Filmul "Ticalosii", regizat de Serban Marinescu, despre politica grupurilor de interese si puterea banilor, ii are in distributie pe Stefan Iordache, Dorel Visan sau Horatiu Malaele si va fi lansat in cinematografele din Romania pe 16 martie.
Serban Marinescu semneaza regia si scenariul filmului, inspirat din romanul lui Dinu Sararu, "Ciocoii noi cu bodyguard", iar muzica peliculei a fost realizata de Nelu Ploiesteanu, Marius Mihalache si Orchestra "Sarpele Rosu".
"Filmul este o radiografie fara menajamente a clasei politice post-revolutionare", potrivit unui comunicat de presa. "Politicienii aflati la putere urmaresc prin intermediul Serviciilor Secrete atat pe membrii si finantatorii lor, cat si pe cei din opozitie." Serban Marinescu a spus marti, pentru NewsIn, ca a ales un astfel de subiect pentru ca a simtit ca era momentul pentru o astfel de poveste. "Cand iti alegi un subiect nu tii cont de niste criterii neaparat matematice, sunt lucruri care vin de la sine", a explicat regizorul. Marinescu a mentionat ca filmul nu vorbeste neaparat despre clasa politica romaneasca, ceea ce ar fi dat peliculei un aer provincial. "Sunt chestiuni valabile oriunde, intr-o lume unde banul dicteaza si unde grupurile de interese fac politica. E o chestiune care se potriveste si la noi."
Filmarile pentru "Ticalosii" s-au desfasurat in trei etape din cauza unor probleme de finatare. Au inceput in urma cu doi ani, dupa care s-au intrerupt, s-au reluat dupa sase luni si s-au terminat dupa un an. Realizarea acestui film a adus pe acelasi platou mai multi actori consacrati ca Mircea Albulescu, Gheorghe Dinica, Mitica Popescu, Stefan Iordache, Dorel Visan, Monica Davidescu, Horatiu Malaele sau Mircea Diaconu. Intrebat cum a ales actorii, Marinescu a marturisit ca lucreaza cu acesti actori de multi ani si ca au personalitati potrivite pentru personajele din film. "Nu stiu daca sunt nume mari sau mici, dar sunt actorii potriviti pentru personajele despre care era vorba in povestea mea si a fost o bucurie intalnirea cu ei", a explicat Marinescu. "Singura bucurie pe care ti-o mai poti permite la un film sunt actorii, intalnirea cu ei si munca cu ei, care e creativa si lipsita de apasarile diurne, pentru ca asta chiar iti da putere si optimism", a mai spus Serban Marinescu.
Marinescu a mentionat ca filmul se adreseaza tuturor celor care au dragoste de cinema. "Sper sa fie bine primit, mai ales ca raspunde unor intrebari pe care oamenii si le pun de o buna vreme incoace si dincolo de camasa , eu spun sociala, omeneasca." "Aici e vorba de destine si de o poveste care are talcul ei", a explicat Marinescu.
Serban Marinescu a mai regizat "Moara lu Califar" in 1984, "Cei care platesc cu viata" (1991) si "Cel mai iubit dintre pamanteni" (1992) cu Gheorghe Dinica, Maia Morgenstern sau Victor Rebengiuc.