Basescu va fi, cel mai probabil, insotit la Consiliul European de demisionarul de la MAE, Ungureanu, deoarece nici pana acum presedintele nu l-a numit ministru pe Cioroianu. Insa, mai are la dispozitie 23 de zile din cele 30 legale, in care trebuie sa raspunda propunerii PNL.
Diplomatia romaneasca este intr-un impas. Romania are in continuare un ministru de externe demisionar, care se afla inca in functia de la MAE. Razvan Ungureanu asigura de mai bine de doua saptamani interimatul. Si asta datorita presedintelui Traian Basescu.
In data de 19 februarie PNL l-a nominalizat pe Adrian Cioroianu pentru a-l inlocui pe Razvan Ungureanu in fruntea Externelor. In aceeasi zi, liberalii au transmis documentatia necesara la Cotroceni. Insa decretul prezidential de numire a lui Cioroianu la MAE nu a fost semnat nici pana astazi. Ba, mai mult, dupa ce s-a intors dintr-o vizita oficiala in Egipt (21-22 februarie), in care a fost insotit chiar de Ungureanu, presedintele Basescu a precizat ca trebuie sa mai mediteze asupra numirii unui nou ministru de externe. Seful statului a precizat atunci ca MAE nu este o institutie in care sa te a puci de invatat de la jumatatea mandatului. Insa, trebuie amintit ca presedintele are la dispozitie doar 30 de zile de gandire, data dupa care poate fi chemat in instanta, deoarece nu a raspuns unui act administrativ. Intre timp, Administratia Prezidentiala a anuntat ca Basescu va pleca in perioada 8-9 martie la Consiliul European, unde este cel mai probabil, conform cutumelor, sa fie insotit tot de demisionarul Ungureanu.
Basescu insista pentru un MAE decapitat. Mai sunt 23 de zile...
Basescu va fi, cel mai probabil, insotit la Consiliul European de demisionarul de la MAE, Ungureanu, deoarece nici pana acum presedintele nu l-a numit ministru pe Cioroianu. Insa, mai are la dispozitie 23 de zile din cele 30 legale, in care trebuie
Sursa: Gardianul
Gardianul - alte stiri si articole preluate pe 9AM
Discutii asupra articolului "Basescu insista pentru un MAE decapitat. Mai sunt 23 de zile...":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
