Sfidarea

Este o sfidare a opiniei publice sa te erijezi in reprezentant al societatii civile si sa executi, sub aceasta pretinsa calitate, un balet politic. Este o sfidare a opiniei publice sa simulezi un pericol iminent al ofensivei impotriva coruptiei numai si numai pentru a apara o persoana de care esti legat printr-un intreg paienjenis de interese. Este pur si simplu o batjocura ca sase organizatii nonguvernamentale, dintre care trei sunt cvasi-necunoscute, sa isi permita sa se adreseze natiunii in numele a sute de organizatii care nu le-au dat acest mandat. Pentru a face acelasi lucru. Aparand un ministru pus in aceasta functie de un partid si care, in mod direct sau indirect, a utilizat banii publici pentru a sustine respectivele ONG-uri. Cum sa fie, in substanta lor, organizatii anti-guvernamentale cele a caror existenta depinde de mila statului? In speta pe care o tratam, mai rau chiar: stau cu mana intinsa la un ministru care, culmea, pretinde ca ar fi al Justitiei. Dar cea mai mare sfidare este sa te cocoti in fruntea puritatii si anti-lichelismului cand, de fapt, nu esti decat un dalmatian. Am dat cat am putut de succint si de bine o definitie a unui idol care s-a dovedit a fi fals. El se numeste Gabriel Liiceanu si este inspiratorul unei ciudate demonstratii care are loc azi, in Piata Universitatii, la o ora a traficului de varf, intr-o tentativa de a-i prosti pe cetateni, pentru a sustine un alt simbol de lut, la fel de fals. Care este fosta procuroare Monica Macovei, ajunsa, gratie lui Traian Basescu si Partidului Democrat, detinator al portofoliului Justitiei. De la inaltimea caruia se lupta in favoarea protectorilor ei cu adversarii politici. Prin dosare ticluite de doi-trei dintre fostii ei colegi. De procurori. Asociatia Magistratilor din Romania, deci practic covarsitoarea majoritate a subordonatilor ministresei, care a stiut sa-si faca un lobby subtire in strainatate si in propria gasca de prieteni, o acuza pentru repetate tentative de a subordona politic Justitia. Cu alte cuvinte, de a o corupe. Dar drama dramelor, cutremuratoare daca nu ar fi atat de dezgustatoare, este imaginea cu totul si cu totul noua, extrem de urata, pe care ne-o infatiseaza Gabriel Liiceanu. Cel care devenise, pentru noi, un simbol. Un vector al moralitatii. De la a carei inaltime a organizat recent si un manifest pro-Basescu.
Daca filozoful Gabriel Liiceanu nu l-a plagiat pe maestrul sau, Martin Heidegger, atunci nu mai exista decat o singura explicatie a ceea ce avem in fata ochilor. Si anume ca Heidegger l-a plagiat pe Liiceanu. Ceea ce chiar si cei mai infocati sustinatori ai acestuia din urma - daca, dupa punerea probelor pe masa, ei mai exista cu adevarat - vor fi siliti sa admita ca este imposibil. Cu alte cuvinte, Liiceanu a savarsit, prin plagiat, cea mai monstruoasa crima pe care o poate face un carturar. Sa fure ceva din opera altuia. Le garantez cititorilor ca dezvaluirea pe care o publicam a fost verificata si rasverificata. Proba este zdrobitoare. Dar, din pacate, nu este singura actiune de acest fel pusa la cale de campionul moralitatii post-decembriste din Romania. Si ne vom simti obligati, de dragul adevarului, sa revenim asupra acestei teme. Dar, pana atunci, le vom oferi tot astazi celor care ne citesc o mostra de autocenzura. Acelasi Liiceanu, care ridica osanale marxism-leninismului sub Ceausescu, isi prezinta acum publicului opera revazuta. Fara osanale. Le-a eliminat pur si simplu. Ca si cand ele nu ar fi fost creatia lui. Contributia sa la "victoria" ideologiei comuniste. Si nu-mi pot reprima amintirea teribilului eseu despre lichele.
P.S. Am gresit ieri in ceea ce-l priveste pe Patapievici. Situatia e mai grava. Institutul pe care-l conduce e creatia Cotrocenilor. Si banii tot de acolo vin.

---

Despre autor: