Vicepresedintele Partidului Social Democrat (PSD), Cristian Diaconescu, a declarat, ieri, ca noile prevederi ale Codului Penal, prin care se dezincrimineaza toate faptele neviolente care pun in pericol ordinea constitutionala, "sunt o forma de toleranta inacceptabila". Diaconescu s-a referit la memoriul trimis Parlamentului si Avocatului Poporului de catre reprezentantii societatii civile din Harghita-Covasna, prin care se ataca un articol din legea privind Codul Penal, articol potrivit caruia toate referendumurile "organizate mai mult sau mai putin ad-hoc "din zona Tinutului Secuiesc, "toate declaratiile care promoveaza ideea autonomiei pe criterii etnice" ar putea sa nu mai fie sanctionate.