Relatia dintre actori si cei care le comenteaza prestatia fluctueaza in Romania intre adoratie si indiferenta.

In numarul 359 al revistei „Observator Cultural", criticul de teatru Iulia Popovici lansa o tema de discutie care a aprins spiritele criticilor de teatru din Anglia, pe blogul cotidianului „The Guardian". Era vorba despre relatia dintre critici si artisti si despre raportul corect dintre cele doua tagme. In finalul articolului intitulat „Teatru. Din nou, despre arte si prietenie", Iulia Popovici se declara extrem de sceptica in legatura cu posibilitatea unei astfel de dezbateri in mediul artistic romanesc: „Ma indoiesc serios de posibilitatea de a vedea la noi o dezbatere de o asemenea amploare pe o tema la fel de actuala la Londra ca si la Bucuresti, pe un ton la fel de civilizat-analitic. Cum ar fi ca noi toti sa putem face in orice moment astfel de declaratii de principii, despre cine sintem, in ce credem, de ce, cum si pentru cine scriem". „Cotidianul" a incercat sa provoace criticii romani de teatru la un astfel de moment al adevarului.

Apropierea e riscanta, dar inevitabila

Prima care vorbeste despre raporturile de fapt sau de dorit dintre creatorii de teatru si criticii lor e chiar Iulia Popovici: „Nu stiu cit de recomandabil e ca un critic sa fie apropiat de actori/regizori, dar la noi e inevitabil". Lucrurile stau asa pentru ca nu poti fi un critic bun, crede Popovici, daca nu stii cum se „manufactureaza" teatrul. Iar cel mai bun instructaj e cel facut la fata locului. Experienta de critic i-a demonstrat ca riscul numarul unu al documentarii direct de pe teren e „strins legat de erodarea respectului profesional": „In cele citeva ocazii in care am fost atacata, iar cronicile mele contestate, cei care au facut-o au fost oameni cu care aveam o relatie personala si care ajungeau sa-mi reproseze cafeaua bauta impreuna".

Orgoliul strica prietenia

De ce prietenia dintre critici si artisti se rupe invariabil? De vina e, in opinia Ilenei Lucaciu, orgoliul excesiv al tuturor, orgoliu care nu de putine ori face comunicarea imposibila. Cu toate astea, la intrebarea privind relatia ideala dintre critici si artisti, criticii afirma in cor: comunicarea este raspunsul.

„Artistii, ca si criticii, sint in slujba teatrului si publicului sau, deci este strict necesara comunicarea dintre ei", crede Ileana Lucaciu. „Criticul poate fi un sfatuitor al regizorului si chiar al actorilor si in urma experientei sale ca «spectator» cu numeroase vizionari la activ. Poate si sugera subiecte pentru proiectul unei premiere, poate oferi date documentare necesare. La noi, intre cele doua tabere lipseste comunicarea", constata criticul. Avantajele unei relatii de cel putin buna convietuire se vad in primul rind la contactul publicului cu spectacolul, explica Ileana Lucaciu, dar si in mass-media sau in aprecierile din festivaluri.

Relatia ideala e de mai multe feluri

Pentru Iulia Popovici, ideala ar fi acea relatie in care „pe critic sa nu-l doara inima sa comenteze negativ performanta artistului cu care si-a petrecut Revelionul, chiar stiind ca va primi telefoane mustratoare a doua zi". Adrian Mihalache vede relatia perfecta ca fiind una de opozitie constructiva: „Cei doi ar putea sa discute direct, intr-un cadru informal", e de parere criticul, „dar nu trebuie sa incheie pacte de neagresiune sau aliante strategice". In orice caz, criticul nu este nici agent PR, nici coach pentru artist, iar nici artistul nu este un pretext pentru etalarea eruditiei criticului.

Prietenie, dar cu limite

De dorit ar fi o relatie de parteneriat pe picior de egalitate, sugereaza Alice Georgescu. Sau una bazata pe un dialog real, asa cum recomanda Mihaela Michailov. Ideal ar fi, crede criticul, ca toata lumea sa-si cunoasca foarte bine limitele. „Prietenia dintre critic si artist nu e un negot de influenta, ci un dialog matur asumat. Ii faci cel mai mare rau unui artist atunci cind, fiindu-i prieten, nu-i spui exact ce crezi despre spectacolul creat. Cind relatia de prietenie se transforma in viciu de judecata, ea devine o relatie de compromis critic, as spune chiar o relatie toxica." Modelul de relatie propus de Magdalena Boiangiu ar trebui sa se bazeze pe sinceritate si buna-credinta, dar si pe „capacitatea criticului de a intelege idei cu care nu este de acord, de a fi permeabil la structuri cu care nu e obisnuit si nici n-ar dori sa se obisnuiasca".

Injuraturi cu amendamente

Pentru Iulia Popovici, meseria de critic presupune o pozitie „profund ingrata", care iti cere sa vorbesti si pentru artisti, dar si pentru public. Si s-o faci cit mai nepartinitor cu putinta, chiar daca e inevitabil ca ambele tabere sa te injure. Practica „injuraturilor" nu trebuie amendata, crede criticul, ci doar corectata in punctele esentiale: „Ar fi spre sanatatea tuturor ca aceste injuraturi sa nu ajunga niciodata la atacuri la persoana, contestarea legitimitatii si a dreptului de a te pronunta".

Popovici constata ca, pentru cei mai multi oameni de teatru din Romania, criticii sint un fel de functionari care trebuie sa-i aprobe neconditionat. Partea proasta pe care nu se sfieste s-o denunte este ca unii critici chiar isi iau rolul de functionar in serios. Ca si cum acuzatiile artistilor n-ar fi suficiente, criticii se descalifica unul pe altul, acuzindu-se reciproc de impostura si incompetenta.

In urma constatarilor, Iulia Popovici trage niste concluzii dezarmante: „In Romania, critica nu are legitimitate, iar criticii nu sint respectati".

Declaratii de principii Valorile dupa care se ghideaza Adrian Manolache sint: „Dragostea pentru obiectul de arta, interesul pentru creator, pasiunea pentru comentariu". Nu ar sacrifica niciodata: „Independenta in opinii, distantarea de avantaje, refuzul compromisului in materie de gust estetic". Pentru ca un spectacol de teatru sa fie validat de Ileana Lucaciu, e obligatoriu sa transmita emotie, dar sa si provoace publicul sa-si puna probleme. Pentru critic, foarte important e ca un spectacol sa fie conceput si realizat intr-un mod credibil. Principiul de la care Alice Georgescu nu ar abdica sub nici o forma este sa scrie intotdeauna ceea ce crede, incercind sa nu raneasca prea tare pe nimeni, „minus impostorii agresivi". Valorile tari in care crede Mihaela Michailov sint „onestitatea estetica si consecventa criteriilor analitice". Magdalena Boiangiu nu are table de legi prestabilite: „Principiul meu e ca n-am principii, fiecare spectacol si fiecare creator isi impun criteriile dupa care pot fi judecati. Ma straduiesc sa nu comit nedreptati". Iulia Popovici pretuieste onestitatea si marturiseste ca vrea sa inteleaga si sa lamureasca spectatorii.