In urma cu cativa ani, s-au purtat intense polemici in jurul maresalului Ion Antonescu. Multi l-au condamnat si foarte putini i-au luat apararea. Greseau si unii si altii, deoarece nu discutau toate aspectele unei guvernari in urma careia Ion Antonescu a fost pus la zid si executat. Si, mai ales, au trecut foarte usor peste razboiul impotriva Uniunii Sovietice, incat s-a creat o asemenea atmosfera in care cei ce ar fi vrut sa comenteze pe larg campania militara din Est, spre a nu fi acuzati de cine stie mai ce pacate, au fost nevoiti sa incline steagul. Si subiectul a fost evitat, fiind trecut treptat sub tacere. In timp ce inamicii ideii reabilitarii fostului sef al statului se inversunau impotriva unor statui, cerand vehementi scoaterea lor din orice circuit public. Bineinteles, Ion Antonescu nu poate fi absolvit pentru toate excesele guverarii sale, intre care se numara, inainte de toate, comportamentul inuman rezervat populatiei evreiesti. Dar numai urmasii stalinistilor de pe vremuri pot socoti nedrept razboiul impotriva Uniunii Sovietice, de vreme ce aceasta a agresat dureros Romania, cu un an inainte, rapindu-i si parti importante din teritoriu.
Este adevarat, razboiul purtat de Germania impotriva sovieticilor a fost un act neindoielnic de agresiune. Insa razboiul lui Ion Antonescu impotriva acestora a fost un gest militar paralel cu cel al germanilor, care urmarea alte scopuri: reintregirea tarii si asigurarea securitatii Romaniei, atat la data aceea, cat si pentru viitor. Faptul ca intentiile lui nu s-au implinit este o alta poveste. Invinsii, dupa cum prea bine se stie, nu au niciodata dreptate. Interesant este faptul ca ignorarea de catre comentatorii perioadei a razboiului impotriva Uniunii Sovietice arunca in ceata si intelegerea lor fata de conditiile instaurarii in Romania a regimului comunist, cel mai dur din Europa rasariteana. Daca ungurii, spre exemplu, au luptat si n-au prea luptat in campania militara din est, cautand in permanenta pretexte sa se sustraga unei implicari prea serioase in eveniment, romanii au fost singurii vecini ai Uniunii Sovietice care s-au batut cu decizie, pana la cele mai indepartate obiective ale unei campanii compromise de incapatanarea lui Hitler de a conduce razboiul impotriva opiniilor generalilor sai. Si trebuia sa fim pedepsiti. Fiind pedepsit, cu aceasta ocazie, si eroismul ofiterilor si soldatilor prestat in conditii dure de front.
Pledoariile celor ce considera ca nu trebuia sa depasim Nistrul nu au nici o valoare, pentru ca razboiul nu este o nunta la care unii participantii benchetuiesc ce benchetuiesc si apoi se pot ridica de la masa, cand s-au saturat de fripturi si sarmale, ca sa se dedice siestei. Fie ca treceam Nistru, fie ca nu-l treceam, Romania tot ar fi fost ocupata de armatele ruse si nu-l putem socoti vinovat pe Ion Antonescu pentru faptul ca i-ar fi adus pe sovietici in tara. Acesta nu putea banui indiferenta americanilor de la incheierea ostilitatilor fata de tot ce se intampla in Europa rasariteana si nici nu-si inchipuia ca englezii vor ajunge la ticalosia de a se angaja in intelegeri oneroase cu rusii, pe spinarea invinsilor.
La intrebarea care ni s-a pus obsedant, de ce i-am atacat pe sovietici, putem raspunde si noi cu o intrebare: de ce America si Marea Britanie au declansat impotriva Moscovei un indarjit razboi rece, dupa incheierea razboiului cald si din cand in cand chiar fierbinte? Era Uniunea Sovietica mai pacifista in anii ’40 decat in anii ’50 si ’60? Hai sa fim ceva mai seriosi! In consecinta, instalarea in Romania a celui mai dur regim comunist nu putea sa depinda de clarviziunea unuia sau a altuia dintre protagonistii momentului. Putin le pasa sovieticilor de soarta ingrata a evreilor romani din anii razboiului, cu atat mai mult cu cat evreii erau prigoniti si la ei si, intr-un viitor apropiat, vor fi supusi unor represalii si mai severe. Ei doreau condamnarea lui Ion Antonescu pentru lupta purtata de acesta in rasarit, de la Nistru pana la Stalingrad si in Caucaz si pentru contributia romanilor la caderea Odessei si Sevastopolului. Si au sosit in aceasta tara cu o garnitura intreaga de substitute, atat pentru conducerea statului, cat si pentru schimbarea caracterului institutiilor lui si nu s-au lasat pana cand Ion Antonescu nu a fost condamnat la moarte si dus in fata plutonului de executie. Mai neted spus, sovieticii au venit aici cu ganduri de razbunare, din care a rezultat si natura speciala a regimului comunist din aceasta tara, ajunsa sub ocupatia lor militara.
Cu alte cuvinte, nu avem nimic impotriva celor ce comenteaza si infiereaza excesele guvernarii lui Ion Antonescu, dar ii rugam sa fie ceva mai atenti cand supun unui tratament similar si razboiul impotriva Uniunii Sovieticii. Fiind anormal ca tocmai noi, romanii, sa ne judecam optiunile de pe vremuri prin prisma opiniilor tendintelor tendentioase ale istoricilor de la Moscova sau ale unor istorici din Occident, prea putin informati asupra a ceea ce s-a intamplat in aceasta parte a lumii in timpul dat.
Timp de cateva generatii, istoricii din Occident vor fi mereu solidari cu sovieticii, spre eludarea adevarului ca guvernantii lor din epoca au permis Moscovei sa se intinda peste o jumatate din Europa. Prea putini
s-au sesizat asupra acestui aspect al lucrurilor, si nu prea sunt semne ca parerile lor personale vor deveni si act oficial. Ca sa nu mai vorbim si de faptul ca nu devenim mai inzestrati cu mentalitatile Occidentului, caciulindu-se in fata tuturor cacealmalelor lui.