Somn filosofic

Cobor din somn ca dintr-o antichitate; pasind pe dalele himerice ale orelor moarte, infasurat in amintiri zdrentuite, luate de la telali batjocoritori, si cu privirile ca doua brate suflecate de culoarea noptilor. Pregatit sa-mi recuperez timpul, delapidat in complicitatea perfida a uitarii si neputintei. Inspirat pe departe de Ungaretti, imi simt mintea pe punctul de-a erupe intr-o definitie. Iat-o: somnul e uterul eternitatii in care cu totii suntem contemporani in absenta.

Din transcendenta indecidabila a mortii lui, sacait pana si acolo de enormitatea formularii mele, Rudolf Carnap isi agita stafia pentru a-mi tine o lectie. Mai intai se ia cu mainile de cap, desigur un cap postulat, din nevoia de a-si oferi iluzia ca detine un corespondent organic pentru propriile acte judicative; ma felicita de forma, pentru a-si face si mai usturatoare ironia, dupa care imi recomanda calduros o pauza de gandire in vreun sanatoriu logic vienez, unde in zilele calduroase pulpele asistentelor se itesc, goale ca niste propozitii de protocol, prin ochiurile halatelor, iar ochelarii curantilor par aripi de fluturi transparenti, inghetate-ntr-o optica uluire. Poate ca definitia mea nu e mai potrivita acestei respiratii literare scurte, ca un neg iscoditor pe spranceana unei palide adolescente, insa deocamdata o las asa, expusa oricarei aprecieri.

Si ma intreb, oare am caderea sa numesc timp al meu, acela consumat de inerta mea biologie prin coclaurile lumii utopice a somnului? Caci daca eu imi compun identitatea in contiguitatea constiintei cu mersul timpului, cum as putea sa vorbesc de temporalitatea dormitului ca fiindu-mi proprie, cata vreme atunci sunt evident inconstient? Somnul e tocmai ceva care se petrece cu mine, dar fara adeziunea constientei mele, ceva ce mi se intampla, dar cu conditia suspendarii prestatiei mele intentionale. Eu pot intentiona sa ma culc, asta e drept, dar e clar pentru oricine, care stie ce sens are aceasta trasatura a constiintei, ca nu pot intentiona-liza somnul. Iar atunci, daca eu imi absentez in fenomenul dormirii mele, nu cumva discontinuitatea survenita astfel ma someaza sa renunt la apropierea intervalelor de somn, in cadrul sintezei a posteriorii a identitatii mele treze? Sa spun ca, intrucat eu sunt eu prin reflexia constanta a caracteristicilor mele in constiinta de sine transcendentala, atunci pe perioada tuturor intervalelor de somn, si mai larg de inconstienta, eu nu sunt eu.

Cel putin nu in intelesul, cam restrictiv, pe care il ofera fenomenologia eului.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe