Daca veti citi prezentul articol, inseamna ca acronimul din titlu va spune ceva. E normal.

In orice tara civilizata, asadar si la noi, Ministerul Afacerilor Externe detine un capital prestigios. Potrivit cliseului, serviciul diplomatic este „interfata" dintre Bucuresti si restul lumii. Cureaua de transmisie a interesului national catre comunitatea internationala. Locul din care ne proiectam forta, atita cit este si poate fi. Vehiculul aspiratiei de a fi cunoscuti, respectati, tratati cu incredere. Daca MAE repurteaza succese, acestea se rasfring, treptat, asupra intregii societati. NATO, UE, investitii. Alta viata.

Nu vorbim, totusi, despre o institutie fericita si calma. Comunistii au dispretuit-o, neprecupetind nici un efort pentru a-i desfigura traditia elitara. Trimiteau la post fie activisti proscrisi, fie spioni rudimentari. PCR e cel care a forjat stereotipul proletar al diplomatului „parazit". Din pacate, reflexul luptei de clasa perpetueaza - chiar daca sub forme atenuate - prejudecata conform careia diplomatii sint mereu „rasfatati", in schimbul unor prestatii neclare, daca nu chiar inutile. Care este insa situatia reala?

Pe durata tranzitiei, MAE a functionat ca principal vector de modernizare a culturii politice romanesti. A reusit sa primeneasca generatia dominanta si sa adopte proceduri interne de tip occidental. N-a izbutit, in schimb, sa corecteze defectele noastre de mentalitate. Fiecare nou ministru a luat-o de la zero, cu noi organigrame, noi echipe de conducere si noi ambitii care, in general, nu i-au supravietuit. Pina de curind, angajarile ocoleau concursul public, favorizind infuzia clientelara. Departamentul de comert exterior a fost succesiv plimbat intre MEC si MAE (acum e iarasi afiliat la MEC). In acelasi stil ezitant, Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni a tot facut naveta, pe traseul MAE-Guvern si retur. Institutul Diplomatic Roman – pepiniera viitorului! – a suferit, de asemenea, zapacitoare schimbari de locatie si ajustari de programa.

In sistem functioneaza o respectabila rutina. Sintem deja capabili sa asiguram coerenta mesajelor, sa procesam semnalele primite din afara granitelor si sa reactionam cu acuratetea necesara. MAE poseda o solida expertiza juridica si abilitati comunicationale indelung rafinate. Altele sint problemele. Una ar fi legata de faptul ca majoritatea juniorilor (25-35 de ani) minuiesc doar engleza. Nu mai avem destui cunoscatori de limbi rare (pina si franceza - ce sa mai spunem despre farsi, mongola sau albaneza - tinde spre o asemenea conditie). Alta dificultate tine de impredictibilitatea carierei. Noul val vrea sa lucreze numai in aria UE si NATO. Se dovedeste tot mai greu sa acoperi statele africane, asiatice, latino-americane. Iar daca fluturi principiul alternantei (un post pe fiecare continent), e sigur ca batrineasca „pila" va reusi din nou sa copleseasca regula.

Gestiunea resurselor umane e inca fluida in comparatie cu blocajul logistic din ambasadele „periferice". De acum inainte, Romania va opera diplomatic in echipa UE. Sub raportul euroconformitatii – protocol, spatii de reprezentare, infrastructuri –, diferentele dintre Ambasada Romaniei la Tbilisi si aceea de la Berlin ar trebui, teoretic, sa dispara. Va mai trece insa vreme pina cind dezideratul acestei uniformizari calitative sa poata fi realizat.

Nu voi aborda virajul final inainte de a semnala o alta „buba", si anume relativa incapacitate a liderilor nostri postcomunisti de a separa politica interna de cea externa. Trebuie sa cunosti frustrarile dinauntrul MAE pentru a deplinge corespunzator trauma imixtiunilor „partinice" in corpul diplomatic. Firesc ar fi ca politicienii sa-i respecte mai mult pe diplomati (macar pentru capacitatea lor de a performa, pina si sub obladuirea unor diletanti). Oricum, sper sa apuc ziua cind nici un diplomat roman nu va mai fi obligat sa-si adapteze traseul in functie de culoarea guvernelor. Diplomatii servesc statul roman. Punct. Sa-i ajutam pe planul perfectionarii, sa le acordam demnitatea pe care aceasta meserie complexa o merita, sa-i triem dupa criterii profesionale severe, dar sa-i lasam, pe cit posibil, sa-si indeplineasca misiunea pentru care sint pregatiti.

Natural ca isi exercita si ei dreptul la optiune politica. Sint cetateni ca oricare altii. Au sensibilitati, voteaza, participa la viata cetatii, dar fac asta cu titlu personal, nu oficial. E scandalos sa le pretinzi - prin statut - neutralitate politica si sa-i promovezi, practic, dupa capriciile celor vremelnic aflati la putere. Din fericire (desi adevarul acesta trebuie mereu subliniat), statul roman s-a eliberat de povara ideologiei unice. Tocmai din acest motiv, anacronismul diplomatiei masurate prin „fidelitatea" fata de „linia partidului" se cere suprimat. Consider ca e suficient ca reprezentantii nostri externi sa fie „simpli" patrioti, in acord cu exigentele comunitatii euroatlantice. Tot ce depaseste acest portret e dizgratios si nefast.