Paza buna trece primejdia rea. Asa ne spunem cu totii, atunci cand ne gandim sa cumparam o usa metalica pentru casa, cu sisteme de inchidere cat mai performante. Uneori insa, chiar vanzatorii unor asemenea echipamente ne taie elanul, asigurandu-ne ca ele pot fi sparte pana la urma de "profesionisti". Depinde numai in cate minute. Oricum, pentru linistea noastra, e bine sa alegem usi pline la interior cu beton, nu cu spuma poliuretanica, si prevazute cu multiple inchizatori, astfel incat ori sa descurajam din capul locului hotii, care vor opta pentru o usa mai simplu de deschis, ori sa le dam de lucru din greu, astfel incat sa poata fi surprinsi de vecini ori trecatori. Potrivit datelor furnizate de Politie, 90% din spargeri se produc prin fortarea incuietorilor, nu prin spargerea usilor (deformarea tocurilor), operatiune mult mai zgomotoasa. Prin urmare, atentie la alegerea butucilor si a cilindrilor de siguranta! Acestia din urma trebuie sa aiba stifturi anti-drill din otel tratat special, mai greu de gaurit cu burghiele decat cei din alama. La randul lor, sildurile trebuie sa fie si ele pline si trebuie sa contina o pastila care sa protejeze cilindrul in fata incercarilor de rupere sau smulgere. Tineti cont si de faptul ca, la suruburile de prindere, cu cat lungimea filetata si grosimea sunt mai mari, cu atat creste rezistenta lor. In privinta broastei, nu numarul bolturilor care patrund in toc conteaza, cat materialul din care sunt ele executate si, din nou, daca sunt pline in interior. Yalele – caci e normal sa fie minimum doua la o usa de intrare- pot fi si ele de mai multe feluri. Unii specialisti le recomanda pe cele ingropate in sistem multi-punct, mai rezistente la patrunderea prin efractie decat cele aplicate. In masura in care va permiteti, va puteti monta si un sistem de alarma, cu anuntare prin telefon.