In primul rand, trebuie sa analizam in ce context european se integreaza Romania. Cu alte cuvinte, la ce fel de Europa am aderat.
Europa, dupa insuccesele partiale legate de ratificarea Tratatului constitutional, se gaseste in prezent intr-un moment de pauza, de auto-reflectie. 2007, inceput de curand, inseamna pentru Romania anul aderarii, dar in context mai larg, la scara europeana, 2007 este anul de inceput al unei noi perioade bugetare a Uniunii Europene (2007-2013) si, de asemenea, anul in care liderii europeni si-au propus sa gaseasca o solutie in privinta Tratatului constitutional. In aceste conditii, putem evidentia cateva din provocarile cu care se confrunta actualmente Uniunea Europeana si carora, implicit, Romania va trebui sa le raspunda intr-o maniera cat mai adecvata, dar si specifica.
• Se pune tot mai mult intrebarea daca vocile "pro-integrare", la nivel european nu au pierdut intensitatea din trecut si in ce mod poate fi revigorat interesul cetateanului pentru beneficiile integrarii. In acest context, putem aprecia ca accentul trebuie sa se mute de la nivelul "macro" de pana acum (programe si actiuni guvernamentale sustinute de activitatea parlamentara si a tuturor institutiilor publice, in scopul pregatirii pentru aderare) catre nivelul individual, al cetateanului care trebuie sa sprijine integrarea (ca proces de durata).
In acest sens, un instrument util, de multe ori neinvocat, este Cartea Alba a politicii de comunicare europene, propusa de Comisia Europeana, care reliefeaza responsabilitatea pe care o au statele membre in a comunica cetateanului procesul european. Dar se vor ralia oare cetatenii Europei si, deci, si ai tarii noastre, interesului european comun sau vor ramane mai degraba atasati unor interese, nu atat nationaliste, cat de tip individual (de grup restrans) traditionalist?
• Cat de mult ar trebui sa influenteze opinia publica procesul de luare a deciziilor?
• Daca accentul va fi tot mai mult plasat pe parerile societatii civile, exista oare pericolul ca partidele politice sa fie lasate undeva pe planul al doilea, riscand sa fie transformate intr-o nedorita "veriga slaba" a constructiei europene, cu toate clivajele in raport cu jocul democratiei traditionale, care pot aparea?
• Cine ar trebui sa dea tonul formularii politicilor europene?
• In conditiile in care asistam la o diversificare a ofertei fortei de munca si la dezvoltarea de structuri sociale neeterogene, cum se va rezolva problema pietei locurilor de munca in Uniunea Europeana? Iata un raspuns asteptat si de cetatenii nostri. Raspunsul Bruxelles-ului la aceasta intrebare, stim deja, este Agenda Lisabona. Cu ce rezultate va fi ea aplicata?
• Cum se va rezolva problema securitatii accesului la sursele de energie?
Pe aceasta baza, dezbaterile au atins cateva aspecte cheie legate de viitorul post-aderare al Romaniei:
Avem cateva atuuri:
Spre deosebire de unele state membre UE, in care euro-scepticismul este in crestere, Romania este in mare majoritate pro-europeana, la nivel de convingere personala a cetatenilor ei. Abia acum incepem sa constientizam anumite aspecte: intai, ce asteapta Europa de la noi. Desigur, sa ne insusim la nivel "organic" daca putem spune asa normele, preceptele si spiritul european. Sa devenim in mod firesc europeni si sa ne manifestam ca atare, depasind greoiul proces de "europenizare", mai mult sau mai putin inteles.
Aici, drumul este lung si nu lipsit de dificultati. Principalul risc ar fi acela ca, din teama, comoditate sau un conservatorism prost inteles, sa "golim" in mare masura, aderarea de continut: sa ramanem la nivelul unor reforme "pe hartie", raportate Bruxelles-ului, ca progrese, din cand in cand, facand doar pasi foarte lenti in progresul real al starii de fapt intr-un domeniu sau altul (acesta este unul dintre riscurile cat priveste sectorul justitiei sau cel al sanatatii. In domeniul justitiei, o viziune europeana lasata la nivel de strategie generala, fara capacitate de implementare, fara mecanisme de control, poate deveni chiar periculoasa). Riscam, deci, sa facem pasi prea inceti in efectivitatea aderarii si sa cadem in pacatul formelor fara fond.
Pe de alta parte, Europa asteapta ca Romania sa aiba si sa exprime un punct de vedere de viitor stat membru UE, in conditiile in care in prezent dezbaterile publice despre viitorul Europei, sunt din pacate, rare in Romania. La fel de rare sunt cele atractiv realizate si profesionist intemeiate, cu privire la beneficiile si riscurile aderarii recente a tarii noastre la U.E. Europa asteapta sa afle ce-si doreste Romania dupa aderare, care sunt prioritatile Romaniei post-aderare. Or, asta nu e posibil in afara optiunii cetateanului roman, a dialogului institutionalizat si al consultarii sale. Ceea ce nu prea se intampla. In acest context, fac un apel public la toate institutele, publice sau private, canalele media, personalitatile vietii noastre politice, stiintifice, culturale etc. sa lanseze dezbaterile pe tema identitatii europene a Romaniei, in toate mediile si nivelurile societatii romanesti. Riscul de a rata multe dintre beneficiile integrarii este, altfel, enorm.
Riscuri la nivel european. Checks and balances
Uniunea Europeana insasi nu are o perspectiva prea clara asupra viitorului sau in urmatorii cincisprezece, douazeci de ani, nici in privinta procesului de extindere, nici a solutiilor care sa raspunda globalizarii sau conflictelor - al caror numar exista temerea ca va creste -, inclusiv a celor iscate din lipsa de resurse naturale.
Romania, contrar a ceea ce se intampla acum in viata noastra politica, trebuie sa aiba o viziune coerenta a politicilor interne si a politicii sale externe, in care institutiile sa functioneze eficient, mutand accentul de la discutii sterile, la actiune.
De asemenea, o problema importanta este cea a pregatirii fortei de munca, a calificarii sale superioare (v. textul tratatelor de baza, ca fiind un deziderat esential).
Interesul Romaniei este sa aiba o viziune pe termen lung, dincolo de interesele imediate, care sa fie comunicata romanilor. Lipsesc insa profesionistii care sa formuleze in mod dezinteresat politici in beneficiul tuturor si care sa faca cunoscute interesele Romaniei. Acesta este un aspect. Un altul ar fi cel al adecvarii generale a invatamantului romanesc la cerintele pietei muncii europene - iar aici raman inca multe de facut.
Aderarea aduce provocari numeroase si pentru partidele politice
Partidele politice sunt, raman un motor al procesului democratic european, dar din pacate exista teama ca nou-venitii, deci si noi, nu fac decat sa se alature familiilor politice europene, fara sa aiba o voce proprie, fara a proba (cu foarte rare si notabile exceptii) potentialul de a aduce ceva nou in dezbaterea politica europeana.
Un alt domeniu la care trebuie sa reflectam dincolo de nivelul declarativ ar fi rolul nostru in implementarea politicii europene de vecinatate, precum si contributia noastra la PESC.
UE are o politica comuna in privinta Rusiei, alta pentru Ucraina; politica europeana de vecinatate este necesara, dar la acest moment nu este prea clara viziunea comunitara in privinta Europei de est, ceea ce inseamna ca ne bazam mult pe propria strategie si intelepciune in privinta relatiilor noastre cu Moldova si in privinta definirii clare a rolului pe care Romania vrea sa-l joace in zona Marii Negre. In acest domeniu s-au facut deja pasi semnificativi, de o anume anvergura. Va trebui, in continure, sa vedem exact care este limbajul si viziunea europeana comuna in materie si sa incercam sa afirmam propriile principii si directii de actiune.
Prin urmare, ceea ce este important pentru Romania este sa dezvolte politici pe termen mediu, asa cum este tipic si pentru functionarea Uniunii Europene.
In acest context, nu este deloc clar care sunt fundamentele strategiei noastre post-aderare si cum sunt structurate si intemeiate obiectivele de atins. O dezbatere publica ampla ar fi neaparat necesara. Ea trebuie, intre altele, sa contribuie la ceea ce am putea numi cresterea legitimitatii procesului democratic in UE prin aportul la formularea de politici in care sa se regaseasca atat vocea opiniei publice romanesti, cat si a partidelor politice, cheia unei dezbateri politice europene cu adevarat democratice.
Ar trebui, de asemenea, sa identificam dimensiunea europeana a fiecarei chestiuni importante care tine de peisajul politic, economic, sau social romanesc, asa incat romanii sa se integreze in marea familie europeana, intr-o maniera cat mai lipsita de asperitati sau sincope si benefica pentru ambele parti.