Pericolele pamantului

Cutremurul din 1977 a devastat sufletele romanilor, dincolo de cladirile care au cazut. A fost o mare surpriza pentru toata lumea. Oamenii nu erau pregatiti sa-i faca fata.

Povestea e mai lunga. Si mai complicata. Este, de fapt, povestea Vrancei. Acea zona a tarii noastre in care se naste cutremurul. Mergand prin podgoriile ei linistite, n-ai zice ca de acolo vin toate nenorocirile. Dar pamantul, pe cat este de bun pentru viticultura, pe atat e de pagubos pentru cei care il folosesc pentru constructii.

Citeste si:

PE URMELE RAULUI. Prin Panciu mergeam saptamana trecuta, incercand sa-mi imaginez, cu ajutorul fotografiilor de arhiva si al consemnarilor din documentele inceputului de secol, cum ar fi trebuit sa arate acest orasel. Doar imaginatia m-a ajutat sa fac un soi de reconstituire. Pentru ca arhitectura comunista nu mai spune absolut nimic despre ceea ce ar fi putut deveni un muzeu in aer liber.

Cutremurul din 1940, produs la o adancime mai mare, a distrus pana la temelii unul dintre cele mai importante orase ale Vrancei: Panciu! Din Panciu, sediu al proprietarilor de pamanturi, al arendasilor, comerciantilor si camatarilor, a ramas doar o statuie. Se poate vedea si astazi acea statuie dedicata memoriei ostasilor cazuti in primul razboi mondial. Este in centrul orasului. Dar din tot ce-a fost acolo, din toate casele boieresti, magazinele si bancile de la Panciu – resedinta de plasa in vechea administrare teritoriala – nu a mai ramas nici macar o urma. Ce nu au facut rascoala de la 1907 si primul razboi mondial a facut pamantul.