Bucuria victoriei trupei lui Mourinho, a patra din istoria competitiei, a fost umbrita de grava accidentare suferita de capitanul John Terry, care a ajuns la spital in stare de inconstienta.
Era minutul 57 al partidei de pe Millenium Stadium din Cardiff, cand cei 70.000 de spectatori au inlemnit pur si simplu. La o faza in careul ""tunarilor"", Terry, abia revenit in primul ""unsprezece"" dupa o accidentare la glezna, a incercat sa loveasca balonul cu capul, fiind izbit cu piciorul, in plina figura, de catre Abou Diaby.
PANICA. Intuind ca este vorba despre ceva grav, jucatorii au chemat cu gesturi disperate echipele de medici, care au imobilizat imediat gatul jucatorului, aflat in stare de inconstienta, si i-au pus pe fata masca de oxigen. Scena a fost atat de terifianta, incat BBC, care a asigurat transmisia partidei, nu a oferit decat o singura reluare a fazei accidentului, pentru a cruta inimile mai sensibile. Terry a fost transportat de urgenta la spital, fiind insotit de oficialii clubului, dar si de selectionerul Angliei, Steve McLaren. ""Era vanat la fata, limba ii era inerta si ochii dati peste cap. Am crezut ca a suferit leziuni pe creier"", a declarat unul dintre membrii echipei medicale a lui Chelsea. La spital, Terry si-a revenit surprinzator de repede, dar nu isi mai amintea nimic din ziua respectiva, in afara de meniul de la micul dejun. Fundasul a fost supus unui examen medical, dupa care i s-a permis sa paraseasca spitalul. Potrivit cotidianului The Sun, accidentul a avut loc la ora 16:11, iar la 17:58, dupa mai putin de doua ore, John Terry era inapoi la stadion, unde a sarbatorit victoria alaturi de colegii sai.
Despre autor:
Sursa: Jurnalul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Cine sunt speakerii Green Forum 2026: Cum finanțăm?
Sursa: green.start-up.ro
-
Copilul îți spune nu mă iubești: ce înseamnă cu adevărat și cum răspunzi ca...
Sursa: garbo.ro
-
Mihai Morar, mesaj emoționant la 20 de ani de căsnicie. Imagini rare de la...
Sursa: kudika.ro