Silentioasa agonie

Astazi este ziua cea mare a Opozitiei. Si inceputul sfarsitului pentru Traian Basescu. Poate si pentru Guvernul Tariceanu, in eventualitatea in care premierul nu va respecta conditiile puse de PSD. Dintre care cea mai importanta este lepadarea liberalilor de PD. In Parlamentul reunit sunt demarate procedurile menite sa-l puna pe liber pe seful statului. Cel putin pentru o vreme. Nimic din ceea ce s-a intamplat pana acum in plan politic, in Romania ultimilor 17 ani, nu poate fi comparat cu ceea ce urmeaza. Cu alte cuvinte, nici viitorul nu mai e ce-a fost odata. Iar cea mai stranie trasatura a evenimentelor care vor avea loc azi este tacerea absoluta pe care cel aflat in epicentrul momentului o anunta. Basescu nu va face uz de dreptul pe care Constitutia i-l confera si anume acela de a fi prezent la demararea procedurii de suspendare a sa din functie si de a-si exprima in Parlament punctele de vedere. Ce semnificatie poate avea aceasta lipsa aparenta de reactie pentru care a optat ieri seful statului?
Conflictul dintre Basescu si Parlamentul Romaniei este mai important si mai grav, ca eveniment politic, decat razboiul dintre acesta si PSD ori razboiul cu Tariceanu si cu liberalii. Si cred ca este chiar si mai grav decat conflictul pe care seful statului l-a declansat cu presa, in ansamblul ei, escaladat chiar in urma cu cateva zile, cand a spus ca nu se poate baza pe jurnalisti pentru luminarea populatiei si chemarea ei la referendum in sustinerea votului uninominal si va fi nevoit sa mearga din judet in judet si din poarta in poarta. Drum bun! Intr-un stat angajat pe calea democratiei, cea mai importanta institutie este Parlamentul. De aceea, indiferent de natura rafuielilor politice, atacarea in bloc a Legislativului este o crima majora impotriva sistemului pe care romanii l-au adoptat dupa caderea comunismului. In doua randuri, s-a vazut recent ca Basescu si-a ostilizat Parlamentul, in ansamblul lui: cu ocazia modificarii Legii referendumului si a sanctionarii, printr-o motiune simpla, a Monicai Macovei, cand doua treimi dintre parlamentari s-au pronuntat de fapt impotriva punctelor de vedere sustinute de seful statului. Intr-un stat in care presedintele isi indeplineste rolul de mediator intre diversele institutii si forte politice, un asemenea proces ar fi cu neputinta. Nu ar exista absolut nici un motiv pentru ca Parlamentul sa doreasca debarcarea sefului statului. Dar noi nu traim in circumstante normale. Vinovat de aceasta stare de lucruri este cel care a jurat ca va respecta o Constitutie pe care a dorit, din prima clipa, sa o incalce, iar in a doua clipa sa o schimbe, pentru a-si motiva infractiunea.
Din acest razboi, Basescu nu poate castiga. Chiar daca, groggy fiind, va ramane inca pe podium. Pana cand opinia publica ii va arunca prosopul. Prima explicatie a refuzului sau de a asculta si apoi de a vorbi in Parlament este ca a generat o asemenea stare de ostilitate, incat are convingerea ca nu va fi tratat cu respectul pe care si-l doreste. Poate nici macar cu respectul cuvenit pentru cea mai inalta functie in stat. Dar Basescu este un om care traieste din conflicte. Suficient de puternic pentru a incerca sa tina piept unor adversari. Si totusi, astazi el tace. De aceea, eu cred ca exista si un al doilea motiv. Mai profund. Mai grav si chiar mai periculos, prin consecintele lui. Basescu uraste si dispretuieste Parlamentul. Pentru ca trebuie sa imparta cu acesta autoritatea. Si sprijinul populatiei. Si chiar puterea. Si, de aceea, agonia sa debuteaza silentios. Ce va avea de spus, va spune in alta parte.

---

Despre autor: