- Domnule Alexander Hausvater, asta-seara, la Opera Nationala va avea loc premiera spectacolului "Trubadurul" de Verdi. De ce ati ales sa realizati aceasta montare si carui gen de public va adresati?
- As vrea sa raspund cu a doua parte. Acest "Il Trovatore" 2007 se adreseaza unui public larg, avizat si neavizat, este o intoarcere la populismul lui Verdi, care si-a creat opera pentru oameni tineri, oameni in varsta, din diferite nivele economice si sociale, va sa zica, toata lumea este invitata. Si, mai ales, oamenii care nu vin la Opera crezand ca este un fenomen selectiv, elitist, pentru ca asta este o greseala grava. Raspunzandu-va la prima parte, am vrut sa montez o opera clasica, cunoscuta, si sa-i dau o forma contemporana, moderna, sa ne intoarcem la relatii, la poveste, la comunicare, si sa cream un univers vizual, tactil, senzual pe muzica lui Verdi. Asa ca, este o intalnire intre acest nemuritor compozitor, care traieste astazi intre noi si ni se adreseaza noua, direct.
- Ati spus si dvs. ca e vorba despre un public al mileniului III. Vom vedea o viziune regizorala moderna, cu unele elemente socante?
- Viziunea este foarte ortodoxa, singurul lucru pe care vreau sa il subliniez este ca opera nu s-a reformat, poate, in cadentele si in ritmurile necesare si, din cauza asta, se adreseaza trecutului, in loc sa vizeze viitorul. Atata timp cat muzica este modalitatea de comunicare a tineretului mondial de astazi, de la 8 ani, sa zicem, pana la 20, diferitele forme de muzici fiind pentru tineri, opera nu este inclusa in aceasta categorie, fiind considerata de ei domeniul bunicului si al bunicii. Este o greseala care a provenit din faptul ca opera, in multe tari si-n multe institutii de spectacol, n-a vrut sa se reformeze in plan de joc, dramatic, si se insista pe ideea ca inseamna numai muzica. Ea inseamna muzica, dar este o forma de performanta care intruneste in ea toate artele posibile, de la muzica la coregrafie, joc, miscare, proiectii, film... Si din acest motiv avem pe scena nu numai solisti si cor, balerini, dar si actori, si performeri de toate varstele, pentru a da aceasta impresie de complexitate artistica. Si, pe de alta parte, "Trubadurul" mi se pare o opera foarte intima, care vorbeste de patru, maxim cinci persoanje, care toate sunt de o pasiune extroardinara, si fiecare este obsedat intr-un mod vital ori de razbunare, ori de dragoste, ori de
a-si depasi potentialul.
- Aveti, in distributie, artisti lirici romani si straini, dar si actori. Cum ati facut selectia?
- Alegerea solistilor este facuta impreuna cu directorul muzical, dirijorul Operei, pentru ca e vorba de cautarea de tenori, de baritoni, mezzosoprane, basi, iar eu nu am avut suta la suta un cuvant de spus, deoarece spectacolul e bazat pe voci. De asemenea, fenomenul operei e diferit de cel al teatrului, in care un actor joaca un rol, fiindca in primul rand trebuie tinut cont de faptul ca vor fi multi oameni care vor canta partitura, vor veni peste un an sau zece si ei trebuie sa aiba o formula exacta a jocului, asa ca asistentii mei si-au facut filme, video, un material intreg, ca sa invete sa predea la noii veniti personajele. Eu am lucrat cu cativa din solistii Operei (si am gasit artisti extraordinari, care sunt gata sa cerceteze, sa caute) si au curajul sa adauge aceasta latura, a jocului, muzicii.
- Ati lucrat cele cinci partituri principale cu cate patru artisti lirici pe rol. De asemenea, i-am vazut pe afis pe actorii Roxana Guttman si Claudiu Bleont...
- Nu, Claudiu nu mai joaca, ci Mircea Anca.
- De ce a renuntat?
- N-am raspuns la asta... Ce cred ca merita mentionat este ca la Opera Nationala sunt talente care au preferat sa nu plece din tara, sa ramana aici, dar sunt neglijate, nu li se da meritul care s-ar cuveni, dar, inca o data, ni se arata ce potential, ce comoara artistica are tara asta, care este, oarecum, neglijata. Adica de ce o parte din media stie numele acestor oameni care fac ce fac la televiziune in fiecare seara, in niste situatii lamentabile, si marea majoritate nu promoveaza acesti artisti?...
- Povestiti cate ceva, pentru cei care nu va cunosc, despre dvs. si spectacolele mari pe care le-ati realizat, foarte apreciate de publicul de la noi.
- Cele mai recente spectacole ale mele sunt la Teatrul National din Iasi - "Arborele Tropicelor" si la Nationalul timisorean - "Athenee Palace" (care va fi reprezentat pe 13 martie la TNB), si la majoritatea spectacolelor nu exista bilete. Adica? Poate nu sunt ortodox, poate nu sunt conventional, poate fac lucruri diferite, dar publicul roman nu e conventional, si vine la intalnire. Si un lucru primordial este ca acei oameni care gandesc ca publicul e static se raporteaza numai la trecut, si din cauza asta nu putem face lucruri noi, este o scuza si un pretext pe care eu nu il accept. Daca publicului i se ofera o creatie artistica profunda, nu conteaza in ce forma, in ce stil, fiindca majoritatea o accepta. Ce trebuie sa intelegem este foarte clar si vedem asta la tv in fiecare seara - in Romania este un sistem, un curent de genul "Hai sa ramanem pe loc", iar acest conventionalism, acest "nu vrem sa ne schimbam" este mult mai tare si mult mai adanc decat cel al reformei. Dar potentialul artistic inseamna numai schimbare. Aceasta opera este despre metamorfoza, despre transformare, despre personaje care au curajul sa se schimbe in mod consltient sau inconstient, si noi ne uitam la formele diferite pe care ele le iau: din bun in rau, din mic in mare etc.
- Oare de asta publicul s-a cam indepartat de scene? Ar fi necesara o reforma in teatrul romanesc?
- Este necesara o schimbare absolut radicala. Dar un lucru este clar: ca Romania a avut intotdeauna o traditie teatrala extraordinara si o comunicare excelenta cu publicul. Teatrul nu este prea prezent in restul lumii, este un fenomen mai mult material, in sensul ca numai oamenii care isi permit platesc 100-150 de dolari sa mearga la un spectacol, operele sunt pline numai de oameni cu parul alb, asa ca peste tot exista o indepartare a publicului de scene. Dar asta cred ca este o indepartare de la noi insine, de la radacinile noastre, pentru ca teatrul, chiar in perioada neagra dinainte de ‘89, a fost o gura de oxigen. Dar trebuie facuta o schimbare dinauntru, de catre creatorii de teatru, in sensul de a-l transforma intr-un tovaras de drum.
- In final, spuneti-ne cat timp petreceti in Canada si cat in Romania.
- Acum stau mai mult in Romania. Anul asta, chiar am facut o socoteala, stau patru luni in Canada, si anul viitor, cred ca tot asa, fiindca voi avea doua contracte aici... As vrea sa va mai spun ca ma uit la Romania integrata in Europa ca la un teritoriu in care merita sa te lupti pentru teatru, in America de Nord este mult mai greu, din cauza ca acolo oamenii, neavand traditia culturala europeana, sunt mult mai tentati de alte placeri, mai materialiste. Si chiar la o scena unde am avut eu o premiera anul trecut, s-a facut un test din care a rezultat ca un mare procentaj de tineri n-a intrat niciodata la un teatru. Asa ca lupta de comunicare se intampla in Europa, iar Romania, fie ca vrem, fie ca nu vrem, este o materie prima teatrala, fiindca tot ce se intampla in jurul nostru este teatral, absurd, grotesc, de neinteles, o deviatie de la comportamentul normal, care face ca teatrul sa devina altul. Nu mai poate fi o reflexie obiectiva, pentru ca viata obiectiva este de necrezut, asa ca trebuie sa bata filmul, realitatea asta, si trebuie sa gaseasca noi forme, in care oamenii se vor oglindi nu prin ce au facut, ci prin ce ar putea face in viitor. Adica, personaje pe care le-au gandit sau doar le-au visat.