Parlamentul va discuta astazi cererea PSD de suspendare a lui Traian Basescu din functia de presedinte al Romaniei. Invitat la sedinta, Traian Basescu a refuzat oferta facuta, mai ales ca prezenta sa nu este obligatorie.
La ora 9.30 plenul va asculta cererea de suspendare intocmita de pesedisti. Presedintele Traian Basescu ar putea participa astazi la sedinta de Guvern, au sustinut surse oficiale citate de Mediafax.
Comisia apare daca nu sunt probe
Urmatorul pas va fi consultarea Parlamentului in ceea ce priveste probele (daca sunt sau nu suficiente). In situatia in care se considera ca nu sunt suficiente probe atunci se poate infiinta o comisie parlamentara de ancheta. Pentru acceptarea ei sunt necesare 235 de voturi, comisia urmand sa aiba in componenta 15 membri si un termen de activitate "foarte strans", de maximum doua saptamani. Daca se infiinteaza, comisia va intocmi un raport pe care il va prezenta Birourilor Permanente. Conducerea Parlamentului va trimite apoi acest raport, impreuna cu materialul PSD, Curtii Constitutionale.
Doar o sesizare serioasa ajunge la Curte
Daca majoritatea senatorilor si deputatilor va decide ca sesizarea este bine fundamentata, atunci Birourile Permanente reunite vor trimite la Curtea Constitutionala documentul initiat de PSD. Curtea va trebui sa dea un raspuns pe marginea sesizarii PSD in termen de 30 de zile, avizul sau fiind insa consultativ si nu obligatoriu pentru Parlament. Dupa raspunsul Curtii, parlamentarii vor decide, in plen, prin vot, daca presedintele trebuie sau nu sa fie suspendat din functie. Daca votul va fi pozitiv, atunci, in 30 de zile, trebuie declansat un referendum pe aceasta tema.
PC vrea ancheta
Varianta unei Comisii de ancheta a fost avansata prima oara de catre PSD si imbratisata imediat de toate partidele din Opozitie. Dupa un timp insa, Mircea Geoana a ajuns la concluzia ca partidul nu trebuie sa ceara infiintarea unei "Comisii Watergate" pe motiv de intarziere a procesului de suspendare. De altfel, o astfel de comisie ar arata ca pesedistii nu sunt suficienti de siguri pe argumentele folosite de ei in suspendare si ar avea nevoie de o confirmare in acest sens. Astfel incat, PSD a decis ca nu e cazul sa ceara comisie parlamentara dar va sprijini un astfel de demers venit din partea oricarui grup parlamentar. PNL a anuntat ca nu va sustine in Parlament demersurile Opozitiei de a organiza un referendum pentru suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu. Udemeristii au anuntat si ei ca nu vor sprijini demersul PSD de suspendare a presedintelui. PD si PLD s-au declarat sustinatori ai sefului statului si au contestat vehement actiunea Opozitiei. Singurii care s-au declarat favorabili suspendarii si l-au atacat din rasputeri pe Basescu au fost peremistii si conservatorii. PC a anuntat deja ca va cere o comisie de ancheta. In cazul in care se va aproba o astfel de cerere, durata va fi de maximum trei luni. Comisia va analiza daca presedintele a incalcat Constitutia. ( Roxana ANDRONIC, Raluca PAPADOPOL)
n
Corlatean: "Sunt democrati care vor vota suspendarea"
S-a discutat in PSD, mai mult la nivel oficial, scenariul ca, printr-o interpretare a legii, sa fie repetat referendumul de suspendare a presedintelui, in cazul in care nu vor veni la vot noua milioane de alegatori...
Nu este un scenariu, este o ipoteza reala. Si se bazeaza pe absenta din Legea Referendumului a unor norme care sa prevada explicit ce se intampla mai departe. (n.r. - in cazul in care nu se prezinta la vot jumatate plus unu din numarul alegatorilor). Plecand de la aceasta idee, in ipoteza nevalidarii referendumului, exista interpretarea juridica ce poate spune ca daca presedintele a fost suspendat de Parlament, sa mai ramana suspendat o perioada. Exista aceasta posibilitate. In absenta unui scrutin valabil, starea de suspendare sa se mentina pana la repetarea referendumului.
Credeti ca aceasta ipoteza de lucru este motivul pentru care PD a decis sa mai sesizeze o data Curtea Constitutionala, in urma ultimelor modificari aduse Legii referendumului in Camera Deputatilor? Le e teama de o astfel de interpretare a legii?
Vreau sa va spun ca la nivelul reprezentantilor PD exista o stare de teama fata de ceea ce se va putea intampla. Am avut discutii cu parlamentari ai PD. Mi-au spus ca la nivelul unora dintre colegii lor se manifesta o stare de sufocare...
Adica ce ii sufoca?
S-au saturat de presiunea pusa de presedintele Traian Basescu asupra PD si asupra liderilor PD. Mai mult, se pare ca la Cotroceni s-ar instrumenta dosare pentru a asigura controlul asupra liderilor PD. Daca este asa, situatia este mai grava decat ne-am imaginat si este un motiv suplimentar pentru a-l suspenda pe Traian Basescu. In plus, unii dintre parlamentarii PD ar fi chiar dispusi la un vot pozitiv in ceea ce priveste suspendarea presedintelui.
Dar ce credeti ca se va intampla astazi in Parlament?
Va exista materialul acuzator, se vor face dezbateri preliminare si se va lua o decizie cu privire la sesizarea Curtii Constitutionale sau infiintarea unei comisii de ancheta. Va asigur ca procesul de suspendare nu se va stopa. Este important sa semnalam public, in Parlament, comportamentul neconstitutional al presedintelui si ca acest comportament nu va fi acceptat. Daca s-ar stopa suspendarea, atunci am da un cec in alb acestei atitudini. Epoca abuzurilor trebuie sa se termine si trebuie sa scapam de complexul de lider providential care rezolva totul in societate.
Sa discutam un pic despre ministrul Justitiei, Monica Macovei, tinand cont ca astazi (n.r. - marti) are loc un miting pentru sustinerea ei.
Faptul ca Macovei face o confuzie intre soarta personala si reforma Justitiei nu-i face cinste. Noi am cerut premierului sa o demita tinand cont de adoptarea motiunii simple in Senat. Chiar daca nu produce o obligatie juridica - conform deciziei Curtii Constitutionale - politic semnalul dat de Parlament este extrem de serios si as spune ca premierul ar da dovada de lipsa de responsabilitate politica si nerealism daca la restructurarea Guvernului ar mentine-o la minister. Am mai spus ca un guvern restructurat pe schema PNL-PD nu va obtine voturile PSD.
Ati spus ca PSD va boicota prezenta Monicai Macovei in Parlament. Concret, cum veti proceda?
Nu va mai exista un dialog. Formele sunt multiple, plecand de la amendarea legilor sale care sa schimbe practic fondul proiectelor de lege, la respingerea lor sau chiar la neparticiparea la dezbateri. (Interviu realizat de Roxana ANDRONIC si Carmen EPURAN)
Presedintele refuza Parlamentul
"Prezenta mea nu este necesara"
Presedintele Traian Basescu a anuntat ieri, printr-o scrisoare, Parlamentul Romaniei, ca prezenta sa astazi in fata celor doua Camere ale Parlamentului nu este necesara. "Admit dreptul constitutional al Parlamentului de a recurge la un asemenea gest politic", sustine Basescu, adaugand: "Apreciez insa ca prezenta mea in Parlament, cu aceasta ocazie, nu este necesara". "Consider ca toate actiunile si declaratiile pe care le-am facut de la inceputul mandatului meu, in calitate de presedinte al Romaniei, sunt conforme cu ordinea constitutionala", arata seful statului in documentul trimis Parlamentului. El subliniaza: "Avizul Curtii Constitutionale va lamuri daca faptele ce mi se imputa reprezinta sau nu <<incalcari grave ale Constitutiei>>, asa cum votul membrilor Parlamentului va clarifica situatia raporturilor mele cu aceasta institutie, iar votul popular, in cazul unui referendum, va confirma sau nu temeinicia demersului politic initiat de cei 182 de senatori si deputati". "Va asigur ca imi doresc in continuare o relatie corecta cu Parlamentul, care sa serveasca consolidarea statului de drept si realizarea interesului national", mai spune presedintele in scrisoare. (Anca HRIBAN)
Vadim s-a enervat
Presedintele PRM Corneliu Vadim Tudor a calificat ieri drept "aroganta" scrisoarea prin care Traian Basescu
i-a informat pe presedintii celor doua Camere ca nu va fi prezent la sedinta Parlamentului in care se va discuta suspendarea sa din functie. Vadim Tudor a precizat ca PRM, PSD si PC "se mentin pe pozitii" in ceea ce priveste suspendarea lui Traian Basescu din functia de presedinte. El a apreciat ca Basescu "dezonoreaza grav" functia de sef de stat si a aratat ca un sef de stat trebuie sa tina minte trei reguli: "ca el conduce oameni, ca el conduce dupa legi si ca el nu conduce vesnic". Liderul PRM a mai tinut sa-i informeze pe ziaristi ca urmeaza sa discute cu Mircea Geoana pe subiectul Comisiei de ancheta. (R.G.)
Ponta se simte nerespectat
Vicepresedintele PSD Victor Ponta a declarat ieri ca decizia presedintelui Traian Basescu de a nu se prezenta in fata Parlamentului la dezbaterea propunerii privind suspendarea sa din functie reprezinta o lipsa de respect fata de institutii. Ponta a aratat ca presedintele Traian Basescu nu avea, de fapt, obligatia legala de a se prezenta in fata Parlamentului, dar a apreciat ca nici un alt presedinte care a fost, pana in prezent, in Romania, precum nici un alt presedinte din Europa nu s-ar fi comportat la fel fata de institutia Parlamentului. "Nu ma uimeste decizia lui Traian Basescu. Aceasta decizie este o lipsa de respect fata de institutii. Oricum, in Parlament sunt si prieteni, si neprieteni", a spus Ponta, citat de Mediafax. (R.A.)
Voiculescu a gasit trei capete de acuzare
Conservatorii au preluat ideea pesedistilor, abandonata deja, si au anuntat ca vor propune in plenul Parlamentului infiintarea unei comisii de ancheta pentru verificarea argumentelor privind suspendarea presedintelui Traian Basescu. Initiativa PC vine la numai o zi dupa ce PSD a anuntat ca nu va propune infiintarea unei astfel de comisii, dar va sustine instituirea acesteia daca vor exista propuneri din partea altor partide. Liderul PC Dan Voiculescu a anuntat ca aceasta comisie, in cazul in care va fi infiintata, urmeaza sa ancheteze si cele trei capete de acuzare formulate de conservatori la adresa presedintelui: subminarea economiei nationale, fals in declaratii si uz de fals, precum si trafic de influenta. (V.D.)