• interviu cu plasticianul american Dumitru Ivan

Dupa 23 de ani de exil in SUA, artistul plastic Dumitru Ivan, ardelean, cu o biografie de creatie de peste patru decenii a revenit cu cateva expozitii in Capitala si la Cluj Napoca. Stabilit la New York, Dumitru Ivan a avut intre timp un numar important de expozitii si o activitate de creatie sustinuta. Membru al UAP si al Galeriei Ward Nasse de la New York , Dumitru Ivan realizeaza o pictura de factura muzicala. Orchestrarea spatiului pictural printr-o subtila si rafinata imbinare a formelor si nuantelor in imagini exclusive bidimensionale exceleaza prin nenumarate aluzii conceptuale.
- Expozitiile de la Bucuresti si Cluj Napoca sunt primele dupa o mare absenta de pe simezele romanesti. In afara reluarii unui circuit cultural firesc aceste evenimente mai au si alte conotatii?
- Dupa o absenta de peste 23 de ani din peisajul romanesc, 23 de ani e mult, insa nu am lipsit din galeriile aflate in drumul meu de exilat. Am expus inca din ’83 in Germania, la Heidelberg, iar incepand din ‘84 am ajuns in SUA, unde in fiecare an am expus cel putin o data sau de doua ori in galerii. Dupa ’89 mi s-a recunoscut calitatea de membru UAP, eu fiind membru din 1966, tot de atunci platind cotizatiile. In anul 2004 am simtit dorinta sa expun in tara.Sunt fericit ca m-am reintalnit astfel cu vechii mei prieteni. Cu multa caldura conducerea Muzeului National de Arta mi-a oferit sali pentru expunere. Ma bucur de intalnirea cu publicul clujean din generatia mea si sigur si intalnirea cu cei mai tineri.
- As vrea sa ne vorbesti putin despre cele mai semnificative etape ale biografiei tale artistice . Cum a modificat viata in exil discursul artistic?
- Important a fost ca dubla mea viata artistica nu a mai existat in exil. Nu a mai fost nevoie sa produc ceva pentru expozitiile oficiale din tara, care, asa cum stim cu totii, trebuia sa infatiseze "viata luminoasa" de atunci, iar in atelier sa fac pictura mea, pe care o vedea un grup restrans de prieteni.Vreau sa subliniez ca incercam cu diverse subterfugii sa nu ajung la proletcultismul degradant. De multe ori, titlul lucrarii salva subiectul.
- Cum vede omul si pictorul Dumitru Ivan astazi Romania, politic, si in plan spiritual?
- Sunt cetatean roman, iubesc Romania, sunt mandru ca sunt roman, nu m-am ferit niciodata, in nici o imprejurare, sa subliniez acest lucru. Schimbarile produse dupa ’89 au fost esentiale. Romania beneficiaza de o intelectualitate de cea mai inalta si nobila calitate. Mai ales o generatie tanara, apreciata peste tot in lume.
- Ai unele proiecte privind reintegrarea in circuitul artistic national a creatiei tale ?
- Sigur, fiecare artist incearca sa iasa dintr-un traditionalism strict, sa nu spun provincialism. Nu pot sa nu ma gandesc cu bucurie si cu mare mandrie la maestrii si dascalii de mare clasa pe care i-am cunoscut. Ei au reusit sa iasa din tipare, putand sa ne reprezinte oriunde in lume. Pacat insa ca scoala romanesca de arte plastice si reprezentantii ilustri ai ei nu sunt cunoscuti in Europa, ce sa mai vorbim in America. Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Corneliu Baba, Eugen Schileru, Ion Frunzetti, sunt doar cativa dintre varfurile artei plastice contemporane, dascali, teoreticieni si maestri de mare clasa. Eu incerc sa ies de sub tipar. Doresc ca ceea ce fac sa fie expus in lume. Brancusi e roman, insa nu e national ci universal, apreciat si idolatrizat pe toate meridianele.
- Cum priveste publicul american arta ta?
- Publicul american este dispus sa receptioneze si sa inteleaga mesajul oricarui artist. Nu este snob. E foarte atent la ce vrei sa transmiti. In momentul in care poti comunica cu ei si iti percep straduinta de a le putea explica crezul tau, te adopta. Americanii sunt ingaduitori, le place sa le explici ce faci, asculta cu atentie si interes. Ei sunt pragmatici. Orice amator de arta trebuie sa fie sigur ca lucrarea cumparata va creste in timp in valoare. La ei, "reclama e sufletul comertului"si sa stiti ca nu glumesc!