane ascuns in anecdota simpla, de cafenea. Un act de limbaj ce nu a ramas mascat, taman din pricina miracolului scrupulos si respingator al tehnicii de imprimat biografia Realului. Un act de limbaj care presupune si un joc scenic si un amestec de tacamuri cufundate in portelanul clantanitor al farfuriilor din chiuveta. Zgomot falfaitor de viata luminata de neoanele deja pregatite si gatite ca pentru defilare.
Toate revolutiile isi devoreaza, mai devreme sau mai tarziu, conducatorii de moment. Ceea ce s-a intamplat la noi incepand cu 1989 este subsumat speciei numita Revolutie, orice ar zice prostii. Nu ma intereseaza combinatiile de culise, fireste usor observabile si care cu timpul vor iesi negresit la lumina zilei, ci doar traseul narativ. Ele incep cand nici nu crezi si se sfarsesc tocmai atunci cand zici ca au inceput. E le debuteaza cu neste regimente de propozitii, trec prin atitudini ostile, inversunate, incruntate, chiondorase, chiar contondente sau criminale de-a dreptul si se fasaie in lupta de-a surda pentru ocuparea centrului si a spatiului public. La noi, dupa fix doua sute de ani de la Revolutia Franceza, am asistat la o reinterpretare mecanica a aparentei si a relatiilor de saturatie induse cu abilitate. Cati dintre noi, naivi sau efectiv prosti de-a binelea, nu au crezut in televiziune, in transmisia in direct, in priza realului naucitor? Vorbeam cu bietul Nedelciu, in casa caruia am si vazut deschiderea programului de la miezul zilei de 22 decembrie, si el era ferm convins de cifra de saizeci de mii de morti, redusa cu vremea la vreo cinci sute! Ca sa vedeti propaganda!
Bref, in acest spatiu si in acest timp postmodern, oamenii nu mai actioneaza, ci doar se comporta, "par ca lucreaza", par ca parca s-ar afla in treaba, ne invata filosofii seriosi, nu liichenii si blesii, astia sunt filosofi de lista! Desertul din primii ani ‘90 nu era departe de totalitarism, de un totalitarism deplasat si imprimat televiziunii. Micul ecran ne-a agresat constant, politicienii si gazetarii s-au inghesuit pe el schimbandu-ne reperele sociale, domestice si culturale. Ma rog, incercand si reusind in proportie de masa! Deschizatorii de semnal televiziv au fost Caramitru si Dinescu, remarcati din acel moment ca actanti politici, nicidecum drept creatori de mesaje poetice. Chiar daca fiecare dintre ei conduce/a condus o asociatie de creatie de bunuri simbolice, ei si-au pierdut bagajul artistic. Drept urmare nici actiunile lor nu pot fi trecute in dreptul unor intreprinderi altfel decat politice. Uniunea Scriitorilor, pe vremea lui Dinescu, nu a avut altceva de facut decat sa toace, pe calatorii inutile, niste venituri virate inspre ea de la bugetul de stat. Singura atestare a scurgerii prin existenta a tot soiul de veleitari a ramas in memoriile stufoase ale fostului prezident, Emil Constantinescu. Dincoace, la ternul Uniter, un fel de gospodarie a lui Caramitru, se aranjeaza elastic si se planifica glorii de-o seara. Insasi transmiterea unei astfel de sezatori pe canalul national si in prime-time denota faptul ca nu ne-am dezbarat de totalitarism. Fictiuni ei insisi - despre Caramitru am mai zis, este doar un recitator onorabil, ca actor de film sa-i fi iesit rolul din Luchian, unde nu mai era secretarul de partid obraznic si cu trairi mediocre, iar despre Dinescu nu vreau sa vorbesc, fiindca m-a ajutat candva si nu sade frumos, strict ca parte liteara, ca sunt de meserie cititor, cred ca nu trece peste nivelul mediu al poetilor generatiei mele! -, cei doi ne-au indus o lume fictiva unde continuam sa vietuim. Sigur, nu ei au proiectat si organizat asta, ei sunt doar pionii! Dar sunt si incep sa se toceasca, din pacate nu se vor schimba niciodata in Dama!