- Si? insista Coriolan Pomposu sa reteze desfasurarea lacoma a lui Didi Sfiosu interesat ca acesta sa ajunga mai repede la povestea care il interesa pe el, momentul retragerii lui Elefterie Teoforu de la receptie si cu cine s-a intalnit in ultimele minute dinainte de iesirea din sala sau cine l-a insotit pe culoarul care ducea prin saloanele vanatoresti spre cabinetul sau, fiindca atunci si in mers, chipurile grabit, obisnuia el sa se intalneasca intamplator cu cate cineva si sa dea acele ultime indicatii care a doua zi deveneau, adesea, evenimente declansate dupa calcule mai mult decat minutioase si urzite meticulos. Acolo, in acel drum destul de scurt, in ultima instanta, cand trebuiau strabatute saloanele diverselor obligatii protocolare, se transmiteau, cu aparenta unei rutine domestice, in stare sa le rapeasca, si pentru cine le primea spre executie,, solemnitatea ingrijoratoare sau numai grava ce ar fi fost cazul sa le dea importanta incat, atunci cand, executate, deveneau publice, multe din aceste comenzi, ,,inghetau putul’’ cum zicea Didi Sfiosu. Didi Sfiosu parea insa greu de clintit din ambitia de a povesti istoria intalnirii cu cele doua personaje ce reusisera sa se distinga in vremea din urma si in ipostaza de siameze destul de suspecte, in orice caz o ipostaza ajunsa in pragul de a fi descifrata sub semnul unei mai mult decat nefericite suspiciuni. La plecarea lui Elefterie Teoforu, destul de precipitata, Coriolan Pomposu fusese martor, invitat de un aghiotant sa fie prezent cand oaspetele isi lua la revedere de la demnitarii inalti; atunci asistase si la sosirea intarziata a Agepsinei Bumbut care intrase in Sala Unirii in fuga aproape, ignorand pe mai toata lumea care o saluta, cu ochii pe deasupra multimii ca sa-l descopere pe Teoforu spre care se si repezise, descoperindu-l gata sa paraseasca sindrofia.
- In sfarsit, exclamase ea, lasand vocea sa coboare adanc in pieptul ei, astfel incat sunetele care-i dezvaluira si emotia si bucuria pareau ca vin ostenite ingrozitor din strafundurile unei scari urcate disperat spre gloria operei nationale, insa zambetul care le urma, luminand toata fata bucalata si imbujorata a vedetei, era fericit investit cu darul de a-i scalda racoritor pe toti cei ce il inconjurasera pe Elefterie Teoforu. Coriolan Pomposu avu chiar sentimentul ca trebuie sa se stearga agresiv cu batista pe care o si smulse din buzunarul de sus al vestonului.
- Mi-era teama sa nu va pierd, gafai ea si glasul isi regasi rezonanta de clopot mitropolitan, apoi rasul care galgai teatral sugerand linistirea emotiei si a spaimei chiar ca Agepsina ar fi putut sa piarda aceasta ocazie, unica, pregati cum nu se putea mai bine, in credinta ei, impatimirea cu care, fulgerator, il si lua pe Teoforu de gat sa-l sarute. Era limpede ca nu lipseau clipei decat aplauzele si ele izbucnira instantaneu iar Agepsina Bumbut care, si lui Coriolan rememorand scena, i se paru acum ca semana cu monumentul de la Adamclisi. Smulgandu-se din imbratisare, cu o elasticitate absolut uimitoare, Agepsina se ploconi pana la pamant aproape, intr-o reverenta ce declansa, la fel de instantaneu, alt rand de aplauze. "Vream sa va invit la noua mea premiera cu ,,Dama cu camelii’’, se alinta ea cu un glas de ingenua perfecta; e maine seara, si am fi fericiti sa va vedem in loja, ar creste spectacolul extraordinar, ar inflori, ar exploda pur si simplu daca am sti ca sunteti in loja, mai zise ea, dar Elefterie Teoforu nu se simti deloc incomodat de dezlantuirea artistei care, altfel ii facu sa se simta stanjeniti pe toti cei de fata. Veniti? insista ea, dar Teoforu apelase la acel ras al lui infundat, fara sunete, numai haraitul indescifrabil si rasfrangerea larga a buzelor peste dintii trasi la sfoara si atat de ostentativi falsi in perfectiunea lor de sirag de perle stralucitoare. Se putea crede si ca va veni si ca daca nu e inca sigur acum cand se produsese invitatia nu mai e mult pana va transmite ca s-a hotarat si Protocolul va incepe sa se pregateasca pentru eveniment. Veniti! exclama ea ca si cand ar fi repetat fericita confirmarea lui si Elefterie Teoforu nu mai apuca nici sa tresara, inainte de a se vedea incaodata imbratisat si sarutat de Agepsina. Ah! exclama ea iar, de data asta cu disperarea vinovatului de o adevarata nenorocire. Sa nu uit sa v-o prezint pe atat de buna mea prietena, care imi aminteste induiosator inceputul drumului meu in lume, spre inalta societate, turui ea insistand ca Maidaneza sa paseasca macar cativa centimetri mai in fata ca sa stranga mana inaltilor oaspeti grabiti sa paraseasca intalnirea neprevazuta si, cum se observa foarte bine, pentru Elefterie Teoforu stanjenitoare .
- Ne-am cunoscut, ne-am cunoscut, replica abia acum nitel agasat Excelenta Sa, dar nu ii intinse mana mironositei care, cel putin primele minute ale intempestivei dezlantuiri sentimentale cu care fusese coplesita de Agepsina Bumbut, nu izbutise deloc sa se faca observata. ,,Nu inteleg ce l-a gasit entuziasmul pe Didi Sfiosu’’ isi spunea Coriolan Pomposu ascultandu-l acum, si incercand sa si-o aminteasca pe Maidaneza, daca nici el, asa cum recunoaste, nu s-a simtit pana atunci absolut deloc preocupat de ea, desi o descrie atat de flamboiant. Insa in clipa aceea isi aminti ca in timp ce Agepsina Bumbut incepuse sa turuie din nou, convinsa ca il va cuceri pe Excelenta Sa pentru invitatia la premiera, descriindu-i decorul semnat de unul dintre tinerii artisti inclinati spre solutii grandioase, venind sa concureze filmele care cereau neaparat ecranul lat, superproductiile, batranul o fulgerase din ochi pe mironosita, masurand-o atent, si sfarsind prin a ramane, in final, numai cu coada ochilor pe obrazul acesteia, brusc cuprins de o paloare ciudata ce scotea frapant, nelinistitor, incitant, in lumina, taietura acelui suras de care pomenise Didi Sfiosu si care, intr-adevar, isi dadu seama acum si Liderul, amintindu-si si mai exact scena, parea ca pluteste independent de trupul firav, de trestie, atat de fragil, si ce il retinuse, isi reaminti iar, si pe el, era incertitudinea sentimentului pe care se straduia sa-l exprime acel suras, parca ar fi alunecat spre seninatate, dar arcuirea buzelor il faceau sa sugereze, mai curand, si mai mult, intr-adevar, suferinta.... Sau constiinta pacatului? Excelenta, continua Didi Sfiosu, acum vine marea scena cu Marea stea, lovitura uriasa de teatru antic, ascultati-ma pe mine, n-am cuvinte sa vi-o descriu, credeti-ma, insa fac si eu ce pot, nu stiu cum sa va spun, aici trebuie pictor mare, trebuie vazut, n-au nici cuvintele putere, sunt slabe, insa ma rog, incheie el introducerea convins altfel ca isbutise
sa-l faca pe Lider sa mai aiba putin rabdare... Asa, inghiti el apoi, ca sa-si poata drege glasul si sa-si regaseasca timbrul potrivit, bariton rezonant, dramatic, si incepu infiorat; la inceput... inchipuiti-va asadar cum inaintau ele amandoua, monumentul de la Adamclisi si trestia unduitoare, si culoarul stramtat de multimea atator gura casca intorsi si ei din drum sa vada panorama, si in capatul culoarului, cum va spun ingustat de tot, Dandu Patricianul, pitic de tot, nu stiu cum se facuse el atat de pitic, aplecat nitel spre stanga, cum se rezemase de mana lui stanga, aia mai scurta si care-i tremura lui cand se enerveaza si oboseste, cum se rezemase de ea steaua de aur, scursa in rochia aia neagra de matase, si ajunsa cu capul aproape de umarul lui, de fapt cu barbia rezemata parca de crestetul capului lui Dandu, aplecata spre Dandu, sfarsita, Domnule, fiindca eu eram chiar langa ea, sfarsita si alba la fata, coala de hartie, si i se inchideau si ochii, domnule nu se mai putea tine pe picioare si se vedea ca Marea Stea se sforteaza sa se ridice si sa se tina dreapta si nu putea si astea doua impopotonate si marete, Agepsina vreau sa spun fiindca aialalta intra la pachet, insa, buninteles si ea regala, sfioasa, nemernica, mironosita, dar regala si odata cum s-a desfacut si mai bine culoarul in fata lor, monumentul slobozeste din varful turnului glasul de clopot bine cunoscut, Errrotida. Errotida, marea mea colega, nu se poate, si iar nu se poate si nu se poate si Dumnezeule, iubirea mea si se rupe Excelenta de trestie si o ia vijelios inainte sa ajunga la Marea stea si cum ajunge si deschide bratele s-o cuprinda. O si vedeam pe biata balerina sugrumata toata in imbratisarea care se anunta momentul si toata lumea va inchipuiti, inmarmurita, scena exact ca la Opera, o sugruma zic, insa steaua de aur, o data s-a indreptat si, ca si cand s-ar fi repezit spre ea un... ce sa spun eu, un sarpe, a ridicat mana dreapta cu palma deschisa inainte, ca si cand ar fi spus Nu, ca un tipat, intelegeti? un fel de piei drace si disperat si poruncitor si am incremenit toti si Agepsina a incremenit si ea la mijlocul drumului, cu bratele pregatite de imbratisare, in sus, in aer, deschise cuceritor si Maidaneza brusc s-a desprins de langa ea si a pornit inainte spre Erotida care ramasese cu palma deschisa ca o pavaza si a imbratisat-o domnule Maidaneza, iar nefericita a pus capul pe umarul Maidanezei si asta s-a intors pe jumatate spre Agepsina si i-a facut semn sa inainteze. Va dati seama, va imaginati si monumentul a ajuns in fata Erotidei pe care Maidaneza o lasase din brate parca ar fi mangaiat-o linistitor si ca si cand s-ar fi aflat in transa s-a lasat imbratisata de Agepsina care a isbucnit ca si cand ar fi hohotit infundat, iubita mea, iubita mea, in timp ce Maidaneza ajunsese cu palma ei de copil rahitic pe umarul lui Dandu, il mangaia linistitor si pe el...