Primele contributii pentru fondurile de pensii facultative ar putea fi colectate in luna mai, a declarat presedintele CSSPP, Mircea Oancea. Procesul de aderare al participantilor la un fond de pensii administrat privat va fi demarat la inceputul lunii august si va dura patru luni, conform reglementarilor legislative pentru Pilonul II. Distribuirea celor care nu au aderat la un fond de pensii in aceasta perioada se va realiza in functie de cota de piata detinuta, determinata de numarul de persoane care s-au inscris la fiecare in cele patru luni, a precizat Oancea.
Presedintele Certinvest, Eugen Voicu, estimeaza ca valoarea activelor pentru fondurile de pensii obligatorii ar putea depasi 2,65 miliarde euro, dupa cinci ani de existenta a acestor fonduri. Pentru Pilonul III, Voicu apreciaza ca pana in anul 2011 valoarea activelor din fondurile de pensii facultative va ajunge la circa un miliard de euro, iar estimarea pentru acest an este de 250.000 de participanti.