Mircea Eliade, Eugen Ionescu si Emil Cioran (foto), cei trei scriitori romani universalizati in secolul trecut, au facut in tineretea lor gazetarie culturala. Mircea Eliade a fost chiar ziarist profesionist. Angajat la varsta de ani redactor la "Cuvantul", Eliade a publicat reportaje, a luat interviuri, a scris articole cu tematica foarte variata, ajungand, in unul dintre ele, sa intervina pentru imbunatatirea conditiilor de viata ale detinutilor comunisti de la inchisoarea Doftana.
Cioran a debutat tot la varsta de 20 de ani, in 1931, in "Miscarea", si a colaborat, pana in 1937, cand s-a stabilit la Paris, la "Gandirea", "Vremea", "Discobolul", "Abecedar", "Rampa", "Actiunea" si, bineinteles, la "Cuvantul". A publicat chiar reportaje, din Germania, in 1933.
Si ceilalti intelectuali reprezentativi ai generatiei interbelice au facut gazetarie sau publicistica, in frunte cu "impresarul" acesteia, Petru Comarnescu, care a scris nespus de mult, in majoritatea cotidianelor si saptamanalelor interbelice.
Legatura dintre reflectie si ziaristica
Petre Tutea a debutat in "Chemarea Tinerimei Romane", un bisaptamanal clujean de obedienta national-taranista, ceva mai tarziu, in 1929, la varsta de 27 de ani, iar Constantin Noica a inceput sa publice in presa inca din adolescenta. Gazetar profesionist a fost Mircea Vulcanescu. Domeniile abordate de el fiind foarte variate. A publicat regulat articole de politica externa, comentarii de politica economica, dar si financiara (specialitatea sa). De asemenea, Vulcanescu a fost redactor la "Cuvantul".
In anii '80 ai secolului trecut, un intelectual francez, Jean-Marie Domenach, director al revistei "Esprit", stabilea o legatura intre "penseurs et journalistes", aratand ca eseistii sunt niste autori aflati la intersectia filosofiei cu gazetaria. Se poate spune ca toti cei pomeniti mai sus au ilustrat in presa interbelica legatura dintre reflectie si ziaristica. Legatura pe care, potrivit lui Mircea Eliade, a promovat-o in Spania generatia anului 1898, in frunte cu Miguel de Unamuno, si pe care a intuit-o pe cont propriu, cel dintai la noi, N. Iorga. Insa tinerii intelectuali interbelici n-au fost numai eseisti, ci si publicisti sau de-a dreptul gazetari. In acest sens, exemplul lui Nae Ionescu a fost pentru ei decisiv. De altfel, in marea lor parte au fost redactori sau colaboratori permanenti la "Cuvantul". Mihail Sebastian era cel mai tanar redactor angajat de Nae Ionescu; nu implinise inca 20 de ani.
Analiza lui Vulcanescu
Pe 16 decembrie 1940, dupa ce presa din Romania nu mai era - daca se poate spune astfel - decat partial libera, Mircea Vulcanescu a sustinut la Academia libera de ziaristica o conferinta intitulata "Pregatirea profesionista a ziaristului". Textul ei a fost revelat de profesorul Marin Diaconu in 1991. Numai un gazetar cu experienta ca Vulcanescu putea sa trateze impecabil acest subiect. El i-a consacrat o analiza "fenomenologica".
Analiza lui Vulcanescu, aplicata presei, este perfect valabila si astazi, intrucat ziarul este o forma fixa, ca sonetul. Potrivit lui Mircea Vulcanescu, ziarul, definit "uzina de stiri", se afla "undeva intre carte si afis". Ziarul este o "intreprindere de informatie si propaganda", cea dintai misiune a sa fiind "sa satisfaca in om dorinta de a sti". Vulcanescu nu neglijeaza rolul comanditarului, al celui care finanteaza ziarul. Acesta poate fi totodata directorul efectiv al gazetei. Spatiul nu ingaduie sa reproducem portertul directorului de ziar, schitat de Vulcanescu. Ii citam doar inceputul: "Directorul unui ziar e sef de intreprindere. (...). Rolul lui e situat intre acela al unui fabricant, al unui ministru plenipotentiar si al unui general de corp de armata (sau de alta mare unitate)." Directorul de ziar trebuie sa fie abil, sa navigheze cu prudenta printre interese si pasiuni, sa aiba "arta de-a alege intre imponderabile", specifica "virtutilor inteligentei practice". "Un astfel de director de ziar - adauga Vulcanescu - au avut romanii din generatia mea in fiinta profesorului Nae Ionescu". Cat despre profesiunea de ziarist, aceasta inseamna "Mare putere, dar si groaznica ispita".
Intre cele doua razboaie a existat un saptamanal, "Vremea", la care au colaborat toti scriitorii si intelectualii pe care ii mentionam la inceput si inca multi altii (Petru Manoliu, Haig Acterian, Arsavir Acterian), ca si oameni cu vederi de stanga. "Vremea" a fost o tribuna de idei si o publicatie-etalon. In paginile sale a aparut, intre altele, un eseu al lui Eugen Ionescu despre Van Gogh, subintitulat "un nebun care putea deveni sfant", care prefigureaza interesul ulterior al dramaturgului pentru mistica.
"Vremea" a aparut fara intrerupere intre anii 1928-1938 la Bucuresti, editata de fratii Vladimir si C.A. Donescu (1906-1990). A reaparut pentru scurta vreme in 1940 si apoi intre 1942-1944. Al treilea dintre fratii Donescu a fost primar interbelic al Capitalei, numele sau inscriindu-se intre cei mai eficienti, alaturi de Pache Protopopescu si Dem. I. Dobrescu.
La "Vremea" puteau publica oameni cu orice fel de convingeri politice. Singura conditie era ca textele lor sa nu ofenseze sub nici o forma credinta crestina, valorile si simbolurile ei.
Corespondentele lui Eliade si Cioran
In 1932, Mircea Eliade trimitea din India corespondente care apareau in "Vremea", iar un an-doi mai tarziu facea acelasi lucru din Germania, unde avea o bursa, Emil Cioran, textele sale, precum cel intitulat "Melancolii bavareze", fiind o contopire de reportaj si lirism metafizic. In 1930, Petru Comarnescu tiparise in revista un "Reportaj din desertul Californiei". Reportaje interne, din tara, semna in "Vremea" Geo Bogza, Blaga imprima din cartile sale de filosofie... Ii gasim in "Vremea" atat pe Al. Sahia cat si pe Dan Botta, pe G. Calinescu, E. Lovinescu (raspunzand la interviu), pe ceilalti critici literari importanti ai momentului, Pompiliu Constantinescu, Serban Cioculescu, Octav Sulutiu... In toamna anului 1940 apare in "Vremea" unul dintre ultimele articole scrise in romaneste de Emil Cioran - o corespondenta din Paris, despre Cartierul latin.