Articolul lui Sorin Lavric, „Handicapul lecturii", din numarul trecut al revistei, a primit replica pe care o publicum maijos (M.V.).


Nu e un paradox ca putem vorbi astazi de benefi-ciul parasirii lecturii si al culturii in genere. Nu este nici macar halucinant. A devenit o amaraciune exprimabila, un fel de a resimti inadecvarea cator-va fata cu ceilalti. Intelectualul se arata lumii drept o ciudatenie, un individ care se ocupa de vise, idea-luri si utopii. Imaginea lui cristalizeaza intr-o for­mula a inutilitatii, a inadaptatului; cand toata lu-mea se ocupa cu ceva concret el rupe ritmul medi-tand la nemurirea sufletului. Care suflet domnilor, ce idealuri?! Ca o biblioteca poate deveni un accident biografic neindurator este o evidenta teribila. Cand tot mai putine familii se gandesc sa-si cumpere o bi­blioteca onorabila, si, credeti-ma, nu e vina lor, ci a marilor producatori de mobila ce imagineaza furni-turi pentru vaze si alte piese de amuzament interior, noi vrem sa facem cultura. Adica se mai gasesc cate unii care tin mortis, ori se incapataneaza sa citeasca, sa studieze si sa viseze la o lume mai buna.


Blasfemia initiativei consta tocmai in Utopia vis-cerala a proiectului. Risti sa devii un personaj stra-niu, risti privirea insidioasa a celorlalti care nu pri-cep de unde vii, pe ce lume traiesti. Sa faci comert cu ideile, sa te intretii cu cimitire de filosofi, teologi, scriitori, savanti de orice fel, compozitori, in-ventatori si visatori, devine un soi de necrofilie.