Romania poate accesa fonduri europene in valoare totala de 4,1 miliarde de euro, pana in 2013, in cadrul Programului Operational Sectorial (POS) privind dezvoltarea resurselor umane, a declarat, ieri, coordonatorul de proiecte din cadrul Reprezentantei Comisiei Europene, Aura Raducu. „Fondurile care vor fi alocate in cadrul acestui POS privind dezvoltarea resurselor umane se ridica la valoarea totala de 4,1 miliarde de euro.


Acest program sectorial face parte din Fondul European Social, care reprezinta continuarea programului PHARE pentru Coeziune Economica si Sociala", a explicat Raducu. Potrivit acesteia, programul este destinat unui numar de 850.000 de angajati din Romania, mai exact 9,3% din totalul angajatilor la nivelul anului 2005. Potentialii beneficiari ai acestor fonduri sunt agentii economici, dar si autoritatile locale, agentiile pentru ocuparea fortei de munca, ONG-urile, scolile si universitatile.