A venit timpul sa inceapa pregatirile pentru o conferinta internationala care sa stabileasca cum va arata finalul politic al razboiului din Irak. Orice s-ar intampla, o faza diplomatica este necesara, argumenteaza fostul secretar de stat al SUA, Henry A. Kissinger, intr-un articol aparut pe 25 februarie pe portalul Tribune Media Services.
Potrivit lui Kissinger tensiunile interne din Irak vor continua sa tenteze interventiile straine si nu vor putea fi combatute eficient in absenta unor principii stabilite.
America este condamnata sa resolve problema irakiana. Kissinger avertizeaza ca daca SUA vor esua in a-si indeplini obiectivele nici o tara cu o populatie musulmana semnificativa nu va putea scapa de consecinte: nici Indonezia (cu cea mai mare populatie musulmana din lume), nici India (locul doi dupa Indonezia), nici Turcia, Malayezia, Pakistanul, sau orice alta tara din vestul Europei, nici macar Rusia, cu sudul sau musulman, si in final, nici China. Totodata persistenta starii de instabilitate din acesta zona petrolifera a lumii va avea un impact zdrobitor asupra economiei globale, in special asupra economiilor tarilor industrializate.
Ca si Zbignew Brzezinski si Kissinger propune o schimbare a atitudinii SUA fata de Siria si Iran. El critica ignorarea in fapte a solutiei diplomatice pentru Orientul Mijlociu: "nici un rezultat in partea araba a lumii nu se poate baza exclusiv pe impunerea fortei militare" precizand ca "diplomatia trebuie intotdeauna tratata ca o parte integranta a strategiei pentru Irak". Potrivit lui Kissinger, cel mai bun impuls pentru o diplomatie serioasa in privinta Irakului este recurgerea la o conferinta internationala. Cadrul politic trebuie creat de tari care vor contribui la rezultat. Printre acestea se vor numara membrii permanenti ai Consiliului de Securitate, vecinii Irakului, tari islamice importante asemenea Indiei, Pakistanului, Indoneziei si Malayeziei, si consumatori de petrol importanti cum ar fi China si Japonia.
Desi divizate de numeroase interese conflictuale, aceste tari trebuie sa aiba preocuparea comuna de a preveni fanatismul islamic care ar conduce lumea catre conflicte tot mai extinse.
Potrivit lui Kissinge conferinta internationala ar trebui sa reprezinte o ocazie de a depasi tensiunile dintre factiunile conflictuale din Irak pentru asigurarea unor rezerve stabile de energie. El estimeaza ca o astfel de conferinta ar reprezenta, de asemenea, cel mai bun cadru pentru transferul puterii din mainile ocupatiei militare americane, dar si, paradoxal, pentru negocierile bilaterale cu Siria si Iranul.
Totusi, Kissinger considera ca o retragere unilaterala din Irak dupa un plan cu date fixe, indiferenta fata de situatia prezenta la fata locului, nu ar fi de bun augur pentru viitorul Orientului Mijlociu.
In incheiere Kissinger adauga ca dorinta celorlalte state de a participa la un astfel de efort depinde in mod semnificativ de evaluarea acestora asupra echilibrului puterii din Orientul Mijlociu, dupa sfarsitul razboiului din Irak.