Fotografia este o arta a unui "risc" de-o secunda. Ea surprinde prin micul hublou, (obiectiv), momente irepetabile, care pot fi: grimase, gesturi, sarbatori, natura, dezastre, s.a.m.d., ce scapa cecitatii noastre cotidiene. Fotografia este un depozitar adevarat de istorie, un recuperator al unor perioade trecute si prezente.
Astazi, un dialog cu Mihai Cucu, "ucenicul vrajitor" (in copilarie si adolescenta), al unui mare artist-fotograf, Ion Cucu, cel care a "pandit" peste patru decenii scriitorimea romana creand cateva zeci de mii de memorabile portrete, intrate de-acum in istoria literaturii romane.
Mihai Cucu, esti un exemplu viu ca arta fotografiei se si mosteneste.
Daca exista un filon de inspiratie dat de Dumnezeu in cadrul unei familii si daca exista (si exista!) buni receptori, atunci putem spune ca orice vocatie se poate transmite.
Ai amintiri din prima parte a copilariei legate de fotografie?
Aveam cam patru ani cand am fost luat de Ion Cucu si dus in redactia ziarului "Scanteia Tineretului" (unde lucra si alt membru al familiei: Ghe. Cucu), si mi s-a dat un aparat cu care am fost ajutat sa fotografiez un ghiveci cu o floare ce se afla pe fereastra laboratorului. In timp, plimbandu-ma cu unchiul meu in autobuz sau pe strazi, ma invata, corectandu-ma totodata, cum sa fac expuneri corecte pentru fotografii imaginare.
Erai, bineinteles, fascinat in primul rand de aparatul in sine. Cand ai inceput sa-i intelegi mecanismul?
In timpul liceului am lucrat foarte mult, punand bazele unui laborator foto, impreuna cu un coleg, dirijati fiind de diriginta noastra, profesoara de fizica.
Faceam reproduceri dupa imagini ale unor formatii celebre de muzica usoara, pe care le vindeam colegilor, facand rost de bani pentru necesarul fotografic sau pentru "dulciuri". Atunci, am inceput sa inteleg cu adevarat mecanismul de functionare a unui aparat de fotografiat si am inteles si ce posibilitati iti deschide folosirea lui corecta si inteligenta.
Cand intervine talentul?
Talentul intervine foarte tarziu, atunci cand constientizezi ca, pe langa notiunile tehnice obligatorii pe care trebuie si poate sa le detina oricine, simti o "sclipire", un "fior" existent numai in anumite momente, cand, parca altcineva te asaza intr-un anume unghi de fotografiat si iti sopteste: "Acum, declanseaza!". Ramai surprins cand, mai tarziu, privind negativul foto se infatiseaza ochiului o imagine superba de care n-ai fost perfect constient in momentul fotografierii. Asta consider eu ca reprezinta simbioza dintre om si Divinitate, prin talentul pe care aceasta il picura cateodata in fiintele alese de el.
Nu te-a speriat aparitia calculatorului si a aparatelor digitale? Nu te-au speriat facilitatile acestea tehnice?
Am luat-o ca pe "un rau necesar" si recunosc ca avantajele oferite de ele (rapiditate de comunicare, de control, de prelucrare tehnica) sunt mai numeroase decat "pierderile" tehnologiei clasice. Totusi, arta fotografica cu exprimare grafica se simte mai bine intr-o haina alb-negru care ofera un spatiu mai larg trairilor intense ale omului.
Se mai pot face fotografii alb-negru? Cum?
Simplu: fotografiezi cu o camera digitala, apoi o prelucrezi in programe speciale si obtii absolut tot ce iti doresti: sepia, alb-negru, tonuri de griuri, inlocuiri de culori...Fotografia isi pierde insa din valoarea artistica.
In afara de chipuri si atitudini umane, ce te mai pasioneaza sa fotografiezi?
Daca vorbim la modul teoretic, mi-ar placea sa fotografiez peisaje, chipuri de tarani, detalii de case, obiecte de ceramica, si orice altceva ce-ti permite sa privesti dintr-un alt unghi decat cel obisnuit.
Dens si foarte interesant albumul tau cu scriitori romani si straini editat de Institutul Cultural Roman, a carui conceptie grafica apartine Mihaelei Schiopu.
Ideea aparitiei albumului, mi-a venit in 2003, odata cu cea de-a doua editie a Festivalului "Zile si nopti de literatura", Neptun. Cand am realizat cate personalitati literare universale si romane participa la eveniment, mi-am spus ca ar fi pacat sa nu ramana un document al momentelor respective. De aici a inceput munca de selectie a imaginilor, cautarea unei edituri si a colaboratorilor pentru realizarea lui, totul culminand cu lansarea si punerea lui in circulatie, in 2006.
Crezi ca reprezinti pentru breasla scriitoriceasca o sansa in plus spre a nu fi uitati?
Evident! Acesta este rolul nostru principal: sa fim cronicarii diverselor perioade prin care trece breasla scriitoriceasca, folosind nu hartia si pixul, ci aparatul de fotografiat.
Constat ca in toata lumea fotografia, chiar daca nu mai are datele artistice clasice, face in continuare valuri, are adepti, ia premii, este publicata peste tot. Intr-un cuvant, nu si-a pierdut din frumusete si adevar.
A mai capatat o dimensiune impusa de folosirea ei in absolut toate domeniile, intr-un moment in care omul nu mai are timp pentru citit si atunci prefera un rezumat in imagini, cand orice explicatie e mai usor de inteles si de acceptat folosind fotografia sub diferitele sale valente: aceea de "document" folosit in exces.
Vei continua in acelasi mod? Vei adauga ceva muncii tale de artist fotograf?
Vad activitatea mea viitoare canalizata pe doua directii: prima ar fi prelucrarea imaginilor existente pe filme, pentru a forma o baza de date completa si usor de accesat, si a doua fotografierea in continuare a scriitorilor, si aparitia acestor fotografii in albume si expozitii.
Ai o fotografie preferata, la care te gandesti deseori si o revezi?
Cand ma gandesc la scriitori, ii vizualizez prin cea mai buna fotografie (din punctul meu de vedere), facuta de mine si ar trebui sa fac un album numai cu asemenea cadre. Mi-ai dat o idee! In rest, ce sa spun, nu am neaparat o preferinta.
As vrea, in incheiere, sa-l amintesc pe artistul fotograf Vasile Blendea, atasat si el, pana s-a stins din viata, breslei scriitoricesti, pe care a imortalizat-o cu multa iubire si caldura.