Acum 18 ani, pictorul brasovean Liviu Babes isi dadea foc pe o pirtie din Poiana Brasov, in semn de protest fata de sistemul comunist.

Maistrul electrician de la trustul de constructii Brasov, Liviu Babes, are, de azi, o efigie in bronz, de doi metri, ridicata in curtea bisericii din Poiana Brasov. Mai detine, post-mortem, o strada care ii poarta numele, si statutul de erou martir, aprobat de Senat in 1997. Anul trecut a fost asezat pe lista Marilor Romani, gestul lui fiind asemanat de multi cu cel al studentului ceh Jan Palach, care s-a sinucis intr-o piata din Praga, pentru a sfida trupele sovietice. Altii, in schimb, isi amintesc de Liviu Babes drept „nebunul ala care si-a dat foc pe pirtie".

Opriti crima!

„Stop morder, Auschwitz-Brasov", a scris Babes in germana, pe cartonul galben gasit la el dupa ce si-a dat foc. „Nimeni nu a aflat amanuntit cum s-a intimplat in ziua aceea fatala de 2 martie 1989", scrie Mircea Brenciu, in „Martirul", cartea aparuta acum trei ani in memoria pictorului-erou. Explicatia e simpla, iar toti cei care au trecut prin comunism o inteleg: dupa ce masina salvarii a ridicat corpul lui Babes, informatiile despre eveniment au fost blocate de Securitate. „Liviu Babes nu era un om tinar. Era un om de 47 de ani, era maistru, avea o fetita de 11 ani, in timpul liber picta, sculpta, iubea muzica, iubea jazz-ul, Bach, Paganini si Beethoven. Chiar voia sa faca o lucrare in legatura cu «Simfonia a noua». Nu era un dezaxat, un sinucigas. Imediat dupa moartea lui a inceput opera de defaimare, facuta de Securitate. Cu citeva luni inainte de moarte, el si-a depus carnetul de partid. A facut un gest care intr-un fel il explica pe cel din 2 martie 1989. Deci era clar gestul lui de revolta, era evident ca, intr-un fel, el dorea sa-si trezeasca semenii", il descrie si Lucia Hossu Longin, care a realizat un documentar despre gestul pictorului.

Martorii din „Sunday Times"

Informatiile au ajuns insa si la ceilalti romani prin Europa Libera si presa straina. „Stirea am primit-o de la o doamna din Brasov pe care o cheama Valeria Caliman. Primisem o scrisoare de la ea la trei zile dupa gestul tragic al lui Liviu Babes. Am primit apoi stirea si de la Doinea Cornea, cu coordonatele putin gresite. Decalajul de trei zile nu avea importanta in contextul de atunci, cind informatia circula cum circula. Era atit de singular si atit de ciudat in contextul din Romania, in care se putea face si altceva, nu doar gesturi extreme ca acestea, incit l-am pus in contextul cu Palach", povesteste pentru „Cotidianul" N.C. Munteanu, realizator de atunci si pina in prezent la Europa Libera. O agentie straina de stiri a anuntat evenimentul, iar subiectul a fost preluat si de radiourile in limba romana din Occident. De asemenea, la citeva zile dupa martiriul lui Babes, Ion Ratiu povestea in saptaminalul londonez „Sunday Times" ca a vorbit cu martorii oculari de pe pista, Douglas Wallace, un scotian de 24 de ani din Renfrewshire, si George Melvin, din Edinburgh. „Am auzit un geamat si un om cuprins de flacari a aparut din padure. Nu parea ca incearca sa-si stinga cercul de flacari care il cuprinsese. Nu spunea un cuvint. Durerea sa era cumplita, dar, desi trecuse mai mult de un minut de cind il observasem, grabindu-ma sa ajung linga el, nu dadea nici un semn ca ar incerca sa se salveze", i-a spus Wallace lui Ion Ratiu. Turistul scotian a inteles ce se intimplase, desi statul roman si-a trimis reprezentanti, pentru a-i da cadou o haina si o sticla de sampanie, explicindu-i-se ca Babes e „un nebun". In primii ani dupa 1990, ziarele autohtone i-au gasit pe soferul ambulantei Dorel Ananovici si pe asistentul medical Romeo Moldovan, cei care l-au dus pe Liviu Babes la spitalul judetean. Ei au declarat ca, dupa ce au ajuns la spital, „la cinci minute a aparut Securitatea".

Militienii si intrebarile ciudate

Oamenii au aflat de Liviu Babes de la posturile interzise de radio si s-au dus la inmormintare. „A fost ingrozitor de multa lume. Eu

m-am speriat cind am vazut puhoiul acela de oameni", isi aminteste Etelka Babes, sotia pictorului. „Imi amintesc adesea cum am aflat de autoincendierea eroicului Liviu Corneliu Babes: crainicul de la postul de radio Europa Libera a facut vorbire despre aceasta «intimplare», am aflat confirmari si de la citiva colegi discreti", povesteste de altfel doctorul in fizica Alexandru Sofonea. „Cred ca el isi pregatise totul din timp fara ca noi sa bagam de seama. A plecat in Poiana", mai povesteste Etelka Babes despre ziua in care Liviu Babes si-a dat foc. Ea a aflat de intimplare de la doi militieni care au vizitat-o imediat. „Au intrat repede in casa, m-au intrebat cine sint si cu ce ma ocup. Mi-au pus, in orice caz, niste intrebari ciudate. Pe fundalul intrebarilor mele insistente cu «Ce s-a intimplat, ce s-a intimplat?», mi-au raspuns vag ca si-a dat foc, ca a avut o arsura", spune Etelka Babes, care a aflat direct de la spital de moartea sotului ei. Nu i-a vazut insa corpul nici la spital, nici la inmormintare, cosciugul fiind inchis tot timpul.

Fara precizari

„Stiam ca de cazul sotului meu se ocupase procurorul Saramet. M-a primit imediat. Era elegant imbracat, arata frumos. M-a ascultat tot timpul cu atentie. Nu mi-a spus nimica rau, nu m-a dat afara, m-a ascultat pina la sfirsit. Dar precizari despre Cornel nu mi-a dat deloc. Vecinii mi-au marturisit dupa 1990 ca scara blocului meu era tot mereu supravegheata de cineva", completeaza Etelka. „Am discutat cu un fost ofiter de Securitate de la Brasov, care mi-a marturisit ca moartea lui Babes a luat Securitatea prin surprindere, dar ca pe linia Serviciului 2 de contrainformatii economice a inceput de indata anchetarea colegilor lui de serviciu. Au incercat sa ii convinga sau sa scoata de la colegii de munca afirmatii potrivit carora Babes ar fi fost bolnav psihic", explica si Marius Oprea. „De multe ori ii spunea sotiei lui ca simtea ca este un ratat, ca intreg poporul lui. Am vorbit cu sotia lui, care imi povestea ca el venea de la lucru, se oprea lumina in Brasov cite patru-cinci ore. Nu putea sa picteze, nici sa citeasca la o lampa de petrol si insira margele. Si ii spunea ei: «Nu mai pot. Nu pot sa lucrez, nu pot sa citesc, doar sa ascult muzica si sa fac margele». Viata lui era absolut normala, echilibrata. A fost un om care si-a acceptat moartea, sacrificiul si gestul lui sint cu atit mai exceptionale", crede Lucia Hossu Longin.

Cam putin

Azi, in curtea bisericii din Poiana Brasov are loc dezvelirea monumentului inaltat in memoria lui Liviu Babes, o efigie in bronz, de doi metri, conceputa de artistul plastic brasovean George Jipa. Monumentul poarta si un citat din „Martirul", care motiveaza gestul lui Babes: „Acest om s-a autoincendiat pentru a protesta si pentru a atrage atentia oamenilor de pretutindeni ca Romania era un urias lagar de concentrare". Despre memoria sotului ei, Etelka Babes preciza tot in cartea lui Brenciu: „In primele luni, ianuarie-februarie-martie 1990, toata lumea ne asalta cu atentie, cu respect. Lumea se schimbase cumva. Am cistigat un lucru important, insa: putem vorbi liber macar. Cam putin, totusi, pentru sacrificiul atitor oameni la Revolutie. Chiar si pentru ceea ce a facut Cornel este extrem de putin".

Documentare cu obstacole tacute Ideea pentru cartea „Martirul" a venit in 1995, dupa cum spune insusi autorul Mircea Brenciu. „Am scris-o pe parcursul unui an, iar in 2004 a fost lansata, intr-un tiraj destul de redus, de 300 de exemplare. A fost destul de greu sa ma documentez, pentru ca foarte mult timp imaginea lui Babes a fost bine tainuita. Se pare ca el a fost omorit. A murit chiar in seara zilei in care si-a dat foc. Nu se poate asa ceva. Arsii mai rezista citeva zile", spune Brenciu, care s-a bazat in mare parte pe convorbirile cu sotia lui Liviu Babes, pe marturiile unora dintre cei prezenti la incidentul de pe pirtie, dar si pe deductii. Despre circumstantele suspecte ale mortii lui vorbeste si Lucia Hossu Longin: „Doi turisti scotieni l-au salvat, era inca viu. A putut sa si vorbeasca. Din clipa aceea, nu a avut nimeni voie sa-l viziteze la spital, nici sotia, nici fiica. Dupa citeva ore a fost declarata moartea lui".